Schimbarea climei, discutată de Adunarea Generală ONU. Iohannis conduce delegaţia României

61722912

Reprezentanţi la nivel înalt ai statelor membre ale Naţiunilor Unite se întâlnesc săptămâna aceasta, în cadrul sesiunii Adunării Generale a organizaţiei, la New York, pentru a discuta probleme globale.

Tema acestei sesiuni a Adunării Generale este "Stimularea eforturilor multilaterale pentru eradicarea sărăciei, educaţia calitativă, acţiune climatică şi incluziune". Cea de-a 74-a sesiune a Adunării Generale a ONU a început pe 17 septembrie şi are o durată de un an, segmentul dezbaterii generale la nivel înalt fiind cel mai important eveniment anual de diplomaţie multilaterală.

Dezbaterea generală, care are loc anual la sediul din New York al Naţiunilor Unite, se desfăşoară în perioada 24-30 septembrie. Vor avea intervenţii zeci de şefi de stat sau de guvern, conform agendei publicate pe site-ul ONU.

În acest an, pe lângă dezbaterea generală, liderii mondiali vor participa şi la mai multe întâlniri şi reuniuni la nivel înalt vizând stimularea acţiunilor privind schimbările climatice şi în favoarea dezvoltării durabile, pentru a asigura tuturor o viaţă sănătoasă, liniştită şi prosperă, informează ONU pe site-ul său.

Această săptămână de acţiune se bazează pe Obiectivele de Dezvoltare Durabilă adoptate de toţi liderii mondiali în 2015. Cele 17 obiective interconectate reprezintă un apel universal la acţiune pentru eradicarea sărăciei şi foametei, extinderea accesului la sănătate, educaţie, justiţie şi ocuparea forţei de muncă, protejând în acelaşi timp planeta de degradarea mediului.

 

Delegaţia României va fi condusă de Klaus Iohannis

 

Şi preşedintele României va participa la dezbateri. Potrivit comunicatului oficial, Klaus Iohannis va conduce, în perioada 24-26 septembrie delegația României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

"Participarea Președintelui României la această sesiune va constitui o bună oportunitate pentru reiterarea angajamentului țării noastre față de guvernanța multilaterală în gestionarea principalelor provocări globale, precum și evidențierea rezultatelor înregistrate de România în favoarea multilateralismului pe durata exercitării Președinției Consiliului Uniunii Europene.

Tema actualei sesiuni a Adunării Generale este ,,Stimularea eforturilor multilaterale pentru eradicarea sărăciei, educația calitativă, acțiune climatică și incluziune”. Cea de-a 74-a sesiune a Adunării Generale a ONU debutează la 17 septembrie a.c. și are o durată de un an, segmentul de dezbateri generale la nivel înalt fiind cel mai important eveniment anual de diplomație multilaterală.

Președintele Klaus Iohannis, în calitate de șef al delegației României, va susține miercuri, 25 septembrie a.c., în jurul orei 9:15 (ora locală), declarația națională în plenul Adunării Generale, în a doua zi a segmentului la nivel înalt al dezbaterilor generale.

Președintele României va participa, de asemenea, la Forumul Politic la Nivel Înalt (High Level Political Forum) pe tema „Accelerarea implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă”. Președintele Klaus Iohannis va susține tot miercuri, 25 septembrie a.c., o intervenție în cadrul sesiunii tematice ,,Leaders Dialogue 5 – Partnerships for Sustainable Development”, care se va desfășura între 15:00-16:00 (ora locală).

Forumul este primul summit ONU dedicat Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, după adoptarea Agendei 2030 în septembrie 2015. În cadrul Forumului, șefii delegațiilor naționale vor evalua progresele în implementarea Agendei 2030 și vor trasa coordonatele următorului ciclu de patru ani, crucial pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă până în anul 2030. Participarea la Forum este o oportunitate pentru România de a prezenta progresele la nivel național în vederea implementării Agendei, inclusiv rolul regional asumat prin organizarea unor evenimente care să promoveze parteneriate regionale în acest scop. Totodată, vor fi prezentate experiența și bunele practici pentru a spori eficacitatea, responsabilitatea și caracterul participativ în realizarea progreselor la toate nivelurile privind îndeplinirea Agendei 2030.

Programul Președintelui Klaus Iohannis mai cuprinde o serie de evenimente formale consacrate în programul fiecărui segment de nivel înalt al Adunării Generale ONU: participarea la recepția de bun-venit oferită de Secretarul General al ONU în onoarea șefilor de delegații, la recepția oferită de Președintele Consiliului European, Prim-Vicepreședintele Comisiei Europene și Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, precum și la recepția oferită de Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump, cu prilejul celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

În marja participării la Adunarea Generală a ONU, Președintele României va avea și o serie de întâlniri bilaterale, detalii despre acestea urmând să fie comunicate ulterior."

 

Acţiune pentru climă

 

Efectele schimbărilor climatice se accelerează, dar încă este posibil să se limiteze creşterea medie a temperaturii globale la 1,5° Celsius peste nivelurile preindustriale, evitând astfel cele mai grave consecinţe, cu condiţia să fie luate urgent măsuri radicale. Luni are loc un summit dedicat acţiunilor pentru climă la care vor fi prezentate soluţiile propuse de guverne, sectorul privat şi societatea civilă pentru a reduce emisiile şi pentru a spori rezistenţa şi adaptarea la schimbările climatice.

 

Acoperirea universală a sănătăţii

 

Tot luni are loc o reuniune la nivel înalt privind acoperirea universală a sănătăţii. Este prima întâlnire de acest fel şi îşi propune să ofere un nou impuls acţiunilor întreprinse pentru a permite accesul oricărei persoane la sisteme de sănătate ieftine, inclusive şi durabile. Aceasta urmăreşte să galvanizeze angajamentele comunităţii internaţionale de asigurare a sănătăţii pentru toţi, recunoscând legăturile strânse cu acţiunile climatice şi faptul că sănătatea nu este doar un drept fundamental al omului, ci şi o condiţie sine qua non, un motor şi un rezultat al dezvoltării durabile.

 

Obiectivele de dezvoltare durabilă

 

În 2015, statele membre au adoptat în unanimitate Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă şi cele 17 obiective ale acesteia. Este cea mai ambiţioasă iniţiativă luată vreodată pentru a transforma lumea şi a promova prosperitatea şi bunăstarea fiecărei persoane, protejând mediul înconjurător. Cu toate acestea, rămân multe de făcut dacă se doreşte ca obiectivele dezvoltării durabile să fie atinse fără a lăsa pe nimeni în urmă.

Marţi şi miercuri se desfăşoară un summit pe această temă, în cadrul căruia liderii mondiali şi alţi actori interesaţi vor discuta despre modul în care intenţionează să accelereze acţiunile pentru a transforma societăţile şi economiile noastre, la aproape cinci ani de la adoptarea Agendei 2030 şi cu doar un deceniu rămas până la data ţintă pentru a o implementa.

 

Finanţarea dezvoltării

 

Problemele de finanţare rămân o provocare majoră pentru punerea în aplicare a Agendei 2030, în timp ce chiar investiţiile necesare pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă sunt insuficiente. În plus, măsurile de restricţionare a comerţului se multiplică, iar riscurile de îndatorare cresc, limitând capacitatea multor ţări de a investi în obiective de dezvoltare durabilă.

Joi 26 septembrie va avea loc Dialogul la nivel înalt privind finanţarea pentru dezvoltare, care va reuni reprezentanţi ai statelor şi comunităţilor de afaceri şi financiare, printre altele, pentru a ajuta la strângerea de fonduri, construirea de parteneriate şi accelerarea progresului.

Evaluare de etapă la nivel înalt privind implementarea Orientărilor Samoa pentru micile state insulare în curs de dezvoltare

Micile state insulare în curs de dezvoltare sunt printre cele mai vulnerabile ţări din lume. Ele se confruntă cu dificultăţi deosebite legate de dimensiunile mici, izolare, resurse şi export restrânse, precum şi de vulnerabilitatea lor la şocurile economice externe şi la problemele de mediu la scară globală, cum ar fi efectele schimbărilor climatice.

La cinci ani de la adoptarea Orientărilor Samoa, un document ambiţios care vizează sprijinirea dezvoltării durabile în statele insulare mici în curs de dezvoltare, în cadrul ONU se va face vineri 27 septembrie o revizuire la nivel înalt. Această evaluare de etapă va oferi ocazia de a face bilanţul progreselor înregistrate în lupta contra efectelor devastatoare ale schimbărilor climatice asupra acestor ţări, consolidarea rezistenţei economice şi de mediu şi a altor domenii.

Articol recomandat de sport.ro
"FIFA, organizație mafiotă. Argentina, ajutată!" Cristiano Ronaldo a reacționat și stârnește o mare controversă
"FIFA, organizație mafiotă. Argentina, ajutată!" Cristiano Ronaldo a reacționat și stârnește o mare controversă
Citește și...
Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat marţi Înaltul Comisar ONU pentru drepturile omului, informează AFP.

Prima măsură luată de noul prim-ministru britanic, Andy Burnham. Va intra în vigoare la 1 octombrie și va scădea facturile

Guvernul britanic a anunţat marţi eliminarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) la consumul de electricitate pentru gospodării în iarna viitoare.

Captură de 250 de milioane de euro în Italia. Ce au găsit autoritățile printre cutiile cu banane dintr-un container. VIDEO

Poliţia financiară italiană şi autorităţile vamale au anunţat marţi o captură de 770 kg de cocaină "extra pură" în portul Vado Ligure (nord-vest), cu o valoare estimată pe piaţa neagră de aproximativ 250 milioane de euro, relatează France Presse.

Recomandări
Vacanță întreruptă. Președintele Camerei Deputaților va convoca sesiune extraordinară din 27 iulie, pentru legile PNRR

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că a decis convocarea Biroului permanent, urmând să solicite o sesiune extraordinară începând de luni, 27 iulie.

„Lumi ideale nu există, dar putem tinde spre ele”. Cea mai bună șahistă a României, despre o Ungarie cu Polgár președintă

Marea maestră Irina Bulmaga spune că Judit Polgár are calitățile necesare pentru a deveni un simbol al unei Ungarii moderne, după ce fosta campioană mondială a refuzat funcția de președintă a țării.

Petrolierul cu gaz petrolier lichefiat explodat în apropiere de Sulina arde în continuare. Trei drone ar fi lovit nava

Incident extrem de grav în Marea Neagră, în apropiere de portul Sulina. Un petrolier încărcat cu aproape 3.800 de tone de gaz petrolier lichefiat a explodat și arde în largul coastelor României, la 40 de km depărtare de țărm.