La o zi după moartea liderului suprem iranian, ayatollahul Khamenei, Statele Unite şi Israelul au declarat că au „decapitat şarpele” în cadrul unui atac de amploare, sâmbătă, armata israeliană subliniind că a dat o „lovitură dură” capacităţilor de comandă iraniene.
În timp ce ambele tabere îşi manifestă determinarea de a continua ostilităţile, lăsând să se întrevadă o escaladare regională, Teheranul a continuat duminică să lanseze atacuri de represalii asupra ţărilor din Golf aliate cu Statele Unite şi Israelul.
Liderii german, francez şi britanic s-au declarat duminică pregătiţi să ia „măsuri defensive necesare şi proporţionale” în faţa represaliilor iraniene, pentru a „distruge de la sursă” capacităţile militare ale Teheranului.
Preşedintele american, Donald Trump, a declarat pentru Daily Mail că se aşteaptă ca operaţiunea împotriva Iranului să dureze „patru săptămâni sau mai puţin”, argumentând că „ţara este mare”.
Într-o primă reacţie la moartea a trei militari americani, el a declarat într-un interviu telefonic acordat NBC News că „se aşteaptă la pierderi, dar în cele din urmă va fi un lucru bun pentru lume”.
În Iran, Semiluna Roşie iraniană a anunţat sâmbătă moartea a peste 200 de persoane în urma atacurilor din întreaga ţară. Două explozii foarte puternice au zguduit Teheranul duminică seara, în timp ce televiziunea de stat anunţa că este ţinta unor atacuri. Gărzile Revoluţiei, armata ideologică a Iranului, au anunţat un atac „de amploare”.
Victime în mai multe țări
Agenţia de presă Mehr a afirmat că un atac în vestul Iranului împotriva unei clădiri a grănicerilor a ucis 43 de membri ai forţelor de securitate.
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat că ţara sa, care deja lovise Iranul în iunie împreună cu Statele Unite, mobilizează „toată puterea sa, ca niciodată până acum” în această operaţiune, iar Donald Trump a afirmat că „48 de lideri” iranieni au fost deja ucişi şi nouă nave au fost „scufundate”. Poporul iranian are acum „cea mai mare şansă” de a „prelua” controlul asupra ţării, a declarat el.
Ca răspuns la atacul de sâmbătă, în care au murit oficiali iranieni de rang înalt, printre care şi liderul suprem, Republica Islamică a lansat atacuri în toate direcţiile împotriva mai multor ţări vecine, în special a celor care găzduiesc baze americane, şi a Israelului, unde nouă persoane au fost ucise duminică, potrivit serviciilor de salvare.
Un oficial iranian a subliniat că Teheranul vizează bazele americane din ţările vecine, şi nu vecinii săi.
Jurnaliştii AFP au auzit noi explozii în Dubai, Abu Dhabi, Doha, Riad şi Manama, precum şi în Oman, mediator în negocierile reluate la începutul lunii februarie între Iran şi Statele Unite şi care a cerut un „armistiţiu”.
Pe de altă parte, Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (Centcom) a anunţat că trei militari americani au fost ucişi şi alţi cinci grav răniţi în cadrul operaţiunii „Epic Fury” lansate sâmbătă.
Iranul a ripostat, de asemenea, cu noi atacuri împotriva Israelului. La Ierusalim, mai multe serii de explozii au fost auzite duminică seara, în jurul orei 19:20 GMT (21:20, ora României).
Nouă persoane au fost ucise duminică la Bet Shemesh, în centrul Israelului, când o clădire s-a prăbuşit în urma unui „atac direct” cu rachete iraniene, au anunţat serviciile de salvare. Peste 40 de persoane au fost rănite şi 11 sunt date dispărute. Peste 20 de persoane au fost rănite şi în Tel Aviv.
Trei nave au fost atacate în largul Emiratelor Arabe Unite şi Omanului, în strâmtoarea Ormuz, potrivit agenţiilor de securitate maritimă. Primul armator mondial, italianul-elveţian MSC, a ordonat tuturor navelor sale prezente în Golf să „se pună la adăpost”.
Emiratele Arabe Unite, unde trei persoane au fost ucise şi 58 rănite de sâmbătă, au cerut Iranului să revină „la raţiune”. O persoană a murit în Kuweit. În afară de Golful Persic şi Israel, ostilităţile se extind şi în alte părţi ale regiunii, în special în Irak.
Duminică seara s-au auzit noi explozii în Erbil, capitala regiunii autonome Kurdistan irakian (nord), care găzduieşte baze americane, iar Bagdadul a fost scena unor ciocniri între manifestanţi şi poliţie în apropierea ambasadei americane.
În Iordania, forţele armate au declarat că au interceptat 13 rachete balistice începând de sâmbătă.
Ostilităţile au dus la anularea a câteva sute de zboruri din întreaga lume către Orientul Mijlociu.