Prima declaraţie a noului rege al Thailandei. Și-a pus singur pe cap coroana de aur, de 7 kg
Maha Vajiralongkorn a fost încoronat la 66 de ani.
Maha Vajiralongkorn a fost încoronat, sâmbătă dimineaţă, în vârstă de 66 de ani, rege al Thailandei în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Marele Palat din Bangkok şi transmise de televiziunile thailandeze, informează AFP.
"Voi domni cu dreptate". Prima declaraţie a noului rege al Thailandei
Încoronarea regelui Vajiralongkorn, 66 de ani, a avut loc în sala tronului a Marelui Palat din Bangkok, după încheierea perioadei oficiale de doliu după moartea tatălui său, regele Bhumibol Adulyadej, în octombrie 2016, la capătul unei domnii de 70 de ani.
Regelui i s-a alăturat regina Suthida, după un anunţ surpriză făcut cu trei zile înainte de încoronare privind căsătoria monarhului pentru a patra oară.
Încoronarea sa se produce pe fondul nesiguranţei legate de neanunţarea câştigătorilor alegerilor dintre formaţiunea şefului juntei militare şi un front democratic care încearcă să excludă amestecul armatei în politică.
"Voi continua, voi păstra şi voi duce mai departe moştenirea regală şi voi domni cu dreptate în folosul şi pentru fericirea poporului, întotdeauna", a susţinut regele înconjurat de atributele puterii (o umbrelă albă cu 9 straturi, o sabie bătută cu pietre preţioase, un sceptru din lemn poleit cu aur, un evantai, un bici împletit din păr de elefant şi papuci brodaţi cu fir de aur) şi purtând pe cap o coroană din aur, bătută cu diamante, de peste 7 kilograme. Conform tradiţiei, aceasta a fost prima sa poruncă pentru supuşi, poruncă cu valoare simbolică, menită să comunice esenţa viitoarei sale domnii. Porunca pronunţată de rege a fost similară celei rostite de tatăl său la încoronare.
Și-a aşezat singur pe cap coroana din aur, de peste 7 kg
La ora locală 12:09, suveranul şi-a aşezat singur pe cap "Marea Coroană a Victoriei", care cântăreşte mai mult de 7 kilograme şi este făcută din aur şi bătută cu pietre preţioase.
Evenimentul a avut loc cu o zi înainte de aniversarea încoronării tatălui său, Bhumibol Adulyadej, la 5 mai 1950. Regele Bhumibol a murit în 2016, însă încoronarea fiului său a fost amânată până azi pentru a respecta perioada de doliu cuvenită fostului suveran.
Monarh cu o fire imprevizibilă, Maha Vajiralongkorn a devenit un simbol al stabilităţii într-o ţară care rămâne diviziată după alegerile din martie, notează AFP.
Ceremonia de încoronare a împletit ritualuri budiste şi brahmanice moştenite din India şi a început cu exact două ore mai devreme decât era prevăzut, după un orar stabilit de astrologii regali. Regii thailandezi sunt consideraţi reîncarnări ale zeului hindus Vişnu.
Vajiralongkorn a fost supus unei băi "purificatoare", fiind stropit cu apă sfinţită colectată din cinci râuri şi patru lacuri din Thailanda, într-un gest menit să-i confere suveranitate, pe un fundal muzical asigurat de tobe, trompete şi muzică tradiţională thailandeză. Apoi, suveranul, aşezat pe tron, a fost "uns" cu apă colectată din peste 100 de izvoare din întreaga ţară, din opt direcţii cardinale, înainte de a i se înmâna umbrela albă cu nouă straturi, cel mai important simbol al regalităţii thailandeze.
După ce a fost purificat, regele a primit de la demnitarii care au îngenunchiat în faţa sa şi celelalte obiecte care îi simbolizează puterea: o sabie bătută cu pietre preţioase, un sceptru din lemn poleit cu aur, un evantai, un bici împletit din păr de elefant şi papuci brodaţi cu fir de aur.
Cu această ocazie, el a rostit primele cuvinte în calitate de suveran, prin care a dorit să transmită că va domni cu dreptate pentru fericirea oamenilor.
Apoi, regele Maha Vajiralongkorn şi-a învestit în funcţii soţia, regina Suthida, 40 de ani, o fostă stewardesă devenită comandant adjunct al gărzii sale personale cu rang de general, cu care s-a căsătorit la 1 mai. Regele a mai fost căsătorit şi a divorţat de trei ori.
Le ceremonie au asistat membri ai familiei regale şi mai mulţi demnitari politici şi religioşi, printre care şi comandantul juntei aflate la putere din 2014, generalul Prayut Chan-o-Cha. La eveniment nu au fost invitaţi membri ai caselor regale străine, conform tradiţiei thailandeze, însă regele va acorda audienţe diplomaţilor străini, în ultima zi de ceremonii.
Sute de ofiţeri în uniforme albe, de gală, au fost postaţi în jurul palatului. Turişti şi cetăţeni thailandezi, majoritatea îmbrăcaţi în galben, culoarea monarhiei thailandeze, s-au adunat în jurul palatului unde a avut loc încoronarea.
Maha Vajiralongkorn, cunoscut şi sub numele dinastic de Rama al X-lea, este ultimul descendent al dinastiei Chakri, care a dobândit puterea în 1782.
Ceremoniile legate de încoronare se vor prelungi până luni. În zilele următoare, regele Rama al X-lea va saluta publicul în două ocazii: mai întâi la o paradă la care va participa într-o lectică purtată de soldaţi, apoi de la balconul palatului. Către sfârşitul anului, mai este prevăzută o paradă a barjelor regale.
Încoronarea reprezintă pentru Maha Vajiralongkorn oportunitatea de a se afişa ca un garant al unităţii Thailandei, care a trecut prin 12 lovituri de stat din 1932 şi până în prezent, dintre care ultimele două s-au produs chiar în secolul XXI.
Din punct de vedere politic, Thailanda este o ţară foarte divizată după alegerile legislative din 24 martie, primele alegeri organizate după ce armata a preluat puterea în urmă cu 5 ani. La peste o lună după alegeri, cele două tabere rivale, cea pro-juntă şi cea anti-juntă, încă revendică deopotrivă victoria în alegeri, încercând fiecare să formeze o majoritate în camera inferioară a parlamentului. Opoziţia thailandeză a denunţat numeroase fraude electorale.
Rezultatele finale ale alegerilor vor fi anunţate abia după ceremoniile legate de încoronare, la 9 mai, pentru a garanta un maxim de stabilitate pentru ţară.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Agerpres
Etichete: rege, thailanda, monarhie, incoronare, Maha Vajiralongkorn, Rama,
Dată publicare:
04-05-2019 12:32