Kaja Kallas: „Uniunea Europeană va continua să sprijine Ucraina dacă Kievul refuză un acord de pace Trump - Putin”

62462432

Uniunea Europeană va continua să sprijine Ucraina dacă aceasta refuză termenii vreunui acord de pace convenit de Rusia şi SUA, a declarat joi şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas.

Kaja Kallas a cerut implicarea UE şi a Ucrainei în negocierile pentru un astfel de acord, anunţat separat de preşedinţii american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin, care au avut miercuri o convorbire telefonică, relatează agenţiile Reuters şi AFP.

"Orice acord (încheiat) pe la spatele nostru nu va funcţiona, orice acord va avea de asemenea nevoie de participarea Ucrainei şi a Europei", a spus Kaja Kallas în faţa presei, la sosirea la sediul NATO la o reuniune a miniştrilor apărării ai Alianţei.

De asemenea, nu este "o tactică bună" să se cedeze în faţa Rusiei chiar înainte ca negocierile să înceapă, a continuat ea, după ce secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a considerat nerealiste aderarea Ucrainei la NATO şi revenirea acestei ţări la graniţele de dinainte de 2014, anul când Rusia a anexat Crimeea şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei au lansat primul conflict armat.

Această "strategie a concilierii" cu Rusia "nu funcţionează", a mai susţinut Kallas, care a făcut o paralelă cu acordurile de la München din 1938, prin care francezii, italienii şi britanicii au acceptat anexarea unei părţi a Cehoslovaciei de către Germania nazistă.

Kaja Kallas a avut joi mai devreme o întâlnire cu ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov. Acesta "m-a asigurat că ucrainenii rămân fermi şi nu vor renunţa nici la libertatea şi nici la teritoriile lor", a transmis după această întâlnire şefa diplomaţiei UE.

Preşedinţii Donald Trump şi Vladimir Putin au avut miercuri prima lor convorbire telefonică oficială după învestirea noului preşedinte american şi au anunţat că au convenit iniţierea negocierilor pentru încetarea războiului în Ucraina.

Preşedintele Donald Trump a discutat apoi şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, afirmând că l-a informat pe acesta despre conţinutul convorbirii sale cu Putin, dar această convorbire a provocat la Kiev şi în rândul europenilor temeri că preşedinţii rus şi american ar putea încheia o înţelegere peste capul Ucrainei şi al UE.

Europa este geloasă şi furioasă din cauza apelului telefonic dintre Trump şi Putin, pentru că acesta arată că puterea sa pe scena mondială a slăbit, a comentat fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62519558
O nouă victorie pentru Donald Trump. O fostă democrată cu opinii pro-ruse a devenit şefă a serviciilor secrete americane

Tulsi Gabbard, o fostă membră a Camerei Reprezentanţilor cu puţină experienţă în domeniul informaţiilor, a fost confirmată miercuri pentru cea mai înaltă funcţie din SUA în domeniul serviciilor de spionaj, relatează Reuters.

62511399
Răspunsul Republicii Moldova după ce două drone ruse i-au încălcat spațiul aerian și au explodat la sol

Ministerul de Externe al Republicii Moldova l-a convocat miercuri pe ambasadorul desemnat al Federaţiei Ruse la Chişinău, Oleg Ozerov, pentru a-i transmite o notă de protest după ce două drone ruse au încălcat spaţiul aerian al republicii.

62488564
The Wall Street Journal: China vrea să găzduiască un summit Putin-Trump pentru a pune capăt războiului din Ucraina

China a lansat o propunere de a organiza un summit între preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele american Donald Trump pentru a ajuta la încheierea războiului din Ucraina, a relatat The Wall Street Journal.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.