Salonul de Ceasornicărie de lux: Calificativul de „ceas elvețian”, mai greu de obținut
Ceasurile elveţiene sunt celebre pentru calitatea lor, dar autorităţile începuseră să creadă că acordau prea uşor calificativul de "făcut în Elveţia".
Mai nou, producătorii trebuie să îndeplinească anumite reguli pentru a se putea lăuda că vând ceasuri elveţiene. Cei mai mulţi producători se declară mulţumiţi şi doar unii recunosc că asta înseamnă costuri mai mari pentru ei.
Vintage, inteligent sau împodobit cu diamante - la Salonul de Ceasornicărie de lux de la Geneva, oricine găseşte ceasul dorit. Pentru a apăra prestigiul industriei elveţiene şi a o feri de tentaţia delocalizării, autorităţile au dat anul trecut o lege care prevede că cel puţin 60% din ceas să fie făcut în Elveţia. Altfel, producătorul nu-l poate numi ceas elveţian.
Jean-Daniel Pasche, Federaţia Ceasornicarilor Elveţieni: “Nu toată lumea este mulţumită, mărturisesc. Unii cred că regulile sunt prea aspre, alţii că sunt prea blânde. Aş spune că regulă decisă de Guvern e un compromis bun pentru toată lumea."
Potrivit unui sondaj, 44% dintre directorii producătorilor de ceasuri spun că noile reguli sunt bune pentru industrie, iar o cincime afirmă contrariul. Producătorii de lux se numără printre primii, ba chiar cred că regulile ar trebui să fie şi mai dure.
Edouard Meylan, director H. Moser: "Sunt încă destule moduri prin care poţi produce majoritatea componentelor în Asia de Sud-Est, dar să le asamblezi în Elveţia şi să spui că e făcut în Elveţia. Noi, la H. Moser, facem totul acasă."
Patrick Pruniaux, director Ulysse Nardin:"Noi mergem mult mai departe decât ni se cere din punct de vedere legal. Această nu e o problemă pentru noi. Suntem fericiţi să producem aproape totul."
Când vorbim însă de ceasuri de lux, unele componente n-au cum să fie autohtone, căci piele de crocodil şi mine de safir nu prea se găsesc în Elveţia.
