Cinci imigranți români, prinși în timp ce încercau să treacă ilegal granița dintre Canada și SUA

61939218
Getty

Cinci români care încercau să pătrundă pe teritoriul Statelor Unite dinspre Canada, cu ajutorul unui bărbat din Mexic și al unuia din Guatemala, au fost prinși de polițiștii de frontieră.

 Potrivit procurorilor americani, polițiștii de frontieră au descoperit, vineri, un grup de persoane care încerca să pătrundă pe teritoriul american în zona Canaan din statul Vermont. Cele 6 persoane – un mexican și cinci români – au fost descoperiți ascunzându-se în zăpadă. După ce au fost capturați, ei au recunoscut că au intrat ilegal în Statele Unite, relatează CTV News.

Astfel, bărbatul mexican le-a spus polițiștilor americani de frontieră că el documentele pentru a locui teritoriul Canadei, dar că mai multe persoane din Montreal i-au cerut să ajute un grup de români să ajungă în SUA.

Anchetatorii cred că românii trebuiau să îl plătească pe bărbatul care i-a adus la graniță, iar acesta urma să predea banii persoanelor din Montreal care l-au recrutat să se ocupe de trasportul clandestin de migranți. Totodată, oamenii legii au arestat un bărbat din Guatemala care spune că a primit 1000 de dolari ca să îi ducă pe români cu mașina în Rhode Island.

Cele două călăuze sunt acuzate că au conspirat pentru a-i aduce pe cei cinci în Statele Unite, cât și pentru transport ilegal de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
61906265
Duterte a distrus zeci de autoturisme de lux pentru a-și anunța noua politică. VIDEO

Liderul filipinez Rodrigo Duterte și-a pus în practică politica sa centrată pe combaterea contrabandei cu autovehicule.

61872543
Danemarca vrea să interzică vălul islamic: „E incompatibil cu valorile noastre”

Danemarca vrea să interzică purtarea vălului islamic integral în locurile publice, pe motiv că „este incompatibilă cu valorile societății”, potrivit ministrului danez de Justiție, Soren pape Poulsen.

61939216
Alertă la Pyeongchang, înainte de începerea JO de Iarnă: 1,200 de angajați, înlocuiți de militari

Zeci de persoane angajate să asigure securitatea la Jocurile Olimpice de Iarnă care are loc, anul acesta, în Coreea de Sud, au ajuns la spital din cauza unui virus. Astfel, 1.200 de angajați ai firmelor de pază au fost retrași și înlocuiți cu militari.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Luca niculescu protv poza
Premierul Luca Niculescu a convocat o ședință privind siguranța în școli, după incidentele grave din Bihor și Pitești

Premierul Luca Niculescu a convocat o şedinţă de lucru pe tema siguranţei în şcoli, vineri, la Palatul Victoria, în urma incidentelor grave din şcoli, din ultimele zile, de la Bihor şi Piteşti.

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.