Rușii au lansat un ”atac masiv” asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. S-au raportat întreruperi de curent

62304619
Shutterstock

Ucraina a raportat joi un "atac masiv" asupra infrastructurii sale energetice şi a declarat că a trebuit să efectueze întreruperi de curent, în special la Kiev, într-un moment în care Moscova îşi intensifică presiunea militară asupra ţării. 


În timp ce temperaturile oscilează în jurul valorii de 0 grade Celsius, "încă o dată, sectorul energetic este atacat masiv de inamic", a transmis Ministerul Energiei pe Facebook.

Întreruperi de curent de urgenţă au fost implementate la Kiev, Odesa şi Dnipro, a anunţat operatorul DTEK.

A fost emisă o alertă aeriană la nivel naţional, forţele aeriene ucrainene raportând atacuri cu rachete care au vizat regiunile Odesa (sud), Kirovograd (centru), Herson (est) şi Nikolaev (sud).

Marţi, Rusia a anunţat un "răspuns" la două noi lovituri ucrainene efectuate cu rachete americane ATACMS împotriva teritoriului său în zilele anterioare.

Rusia a bombardat zone civile din Ucraina de la începutul invaziei sale în această ţară în februarie 2022 şi şi-a intensificat loviturile pe măsură ce se apropie iarna, vizând în special infrastructura energetică.

La rândul său, Ministerul rus al Apărării a susţinut că a distrus peste noapte 25 de drone ucrainene deasupra regiunii Briansk, în apropiere de Belarus, Crimeii şi regiunii Rostov (sud).

Pe front, Moscova adună câştiguri teritoriale împotriva unei armate ucrainene slăbite, cu mai puţin de două luni înainte ca preşedintele ales al SUA să preia funcţia.

Miercuri, administraţia preşedintelui Joe Biden a cerut Kievului să reducă vârsta minimă pentru mobilizarea militară la 18 ani, de la 25 de ani în prezent, pentru a compensa lipsa de soldaţi în faţa avansării forţelor ruse pe teren.

Apelul survine în contextul în care Donald Trump ar putea adopta o nouă abordare şi ar putea împinge Kievul să negocieze cu Moscova.

Un oficial de rang înalt din actuala administraţie americană a declarat miercuri, sub condiţia anonimatului, că Ucraina se confruntă cu o criză "existenţială" în privinţa recrutării, cu o ofertă în scădere de voluntari, în faţa unui inamic cu forţe mai multe şi mai bine echipate.

"Adevărul este că Ucraina nu mobilizează şi nu antrenează în prezent suficienţi soldaţi pentru a înlocui pierderile de pe câmpul de luptă şi pentru a se menţine în faţa creşterii forţelor ruseşti", a spus el.

Kievul a redus deja vârsta minimă pentru mobilizare de la 27 la 25 de ani în acest an. Casa Albă a declarat miercuri că ajutorul militar american nu va fi în niciun fel condiţionat de o nouă reducere a vârstei de recrutare.

"Vom continua cu siguranţă să trimitem arme şi echipamente în Ucraina. Ştim că este vital. Dar la fel sunt şi efectivele umane", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, citat într-un comunicat.

Donald Trump, la rândul său, a anunţat miercuri că îl numeşte pe fostul general Keith Kellogg, în vârstă de 80 de ani, care a cerut Kievului să facă mai multe concesii, ca emisar pentru a pune capăt războiului dintre Ucraina şi Rusia.

"Împreună, vom obţine pacea prin forţă şi vom face America şi lumea din nou sigure!", a scris preşedintele ales într-o postare pe reţeaua sa de socializare, Truth Social.

Donald Trump, care a fost foarte critic la adresa miliardelor de dolari eliberate de Statele Unite pentru Ucraina, a promis chiar înainte de a depune jurământul în ianuarie că va rezolva războiul dintre Kiev şi Moscova, fără a spune cum va face asta.

Într-o notă publicată în aprilie, Kellogg a subliniat că "orice ajutor militar american viitor va necesita ca Ucraina să participe la negocierile de pace cu Rusia".

El a cerut, de asemenea, "amânarea aderării Ucrainei la NATO pentru o perioadă lungă de timp" pentru a-l "convinge pe (preşedintele rus Vladimir) Putin să participe la negocierile de pace".

Rusia beneficiază în avansul său actual de ajutorul Coreii de Nord, care, potrivit autorităţilor americane, a desfăşurat mii de soldaţi şi furnizează arme Moscovei.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
O femeie și-a vândut casa crezând că ajută polițiștii să prindă o grupare de hoți. A pus banii într-un coș de gunoi pe stradă

Autoritățile de la noi trag un semnal de alarmă, după ce au identificat doar anul acesta peste 3.000 de persoane păcălite pe internet sau prin telefon.

Momentul înfiorător în care un bărbat a fost scos din burta unui piton de 7 metri care l-a înghițit

Acesta este momentul înfiorător în care trupul unui tată de trei copii a fost scos din burta unui piton de 7 metri care l-a înghițit întreg.

Haos pe front. ”Dacă acești doi moși, Trump și Putin, vor să arate unul altuia care e mai tare, Ucraina e prinsă la mijloc”

Moscova lansează noi amenințări, după ce armata Kievului a atacat și săptămâna aceasta teritoriul inamic cu arme occidentale.  

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.