Potrivit Agerpres, relaţiile diplomatice dintre cele mai mari ţări din America de Sud vor rămâne de acum înainte la nivel de însărcinaţi cu afaceri, cât timp atacurile lui Milei nu încetează, conform declaraţiei pentru agenția EFE a unei surse din guvernul brazilian, care a dorit să rămână anonimă.
Ambasadorul Braziliei la Buenos Aires, Julio Bitelli, a fost convocat săptămâna trecută pentru consultări ca formă de protest faţă de insultele pe care preşedintele argentinian Javier Milei le-a lansat împotriva liderului progresist pe teritoriul Braziliei în timpul ceremoniei de lansare a campaniei electorale a opozantului Flavio Bolsonaro, principalul rival al lui Lula în alegerile din octombrie.
La ceremonie, liderul argentinian l-a calificat pe Lula drept "deţinut" şi "hoţ", într-un discurs aprins şi plin de insulte în care l-a acuzat şi de "risipirea" banilor publici din Brazilia.
Președintele Argentinei este cel care a început conflictul
În timpul evenimentului, Milei l-a susţinut deschis pe Flavio Bolsonaro ca singurul candidat capabil să "oprească mizeria socialistă" la urne.
De atunci, preşedintele Argentinei şi-a reiterat insultele la adresa lui Lula în două interviuri acordate presei locale şi pe reţelele sociale.
Milei a profitat de ocazie pentru a-l numi "gunoi chel" pe judecătorul Tribunalului Suprem brazilian, Alexandre de Moraes, implicat în procesul prin care fostul preşedinte Jair Bolsonaro a fost condamnat la 27 de ani de închisoare pentru tentativă de lovitură de stat şi care i-a interzis să îşi viziteze "prietenul" aflat în arest la domiciliu.
Întrebat despre insultele lui Milei, Lula a răspuns jurnaliştilor evaziv, spunând: "Cine e tipul ăsta?"
Administraţia preşedintelui Milei a minimalizat episodul, încadrându-l în "dezacordurile politice şi ideologice" foarte marcate care există între cei doi lideri.
Într-un interviu pentru postul Radio Mitre, ministrul de externe argentinian Pablo Quirno nu şi-a cerut scuze şi a confirmat că preşedintele Milei "susţine în mod evident familia Bolsonaro".
Ministerul Afacerilor Externe din Argentina şi-a exprimat marţi regretul faţă de decizia guvernului din Brazilia de a-i expulza ambasadorul acreditat la Brasilia şi de a reduce relaţiile diplomatice bilaterale şi a subliniat că este o măsură "adoptată unilateral".
"Republica Argentina ia act de decizia adoptată unilateral de Guvernul Republicii Federative Brazilia şi regretă decizia acestuia de a continua să se izoleze de restul regiunii din motive pur ideologice", se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe de la Buenos Aires.
În plus, MAE argentinian a considerat că în ultimii ani "au avut loc numeroase episoade de exprimări şi sprijin politic încrucişate între liderii ambelor ţări", pe care Argentina a decis să nu le ducă la nivel diplomatic.
"Nu am răspuns niciodată unui dezacord politic cu o măsură instituţională. Acesta este criteriul pe care Argentina îl susţine astăzi", se arată în comunicat.
Comunicatul mai precizează că ambasadorul argentinian la Brasilia, Daniel Raimondi, a fost notificat marţi de Ministerul de Externe al Braziliei cu privire la decizia de a reduce nivelul reprezentării diplomatice bilaterale la cel de însărcinat cu afaceri şi de a-i solicita să se întoarcă în Argentina.
"Argentina reafirmă că relaţiile dintre state trebuie să răspundă intereselor permanente ale popoarelor lor şi să nu fie supuse nevoilor politice şi/sau personale ale conducătorilor care se schimbă", a adăugat Ministerul de Externe argentinian.