Record de migrație în 2023, în statele europene dezvoltate. Situația particulară a Germaniei

62489609
Getty

Un record al migrației în țările europene dezvoltate s-a înregistrat în 2023, 6,5 milioane de persoane în țările OCDE.

Conform raportului Perspectivele Migraţiei în OCDE 2024, publicat joi de organizaţia cu sediul la Paris, anul trecut au sosit în ţările membre ca migranţi 6,5 milioane de persoane, arată agenția dpa, preluată de Agerpres.

Raportul consideră demne de remarcat mai ales creşterea migraţiei temporare de muncă şi numărul record de cereri de azil, care au fost înregistrate în principal în SUA. Cu toate acestea, aproape o treime din migraţie se datorează în continuare reunificării familiale, arată sursa citată.

O creştere a numărului de solicitanţi de azil a fost consemnată şi în Germania, unde anul trecut au fost depuse 329.000 de cereri, cu 51% în plus faţă de 2022. Majoritatea cererilor au provenit de la persoane care doreau să părăsească Siria, Turcia sau Afganistan, iar 62% din totalul solicitărilor au fost acceptate.

Cu toate acestea, cel mai mare procent de imigraţie, aproximativ 50%, este datorat libertăţii de mişcare în interiorul Uniunii Europene. Potrivit OCDE, 15,2 milioane de persoane care trăiau în Germania în 2023 erau născute în afara acestei ţări, reprezentând circa 18% din totalul populaţiei.

În jur de 669.000 dintre ele au imigrat în 2022, majoritatea din Ucraina, România şi Polonia. Cetăţenii polonezi formează de asemenea şi cel mai mare procent de imigranţi în OCDE din total, 10%, înaintea celor din Turcia (9%) şi Rusia (7%).

OCDE are 38 de state membre, printre care statele industrializate din Europa şi America de Nord, precum şi Japonia, Coreea de Sud, Australia şi Noua Zeelandă.  

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62495599
Bătălia pentru Kursk: Cele două probleme care îi duc pe soldații lui Putin în ghearele morții, deși au un avantaj major
Contraofensiva lansată de forțele lui Putin în regiunea rusă Kursk, care se află sub controlul armatei ucarinene, nu dă rezultatele așteptate de Moscova.
62498334
Corpurile fraților Ruben şi Izan Calatayud, în vârstă de 3 şi 5 ani, găsite după două săptămâni de căutări în Valencia
Corpurile a doi fraţi, Ruben şi Izan Matias Calatayud, în vârstă de trei şi cinci ani, au fost găsite în regiunea Valencia în locuri diferite, la aproape zece kilometri distanţă de domiciliul lor de la periferia oraşului Valencia.
62498321
Fenomenul DANA face ravagii în Spania. În Malaga au fost inundații foarte puternice, apa a pătruns în multe clădiri
Spania se confruntă din nou cu ploi torențiale din cauza fenomenului DANA. În Malaga au fost miercuri inundații foarte puternice, iar apa a pătruns în multe clădiri și la metrou.