Reacții dure în Europa și SUA după discuția dintre Trump și Putin. Democrații îl acuză pe președintele american de trădare
Vladimir Putin vrea cu adevărat pace, integrarea Ucrainei în NATO este un obiectiv nerealist, iar Volodimir Zelenski ar trebui să organizeze alegeri, pentru că este foarte nepopular.
Toate aceste afirmații bulversante au fost făcute de liderul lumii libere, președintele Americii. Declarațiile lui Trump au provocat inițial consternare, apoi groază, nu doar la Kiev, ci și în capitalele occidentale. Comentatorii vorbesc de o capitulare fără luptă în fața lui Putin, iar, la Washington, democrații îl acuză pe Trump de trădare, nu doar a intereselor Ucrainei, ci și ale Statelor Unite.
Cum America, Rusia și China sunt conduse de indivizi cu ambiții expansioniste, implicațiile pentru actuala ordine internațională sunt sumbre. Intrăm în epoca în care „cei puternici fac tot ce vor, iar cei slabi îndură”, avertizează editorialistul ziarului Financial Times.
La scurt timp după ce a anunțat pe propria rețea socială că s-a înțeles cu Vladimir Putin să înceapă negocierile pentru pace din Ucraina, Donald Trump a venit cu clarificări.
Donald Trump, președintele SUA: „Am avut o conversație grozavă, care a durat mult, mai bine de o oră. De asemenea, am avut o discuție foarte bună cu președintele Zelensky după aceea. Și cred că suntem pe drumul către pace. Cred că președintele Putin vrea pace, președintele Zelensky vrea pace, iar eu vreau pace.”
În pofida a tot ce a demonstrat președintele rus în ultimii 25 de ani, liderul de la Washington se declară convins că Putin este de încredere.
Donald Trump, președintele SUA: „(Putin) vrea să pună capăt acestui conflict. Nu vrea să-l încheie și apoi să reia luptele peste șase luni.”
Însă, când jurnaliștii au presat pentru detalii, s-a dovedit că liderul american a călcat în picioare poziția repetată de Washington în ultimii 3 ani privind integritatea teritorială a Ucrainei și apartenența acesteia la NATO.
Reporter: „Priviți Ucraina ca pe un partener cu drepturi egale în aceste negocieri?”
Donald Trump, președintele SUA: „Asta e o întrebare interesantă. Cred că trebuie să facă pace.”
John Bolton, fost consilier pentru securitate națională al lui Trump: „Președintele Trump a capitulat în fața lui Putin încă dinainte să înceapă negocierile. Poziția secretarului apărării Hegseth. Ar fi putut fi redactată la Kremlin. E greu până și de calculat anvergura victoriei obținute de Putin.”
Carl Bildt, fost prim-ministru suedez: „Dar asta nu înseamnă că Putin va spune „Aleluia! Laudat fie Domnul! Avem pace în vremea noastră!”. Deloc, înseamnă că Putin va spori presiunile, convins că Trump va continua să cedeze, lăsându-l pe Zelenski complet pe dinafară. Pentru urechile europenilor, asta amintește de conferința de la Munchen (septembrie 1938, când europenii au cedat parte din Cehoslovacia Germaniei lui Hitler). Avem doi „baroșani” care aranjează... pace pentru epoca noastră peste capul Ucrainei. Iar europenii știu cum s-a terminat „filmul” ăsta...”
Fidel formei sale de om de afaceri, Trump nici măcar nu s-a jenat să-și expună viziunea mercantilă asupra Ucrainei, făcând uitate îndelung clămatele valori și principii superioare împărtășite de statele democratice.
Donald Trump, președintele SUA: „Îl am acum în Ucraina pe secretarul Trezoreriei ca să ne asigurăm că ne căpătăm înapoi banii cheltuiți în Ucraina. Ucrainenii au pământuri rare, au petrol și gaze și multe altele. Iar noi cerem beneficii pentru ajutorul oferit. Și ei au spus că sunt de acord...”
Trump a mers până la a prelua tezele cunoscute ale lui Putin, care a declarat în repetate rânduri că nu va negocia cu Zelenski pentru că acesta n-ar avea legitimitate.
Reporter: „Îl strângeți cu ușa pe președintele Zelenski în procesul de negociere?”
Donald Trump, președintele SUA: „Nu, nu cred, cât timp mai e el acolo. Dar știți, la un moment dat, va trebui să organizeze alegeri (prezidențiale) în Ucraina.”
Reporter: „Ați fi de acord să-i cereți lui Zelenski să cedeze teritorii ori să schimbe teritorii în cadrul acordului de armistițiu?”
Donald Trump, președintele SUA: „Păi, va trebui să facă ce e de făcut. Dar să știți că popularitatea lui nu e prea grozavă, ca să mă exprim delicat. Palmarésul lui e o țară atacată și schilodită.”
Reporter: „Dacă e să se termine războiul, Zelenski vrea garanții de securitate...”
Volodimir Zelenski a părut dezarmat de declarațiile lui Trump.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Președintele Trump mi-a spus ce i-a transmis Putin. Credem că puterea Americii este suficientă pentru a exercita, împreună cu noi și cu toți partenerii, presiuni asupra Rusiei și a lui Putin pentru a ajunge la pace.”
Dar tot miercuri seara, la întâlnirea cu șeful Trezoreriei americane, Zelenski a ținut să pună lucrurile la punct.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Putin nu vrea să pună capăt războiului! Dacă Ucraina ar fi în NATO, am avea o armată egală cu a Rusiei. E vorba de un milion și jumătate de militari, adică vreo 220 de brigăzi, cât are Rusia. Noi avem acum 110 brigăzi de luptă. Iar Europa are cam 80, poate 82, de brigăzi de luptă funcționale. Dacă Ucraina n-ar mai fi, Rusia ar ocupa fără probleme Europa.”
Kira Rudik, membră a Parlamentului ucrainean: „Este în mod clar o încălcare a acordurilor și declarațiilor anterioare, care susțineau: „nimic despre Ucraina fără Ucraina”. Toate declarațiile (lui Trump și Hegseth) nu răspund la o întrebare critică - și anume cum ne vom asigura că Putin se ține de cuvânt? Pentru că, știți, aici, în Ucraina, avem „un acord de încetare a focului” cu Putin din 2014.”
John Bolton, fost consilier pentru securitate națională al lui Trump: „Putin nu vrea să negocieze cu Zelenski, ci cu Trump pentru că e convins că poate obține mai mult de la Trump. Și are dreptate. Iar Putin a pregătit cu grijă terenul, mângâindu-l în mod repetat pe Trump.”
Samuel Charap, analist politic: „Putin apelează la unele tactici pe care le-a învățat pe când era agent KGB, în felul în care analizează, caută slăbiciunile adversarului și apoi le exploatează.”
Joi, puține voci au exprimat deschis rezerve față de declarațiile oficialilor americani.
Boris Pistorius, ministrul german al Apărării: „E regretabil că administrația Trump a făcut publice concesii în fața lui Putin încă dinainte ca negocierile să fi început. Din punctul meu de vedere, era mai bine să discutăm despre posibila apartenență a Ucrainei la NATO și pierderea de teritorii abia la masa tratativelor, nu să le excludem din start.”
Wesley Clark, fost comandant al Forțelor NATO: „Și nimeni nu vorbește de reparații, de cei 250.000 de copii ucraineni deportați cu forța în Rusia, de crimele de război comise de ruși, Rusia e țara care a pornit un război major în Europa, ea e agresorul și trebuie să suporte consecințele.”
Comentatorii occidentali sancționează foarte dur noua abordare a Casei Albe.
Evelyn Farkas, analist politic: „Președintele Putin va încerca să-l convingă pe președintele Trump că nu au nevoie de ordine internațională, că se pot înțelege ei doi în toate chestiunile, fără să le pese de restul lumii.”
Andre Nollkaemper, profesor de drept internațional: „Faptul că Statele Unite vorbesc cu atâta lejeritate despre încălcarea legilor internaționale, despre încălcarea drepturilor palestinienilor, de pildă, arată că Washingtonul nu ia în serios normele fundamentale ale dreptului internațional. Am văzut asta și din felul în care a vorbit despre Groenlanda, despre Panama. Chiar dacă niciuna dintre aceste idei nu vor fi aplicate, riscul este că va fi transmis mesajul că marile puteri nu mai trebuie să ia legile internaționale în serios.”
Dacă Joe Biden nu a vorbit niciodată, nici măcar telefonic, cu Putin în ultimii 3 ani, Trump a manifestat și în primul său mandat o afinitate față de omul forte de la Kremlin.
Ei bine, deși mingea chiar era în terenul lui, Trump a lăsat-o să cadă, și nu doar o dată. Pe tema amestecului rușilor în campania prezidențială din 2016, Trump a preferat să-l creadă pe Putin.
Donald Trump, președintele SUA: „Am mare încredere în serviciile noastre de informații, dar vă repet că președintele Putin a negat astăzi foarte ferm și categoric.”
Hillary Clinton, fost candidat democrat la Președinția SUA: „Mai degrabă am avea o păpușă în funcția de președinte al SUA.”
Donald Trump, președintele SUA: „Nu sunt marionetă. Tu ești marionetă!”
Analistii atrag atenția că implicațiile capitulării lui Trump depășesc cu mult soarta Ufcrainei și sunt de natură să prejudicieze grav chiar interesele de securitate ale Washingtonului.
John Bolton, fost consilier pentru securitate națională al lui Trump: „Cei care urmăresc cu cea mai mare atenție ce se petrece acum se află la Beijing. Chinezii văd cum SUA nu sunt dispuse să acționeze împotriva unei agresiuni neprovocate în inima Europei. Ce calcule credeți că-și fac acum chinezii în legătură cu Taiwanul?”
Guo Jiakun, purtător de cuvânt al MAE chinez: „China este încântată să vadă Rusia și SUA reluând comunicarea și dialogul.”