Recruții americani din ISIS, desemnați să se ocupe de treburile casnice, precum gătitul și curățenia

61847354

Cetățenii americani care s-au alăturat grupării Stat Islamic au avut parte de un tratament mai dur față de luptătorii europeni. Astfel, ei au fost delegați să se ocupe de treburile casnice, precum gătitul sau asigurarea curățeniei.

Potrivit agenției Associated Press, citată de Newsweek, viața extremiștilor americani din rândul ISIS nu a fost una tocmai ușoară, fiind obligați să trăiască în condiții dure și să suporte comportamentul neprietenos al celorlalți luptători.

Astfel, americanii care au plecat pe fronturile din Siria și Irak, pentru a se alătura luptătorilor jihadiști, s-au găsit în imposibilitatea de a-și face prieteni. Mai mult de atât, lipsa de conexiuni i-a ținut departe de bătălii, arată un studiu realizat de Programul pentru studierea extremismului de la Universitatea George Washington.

„Pentru mulți dintre ei, viața pe teritoriul ocupat de jihadiști nu s-a ridicat la așteptările lor. Aceștia au fost nevoiți să trăiască în condiții mult mai dure decât cele despre care au citit pe Internet, iar promisiunile că își vor face prieteni s-au adeverit foarte rar”, arată studiul intitulat „Călătorii”.

În schimb, ei au descoperit că se confruntă cu ciocniri culturale.

„Viața în cadrul ISIS este definită de ciocniri culturale, conflicte și suspiciune în rândul recruților și al conducătorilor grupării. Mulți dintre americani nu aveau pic de experiență de luptă, astfel că au fost obligați să se ocupe de gătit, de curățenie și de îngrijirea celor bolnavi sau răniți”, se mai precizează în studiu.

Cercetătorii de la Universitatea George Washington au analizat cazurile a 64 dintre cei 300 de americani despre care se crede că au părăsit Statele Unite ca să se alăture grupării Stat Islamic sau altor grupări extremiste, precum al-Nusra, grupare afiliată al-Qaeda.

Concluziile raportului sunt bazate pe documente din instanță, interviuri și numeroase documente postate de jihadiști pe rețelele de socializare. Mulți dintre aceștia proveneau din comunități musulmane înstărite și destul de bine integrate social, comparativ cu cele din Europa, care au dat naștere a 5-6000 de luptători jihadiști.

Din cei 64 analizați de cercetătorii de la Universitatea George Washington, 89% au fost bărbați, iar 70% erau cetățeni americani sau dețineau documente de rezidență. Cel puțin 22 au murit în Siria, iar 12 s-au întors în Statele Unite, unde au fost arestați. În ceea ce privește ceilalți 236 americani care au părăsit țara să se alăture luptătorilor, nu există informații, arată Times of Israel.

Autorii au împărțit luptătorii în trei categorii: „pionierii” (luptătorii motivați și doritori să se alăture luptei grupării), „cătălorii cu conexiuni” (susținuți de familii și prieteni) și „singuraticii” (care s-au radicalizat pe canalele de comunicare online).

Dintre cei ajunși din Siria, doar „pionierii” au reușit să asceadă în ierarhia jihadistă. Alții, în schimb, cum ar fi Mohamad Jamal Khweis, s-au săturat „să se ocupe de treburi casnice și au devenit frustrați că nu beneficiază de antrenament militar”.

Astfel, el a decis să se întoarcă în SUA, unde a fost condamnat la 20 de ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61939221
Turcia, avertizare pentru stângaci: „Demonii mănâncă și beau cu mâna stângă”

O instituție a statului turc susține că nu este permis ca oamenii să se hrănească cu mâna stângă, avertizându-i pe stângaci că „demonii mănâncă și beau cu mâna lor stângă”.

61939218
Cinci imigranți români, prinși în timp ce încercau să treacă ilegal granița dintre Canada și SUA

Cinci români care încercau să pătrundă pe teritoriul Statelor Unite dinspre Canada, cu ajutorul unui bărbat din Mexic și al unuia din Guatemala, au fost prinși de polițiștii de frontieră.

61906265
Duterte a distrus zeci de autoturisme de lux pentru a-și anunța noua politică. VIDEO

Liderul filipinez Rodrigo Duterte și-a pus în practică politica sa centrată pe combaterea contrabandei cu autovehicule.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Adr nord est1
Cum a reușit cea mai săracă zonă a României să primească la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare

Cea mai săracă zonă a României a primit la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare. Nord-Estul țării, cunoscut ani la rând pentru lipsuri și depopulare, este desemnat "Regiune Europeană Antreprenorială 2027".

Savu femicid 2
Femicidul și eșecul protecției. Cum a fost ucisă Alexandra, deși agresorul avea brățară electronică. Poliția primise sute de alerte

Violența bazată pe gen nu este doar o problemă intimă, ci o realitate socială care ne privește pe toți. Fără educație, responsabilitate instituțională și reacție rapidă crimele vor continua.