Şeful asociaţiei evreilor din Australia şi Israelul consideră atacul din Sydney unul antisemit. „Plin de cruzime”

62598967
Getty

Şeful asociaţiei evreilor din Australia a calificat duminică drept „tragedie" atacul armat care a făcut 10 morţi în timpul unei celebrări a sărbătorii evreieşti Hanuka pe celebra plajă Bondi din Sydney, însă a estimat că aceasta era „foarte previzibilă".

Guvernul australian al premierului Anthony Albanese „a fost avertizat în nenumărate rânduri, însă nu a luat măsurile adecvate pentru a proteja comunitatea evreiască", a declarat Robert Gregory.

Nouă persoane au fost ucise şi mai multe au fost rănite duminică în timpul unui atac armat comis pe celebra plajă Bondi din Sydney, în Australia, în timp ce acolo se derula o festivitate evreiască, iar unul dintre presupuşii atacatori a fost de asemenea ucis.

Liderii evrei acuză lipsa măsurilor de securitate

Iniţial, poliţia a anunţat că atacul a făcut zece morţi şi cel puţin 12 răniţi, ulterior numărul persoanelor ucise fiind revizuit în scădere.

În momentul atacului, un eveniment festiv avea loc pe plajă pentru a celebra Hanuka, sărbătoare evreiască ce începe duminică la apus, însă ipoteza unui atac antisemit nu a fost evocată deocamdată de autorităţile australiene .

Preşedintele israelian Issac Herzog a denunţat cu toate acestea „un atac plin de cruzime contra unor evrei".

„Chiar în acest moment, fraţii şi surorile noastre din Sydney, în Australia, au fost atacaţi de terorişti lipsiţi de scrupule într-un atac plin de cruzime contra evreilor care s-au dus la Bondi Beach pentru a aprinde prima lumânare de Hanuka", a declarat preşedintele israelian într-un discurs susţinut în timpul unui eveniment la Ierusalim.

Unul dintre presupușii atacatori a fost ucis

Potrivit poliţiei, unul dintre presupuşii atacatori a fost ucis şi un altul, rănit, se află în stare critică.

„Un anumit număr de obiecte suspecte găsite în apropiere sunt examinate de specialişti şi a fost instituită o zonă de excluziune", a anunţat poliţia într-un comunicat.

Unsprezece răniţi au fost transportaţi spre diferite spitale, potrivit poliţiei.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62588940
Kremlinul reacționează dur la declarațiile lui Mark Rutte. Apelul șefului NATO este catalogat drept iresponsabil
Remarca secretarului general al NATO care a îndemnat la pregătire pentru un război cu Rusia, este iresponsabilă şi demonstrează că acesta nu înţelege cu adevărat devastarea provocată de cel de-al Doilea Război Mondial, a reacţionat Kremlinul.
62598966
Mărturia studentei supraviețuitoare după două atacuri armate, ultimul la Universitatea Brown. „Sunt foarte supărată”
O studentă în anul al doilea la Universitatea Brown, care a supraviețuit împușcăturilor din 2018 din Parkland, Florida, este profund indignată după ce a trăit încă o dată experiența unui atac armat în campusul său.
62598964
Atac armat în masă pe o plajă din Australia. Cel puțin 12 oameni au murit. Unul dintre atacatori a fost ucis, celălalt, prins
Rapoartele inițiale indicau faptul că cel puţin 12 persoane au fost ucise şi aproape 30 rănite în urma unui atac armat în apropierea unei adunări evreieşti pe plaja Bondi din Sydney.