Rusia: Al Treilea Război Mondial a început deja ”și are loc chiar foarte intens”

62230755
Getty

Un nou conflict global a izbucnit deja în spațiul cibernetic, a susținut un înalt oficial rus al apărării, care a adăugat că Moscova speră să colaboreze cu SUA pentru a reduce riscurile care decurg din ”luptele digitale”.

Andrey Krutskikh, un oficial al Ministerului de Externe însărcinat cu supravegherea cooperării internaționale a țării în domeniul securității informațiilor, a vorbit joi la o conferință academică pe tema locului Rusiei în lumea politică de astăzi.

Potrivit Russia Today, el a susținut că atacurile cibernetice au devenit atât de dese și severe încât constituie un nou conflict mondial, ascuns ochiului public.

”Un război are loc, și are loc chiar foarte intens”, a avertizat el în discursul său la Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moscova.

”Oricât de mult ne purtăm de parcă totul ar fi ascuns, de fapt, ostilitățile la scară largă se întâmplă în spațiul cibernetic. Și, în general, mass-media are dreptate să spună că este deja un al treilea război mondial. Pur și simplu nu știm amploarea pagubelor sau cine va pierde în cele din urmă sau care va fi configurația lumii, ca urmare a războiului.”

Krutskikh a subliniat că Kremlinul este dornic să folosească structura ONU pentru a ajunge la acorduri internaționale privind războiul digital. Cu toate acestea, el s-a plâns, că SUA și alte națiuni au intervenit în încercările Moscovei de a transforma problema într-o prioritate.

În ianuarie, a spus el, va avea loc „o sesiune de fond a unei comisii speciale a ONU pentru dezvoltarea convențiilor privind războiul cibernetic”.

Sesiunea a fost o inițiativă susținută de Moscova, a precizat Krutskikh, adăugând că ”chiar și aici au încercat să folosească diferite scuze pentru a reduce rolul Rusiei, și introduc condiții pentru a frustra procesul de negociere”.

La începutul acestui an, președintele american Joe Biden a impus sancțiuni împotriva Rusiei, susținând că Kremlinul a fost în spatele hack-ului masiv care a avut loc asupra companiei SolarWinds din Texas, care a compromis sistemele a peste 100 de firme comerciale din întreaga lume, precum și nouă agentii guvernamentale din SUA.

Moscova a respins acuzația.

În martie, firma americană de securitate cibernetică FireEye a avertizat că, pe viitor, americanii se vor confrunta cu atacuri cibernetice din ce în ce mai grave: ”Oamenii nici măcar nu știu care sunt toate lucrurile de care depind. Dintr-o dată, lanțul de aprovizionare va începe să fie perturbat, pentru că computerele nu vor funcționa”, a declarat Kevin Mandia, CEO-ul companiei, pentru Axios.

 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62230740
Marcel Meys, cel mai bătrân bărbat din Franța, a murit la vârsta de 112 ani. Boala care l-a răpus
Cel mai vârstnic bărbat din Franţa, Marcel Meys, a murit la vâsrta de 112 ani, în noaptea de marţi spre miercuri, într-un spital din oraşul Vienne, situat în sud-estul ţării, după ce a contractat COVID-19.
62196383
Vladimir Putin îl provoacă pe Joe Biden la un nou dialog pe tema detensionării crizei legate de Ucraina
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a declarat că Rusia este gata să trimită un negociator din partea guvernului la tratative cu SUA pe tema garanțiilor de securitate cerute de Moscova pentru detensionarea crizei legate de Ucraina.
62217877
Turcia: Cel puţin 25 de persoane au murit, iar alte 20 au ajuns la spital, după ce au consumat alcool contrafăcut
Cel puţin 25 de persoane au murit în decurs de câteva zile, în Turcia, iar alte aproximativ 20 au fost spitalizat, după ce au consumat alcool contrafăcut, în mai multe provincii din ţară, potrivit presei locale, informează AFP, citată de News.ro.