Şeful biroului Interpol Moldova, Viorel Ţentiu, arestat în dosarul privind manipularea datelor

62455135
News.ro

Şeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Valentin Ţentiu, suspect în dosarul privind manipularea notificărilor de alertă roşie şi a altor date Interpol, va sta în arest preventiv pentru 30 de zile, au decis joi magistraţii Judecătoriei Chişinău.

 

Avocatul şefului biroului Interpol de la Chişinău a declarat că va ataca hotărârea la Curtea de Apel, relatează TV8.md. „Cu siguranţă vom folosi căile legale de contestare prevăzute de procedura penală”, a spus apărătorul şefului Interpol de la Chişinău, precizând că clientul său pledează nevinovat.

Poliţia din Republica Moldova, ajutată de colegi francezi şi americani, a efectuat marţi raiduri la zeci de adrese în cadrul unei anchete privind un presupus complot pentru a bloca acţiunile Interpolului împotriva infractorilor fugari.

Veronica Dragalin, procurorul-şef anticorupţie al ţării, a declarat într-o conferinţă de presă că operaţiunea a fost lansată pe baza informaţiilor furnizate luna trecută de procurorul financiar al Franţei, care a acţionat la cererea Interpol. Biroul Federal de Investigaţii al SUA a fost, de asemenea, implicat, la fel ca şi oficialii britanici, a spus ea.

Procurorul financiar francez a declarat că şi-a lansat ancheta în august 2023. Autorităţile franceze şi moldoveneşti au încheiat un acord luna trecută la sediul olandez al Agenţiei Uniunii Europene pentru Cooperare în domeniul Justiţiei Penale.

Au fost percheziţionate 33 de locaţii, a spus Dragalin, au fost confiscate echipamente digitale şi patru persoane au fost reţinute pentru 72 de ore. Ulterior, miercuri, a fost reţinută şi o a cincea persoană. Potrivit NewsMaker, în afară de Ţentiu, care joi a fost adus în faţa magistraţilor de mascaţii Procuraturii Anticorupţie, toate celelalte patru persoane au fost eliberate.
Viorel Ţentiu este vizat de două capete de acuzare pentru corupere pasivă în proporţii deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat, a precizat Veronica Dragalin.

Procurorul-şef anticorupţie spune că dovezile din cadrul anchetei au arătat că grupuri criminale care cu legături în Rusia, Ucraina şi alte ţări ar fi mituit persoane pentru a le ajuta să elimine unele „notificări roşii” din baza de date a Interpol. Astfel, persoane date în căutare de Interpol au putut obţine azil sau statut de refugiat în Republica Moldova, pentru că alertele emise de Interpol se radiau, iar cei daţi în căutare internaţională puteau intra în Republica Moldova. Ulterior, acestora li se conferea statut de refugiat sau azilant politic.

Anchetatorii, a declarat Veronica Dragalin, cred că mai multe milioane de dolari au fost plătite funcţionarilor publici pentru a împiedica emiterea unor astfel de notificări despre persoane care s-ar fi refugiat în Moldova sau în altă parte.

Interpol, Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale, care numără 196 de membri, emite o „notificare roşie” ca o solicitare adresată autorităţilor de aplicare a legii din întreaga lume de a localiza şi reţine o persoană în aşteptarea extrădării, predării sau a unei acţiuni legale similare.

Notificarea se bazează pe un mandat de arestare sau pe o hotărâre judecătorească emisă de autorităţile judiciare din ţara solicitantă.

Pe lista bănuiţilor în dosarul schemei de corupţie din Republica Moldova ar fi şi şeful Inspectoratului General pentru Migraţie, Mihai Vodă, potrivit unor surse de la Chişinău citate de presa din România.

De asemenea, ar mai fi vorba de un avocat cunoscut, Oleg Mîţă, şi de un fost ministru al justiţiei, Vitalie Pîrlog.

Chiar dacă presa română a făcut publice numele încă de miercuri seară, autorităţile de la Chişinău refuză în continuare să ofere detalii despre acest caz, menţionează TV8.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62448870
România și alte 15 state susțin planul de pace propus de SUA pentru Gaza. ”Duce la o încetare imediată a focului”

România se alătură altor 15 state pentru susținerea planului de pace propus de SUA pentru Gaza, se arată într-o declarație comună emisă joi.

62455121
Reacția oamenilor după ce află că una dintre cele mai înalte cascade din lume este alimentată cu o conductă de apă VIDEO

Cea mai înaltă cascadă din China și una dintre principalele destinații turistice ale țării este alimentată cu o conductă de apă, care generează astfel artificial căderea sa spectaculoasă, a dezvăluit recent o rețea socială chineză.  

62425989
Un cetăţean francez a fost arestat la Moscova sub suspiciunea că ar fi colectat informaţii despre armata rusă

Comitetul de anchetă al Rusiei - organismul responsabil de principalele dosare penale - a informat joi despre arestarea unui cetăţean francez.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.