Țara din Europa care a fost „invadată” de 30.000 de migranți în ultimele luni

62490672

Peste 30.000 de migranţi au ajuns în mod ilegal din ianuarie până în prezent în Regatul Unit traversând Canalul Mânecii în bărci improvizate, mai mulţi decât în tot anul 2023, potrivit unor cifre publicate joi de Ministerul de Interne britanic, scrie AFP.

Anul acesta este de asemenea marcat de un record de decese în timpul traversărilor, cu cel puţin 60 de morţi numărate de AFP pe baza datelor oficiale franceze. Cel mai grav naufragiu din acest an a avut loc pe 3 septembrie: cel puţin 12 migranţi, din care jumătate minori, au murit când ambarcaţiunea lor s-a dislocat.

La fel ca predecesorii săi conservatori, noul guvern britanic laburist a promis să reducă aceste traversări periculoase, înăsprind lupta sa împotriva traficanţilor, dar nu reuşeşte să stăvilească fenomenul.

Din ianuarie 2024, pe coasta de sud a Angliei au sosit venind dinspre Franţa 30.431 de migranţi, potrivit cifrelor oficiale britanice.

De la începutul lui octombrie, aproape 5.200 au reuşit traversarea, unul dintre bilanţurile lunare cele mai mari constatate vreodată de la începutul acestor traversări în 2018, dintre care 564 într-o singură zi de miercuri.

Anul trecut, au fost înregistraţi ceva mai puţin de 30.000 de nou-sosiţi, în scădere după recordul de peste 45.000 de persoane din 2022.

Reducerea imigraţiei, atât ilegală cât şi legală, s-a aflat în centrul recentei campanii electorale care i-a readus pe laburişti la putere în Regatul Unit, după 14 ani în opoziţie.

Partidul anti-imigraţie Reform UK al lui Nigel Farage a înregistrat astfel un succes fără precedent, obţinând circa 14% din sufragii şi câştigând 5 locuri în parlament.

De la revenirea sa la putere, prim-ministrul Keir Starmer a abandonat proiectul conservator de a expulza migranţi în Rwanda, dând prioritate luptei împotriva traficanţilor de migranţi.

El a înfiinţat un centru de comandament dedicat, condus de un fost înalt responsabil al poliţiei, şi pledează pentru mai multă cooperare cu vecinii săi europeni.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62488312
Elon Musk ajunge la judecată, pentru loteria de 1 milion de dolari destinată alegătorilor lui Trump. Mișcarea procuraturii

Elon Musk va ajunge joi în fața unui judecător, după ce a anunțat o loterie de un milion de dolari pentru recompensarea alegătorilor lui Donald Trump. Prin tragere la sorți ar fi fost desemnat un câștigător zilnic.

62495157
Continuă potopul în Spania. A fost emis cod roșu de fenomene extreme. Precipitații de până la 180 de litri / mp

MAE a anunţat că a fost emis cod roşu de fenomene meteo extreme pentru provincia spaniolă Castellon, fiind prognozate precipitaţii abundente, ce pot acumula 180 litri / m2 pe o perioadă de 12 ore.

 

62413487
Raport: Australia trebuie să se pregătească pentru sezoane prelungite de incendii şi valuri de căldură marină

Australia trebuie să se pregătească pentru sezoane de incendii şi valuri de căldură marină mai lungi şi mai periculoase în anii care vor urma.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.