Ce n-are voie să facă o femeie saudită, fără acordul soțului

61911952
Getty

Deși Arabia Saudită a luat o decizie istorică, acordând femeilor dreptul de a șofa, începând cu iunie 2018, lor li se interzice, în continuare, să divorțeze, să se angajeze, să își deschidă un cont bancar sau să facă o operație, fără acordul tutorelui.

Un decret regal a stabilit, marți, că de anul viitor, femeile saudite vor avea permisiunea de a conduce o mașină. În acest sens, a fost constituit un comitet care să decidă, în decurs de 30 de zile, cum va fi implementată legislația.

Astfel, femeile din Arabia Saudită vor putea aplica pentru un permis de conducere fără să mai aibă nevoie de permisiunea reprezentanților de sex masculin. Cu toate acestea, ele continuă să aibă numeroase restricții, scrie CNN.

Ce AU voie să facă femeile din Arabia Saudită

Să voteze la alegerile locale

2015 a fost primul an în care femeile au putut participa la alegerile municipale, cât și să candideze pentru un post în administrația publică. Cu toate acestea, candidatelor nu li s-a permis să vorbească cu alegătorii de sex masculin și nici să aibă echipe de campanie mixte.

Să fie numite în Consiliul Consultativ

Cel puțin 17 femei au fost alese, în 2015, când au avut loc alegerile municipale. În 2011, printr-un decret emis de Regele Abdullah, femeilor li s-a acordat dreptul la vot. Doi ani mai târziu, în 2013, a fost emis un nou decret, prin care femeilor le sunt alocate 20% din locurile în Consiliul Consultativ.

Să urmeze studii universitare

Un raport guvernamental din 2015 arată că, în universitățiile din Arabia Saudită, studiază mai multe femei decât bărbați.

Să practice sporturi și să concureze la Jocurile Olimpice

Două sportive saudite au fost desemnate, în 2012, să participe la Jocurile Olimpice. În 2016, numărul lor s-a dublat.

Ce NU AU voie să facă femeile saudite

Femeile din Arabia Saudită nu se pot căsători, divorța, nu pot deschide un cont bancar, nu se pot angaja sau nu pot fi supuse unei intervenții chirurgicale dacă nu au permisiunea tutorelui de sex masculin.

În cazul în care tatăl unei femei este mort sau absent, soțul, fratele, sau o altă rudă apropiată de sex masculin trebuie să îi acorde permisiunea. Există cazuri în care asemenea decizii sunt luate de fiul femeii cu pricina.

Să interacționeze cu persoane de sex opus

Există, totuși, excepții de la regulă atunci când vine vorba de spitale, bănci sau școli medicale. În 2013, autoritățile au impus magazinelor care angajează atât femei, cât și bărbați, să construiască „ziduri”, astfel încât să nu se încalce această regulă.

Să apară în public dacă nu poartă abaya (rochie lungă, de culoare neagră)

Această restricție vestimentară are ca scop să protejeze demnitatea femeilor în spațiul public.

Să conducă o afacere fără să aibă un garant de sex masculin

Femeile care vor să își deschidă o afacere trebuie au nevoie ca doi bărbați să garanteze pentru ele, înainte să li se acorde un împrumut sau o licență.

Să dețină custodia copiilor, în cazul unui divorț

Această regulă se impune dacă băieții au trecut de vârsta de șapte ani, iar în cazul fetelor, dacă au peste nouă ani.

Nu pot aplica pentru un card de identitate sau un pașaport, fără permisiunea tutorelui.

Să mănânce în restaurante care nu au separeuri pentru familii

Majoritatea restaurantelor au o secțiune specială în care femeile pot cina, alături de familiile lor. Totodată, li se cere să intre în restaurant pe o altă ușă decât cea destinată bărbaților. De obicei, este vorba despre o intrare lăturalnică.

Să primească o moștenire egală cu frații

Conform legii moștenirii, fiicele primesc doar jumătate din cât le revine fraților lor. Criticii spun că acest fapt se datorează unei interpretări eronat a Șariei, ceea ce le poate arunca pe femei în sărăcie.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
VIDEO Mărturiile șocante ale familiei Warmbier: Otto a fost adus din Coreea de Nord orb, surd, cu membrele deformate

La trei luni de la moartea lui Otto Warmbier, studentul american care a fost încarcerat în Coreea de Nord, părinții acestuia, Cindy și Fred, fac mărturii șocante despre starea în care fiul lor s-a întors acasă.

Palestina, noul membru al Interpol, în ciuda opoziției Israelului

Palestina a aderat la Interpol în calitate de membru, în ciuda opoziției statului Israel.

Comunitatea internațională tot mai îngrijorată de evoluția politică din Kurdistan

Liderul kurd irakian, Masoud Barzani, a declarat marți că populația kurdă a votat "da" în cadrul referendumului organizat cu scopul de a-și proclama independența, în ciuda opoziției Bagdadului, dar și a comunității internaționale.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.