Secționarea cablurilor submarine din Marea Baltică: O navă chineză în centrul investigațiilor internaționale

62493360

O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor diplomatice în investigaţiile care caută să elucideze secţionarea a două cabluri submarine de telecomunicaţii din Marea Baltică.

Nava Yi Peng 3, un vrachier construit în 2001 şi deţinut de compania chineză Ningbo Yipeng Shipping Co., este de marţi seara oprită în mijlocul strâmtorii Kattegat, între Danemarca şi coasta de vest a Suediei. Forţele navale daneze au anunţat miercuri că ţin această navă sub supraveghere.

Soarta acesteia pare să depindă de evoluţia anchetei judiciare suedeze, dar şi de contactele diplomatice dintre ţările în cauză, în special Danemarca, China şi Suedia, întrucât nava se află în apele internaţionale.

"China colaborează în prezent cu părţile implicate, inclusiv Danemarca, pentru a menţine o comunicare fluidă prin canale diplomatice", a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe. China a respins miercuri suspiciunile ce o vizează, susţinând că "şi-a îndeplinit întotdeauna pe deplin obligaţiile ca stat de pavilion" şi că "a cerut navelor chineze să respecte cu scrupulozitate legile şi reglementările în vigoare".

Autorităţile daneze au vorbit joi despre "contacte diplomatice" cu ţări neprecizate, avertizând totodată că Danemarca are capacităţi de intervenţie limitate în acest caz. "Danemarca nu este proprietara cablurilor avariate, iar nava (chineză) se află în prezent în apele internaţionale", a indicat Ministerul danez de Externe.

Două anchete juridiciare sunt în desfăşurare, dintre care una este condusă de poliţia suedeză pentru "sabotaj" şi priveşte secţionarea celor două cabluri de telecomunicaţii în apele suedeze. Primul dintre acestea, "Arelion", care leagă insula suedeză Gotland de Lituania, a fost secţionat duminică dimineaţă. Cel de-al doilea cablu submarin, C-Lion1, care leagă Finlanda de Germania, s-a rupt apoi luni dimineaţă. Vrachierul chinez se afla în zona celor două cabluri în momentul avarierii acestora, potrivit site-urilor de monitorizare a traficului maritim, de unde rezultă suspiciunile faţă de această navă.

Marina suedeză a reuşit deja să inspecteze cablul germano-finlandez, care se află la o adâncime de 30-40 de metri. Miercuri a început şi inspectarea cablului suedezo-lituanian.

În paralel, Finlanda a deschis o anchetă pentru "daune penale agravate" şi "interferenţe agravate în comunicaţii", cu privire la deteriorarea cablului germano-finlandez. O navă finlandeză a gărzii de coastă care transportă anchetatori se afla vineri dimineaţă în drum spre zona de ruptură a cablului de telecomunicaţii.

Vrachierul chinez a părăsit portul rusesc Ust Louga, la vest de Sankt Petersburg, pe 15 noiembrie, potrivit site-ului VesselFinder. Ţinând cont de tensiunile cu Rusia, mai mulţi politicieni europeni au susţinut imediat ideea unui "atac hibrid" efectuat de Rusia. Primul dintre aceştia a fost ministrul german al apărării Boris Pistorius, potrivit căruia "nimeni nu crede că aceste cabluri au fost tăiate accidental". În replică, Moscova a catalogat drept ridicole acuzaţiile de acest fel, formulate înainte de clarificarea cazului.

Aceste incidente urmează altora petrecute tot în Marea Baltică. Mai întâi, gazoductele Nord Stream 1 şi 2, prin care Germania importa gaze ruseşti, au fost avariate şi scoase din funcţiune de mai multe explozii submarine în apropierea insulei daneze Bornholm pe 26 septembrie 2022. Acest sabotaj este în continuare neelucidat, dar presa germană a scris despre o implicare ucraineană, în timp ce Kievul neagă. Guvernul german a asigurat că sprijinul său faţă de Ucraina în războiul cu Rusia va rămâne de neclintit, indiferent care ar fi rezultatele anchetei.

Un alt incident în Marea Baltică a avut loc în octombrie anul trecut, când gazoductul Balticconnector, dintre Finlanda şi Estonia, şi un cablu rusesc de telecomunicaţii au fost avariate de ancora unei nave chineze.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Vladimir Putin le cere străinilor să se mute în Rusia. ”Suntem puțini”

Rusia are ”nevoie” de migranţi pentru a se dezvolta împotriva unei situaţii demografice ”tensionate”, declară într-un interviu acordat agenţiei ruse de presă RIA Novosti, publicat joi, un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

 

Pronunţarea sentinţei pentru Donald Trump în cazul Stormy Daniels a fost amânată pe termen nelimitat

Judecătorul în procesul lui Donald Trump de la New York în legătură cu o plată făcută actriţei de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale a suspendat joi pronunţarea sentinţei.

 

Regina Camilla va absenta de la un eveniment anual din cauza unor probleme de sănătate. De ce boală suferă

Regina Camilla, soţia suveranului Charles al III-lea al Marii Britanii, nu va participa vineri seară la un important eveniment caritabil.

Recomandări
Sorin Grindeanu: „Evident că îmi asum funcţia de prim-ministru. Spre deosebire de alții, eu ştiu ce înseamnă să fii premier”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, la Sinaia, că el este dispus să îşi asume funcţia de prim-ministru, însă a subliniat faptul că preşedintele este cel care face desemnarea şi, în funcţie de asta, vor exista discuţiile politice necesare.

Au plătit sute de euro ca să se „reconecteze cu sinele”. „Ceremonie” cu Ayahuasca şi recipiente pentru vomat, în Hunedoara

Procurorii DIICOT au oprit o „ceremonie spirituală” organizată la o pensiune din Hunedoara, unde participanții, atent selectați și plătitori de sute de euro, urmau să consume droguri de mare risc pentru a se „reconecta cu sinele”.

Primul oraș din România care va instala lifturi la blocurile vechi de 4 etaje. Milioane de români, prizonieri în propria casă

Brașovul ar urma să fie primul oraș din România care va instala lifturi la blocurile vechi cu 4 etaje, după ce consiliul local a adoptat ghidul de aplicare a programului ”Lift pentru Viață”. Milioane de români sunt azi ”prizonieri” în propria casă.