Saudiții vor putea merge la cinema, pentru prima dată după 35 de ani

61927731
AFP

Cetățenii din Arabia Saudită vor putea merge la cinema, pentru prima oară după 35 de ani. Această măsură face parte dintr-un plan de reforme, prin care prințul moștenitor Mohammed bin Salman urmărește să impună un islam moderat.

 

Astfel, primele cinematografe se vor deschide în luna martie a anului viitor și se urmărește ca, în următorii 12 ani, în Arabia Saudită să existe aproximativ 2.000 de săli de cinema, informează publicația The Guardian.

„Acestă decizie reprezintă un moment important în dezvoltarea cultural-economică a regatului. Deschiderea unor cinematografe va reprezenta un punct de creștere economică și diversificare. Prin dezvoltarea sectorului cultural, vom crea noi specializări și locuri de muncă și vom îmbogăți opțiunile de divertisment din regat”, a anunțat ministrul saudit al Culturii, Awwad Alawwad.

Ministrul nu a anunțat, însă, dacă spectatorii vor fi segregați. Se crede că femeile și bărbații vor fi separați printr-un perete.

Anunțul i-a luat pe cetățeni prin surprindere, însă unii dintre ei se tem că vor exista presiuni, întrucât în ultimii zeci de ani, țara a promovat o cultură austeră și restrictivă.

„Este o veste spectaculoasă. Suntem în stare de șoc”, a declarat actorul și producătorul saudit Hisham Fageeh. Cu toate acestea, el și-a exprimat temerea privind cenzura oricărei reprezentări „a iubirii și intimității”, întrucât sunt considerate un taboo.

Salma al-Saud, o studentă de 24 de ani, a declarat: „Cred că trebuie să fie un perete despărțitor. Este o schibmare culturală imensă, iar în acest mod oamenii o vor accepta mai ușor. Mulți sunt împotriva acestei inițiative, pentru că au impresia că vor corupe valorile, în cazul înc are femeile și bărbații vor fi amestecați în sală. Ar trebui să se facă gradual. Suntem într-o nouă eră în istoria Arabiei Saudite și e un pas nou pentru noi, care va arăta lumii că avem o parte artistică și că trebuie să continuăm să progresăm”.

În luna ianuarie, cea mai înaltă autoritate religioasă a Arabiei Saudite se pronunța asupra „depravării” pe care o prezintă cinematografele, pe motiv că atentează asupra moralității.

În ciuda interdicției, saudiții se pot uita la filme pe Internet sau prin televiziunea prin cablu. Mai mult, unii regizori saudiți au beneficiat de susținerea guvernului.

Acest anunț vine după ce a fost ridicată restricția femeilor de a șofa și cea privind accesul femeilor pe stadioane. Totodată, autoritățile saudite au început o ofensivă împotriva oficialilor corupți.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
61927709
Violatorii a zece fetițe, grațiați de președintele Tanzaniei. Erau condamnați la închisoare pe viață
Președintele tanzanian John Magufuli a decis, sâmbătă, grațierea a doi bărbați care au violat 10 fetițe. Decizia a stârnit controverse, astfel că activiștii pentru drepturile copiilor l-au criticat dur.
61927704
Putin și al-Sisi au semnat contractul de construire a primei centrale nucleare din Egipt
Egiptul şi Rusia au semnat, luni, contractul final care permite debutul lucrărilor de construcţie la prima centrală nucleară din Egipt, informează AFP şi Reuters.
61927689
Ungaria nu își va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim
Ungaria nu intenţionează să-şi mute ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.