Răsturnare de situație în cazul familiei captive timp de 9 ani. Ce făcea de fapt fratele salvator

×
Publicitate

Noi informații apar în cazul familiei despre care presa olandeză a scris că ar fi fost ținută captivă timp de nouă ani în pivnița unei case, unde așteptau Apocalipsa.

Presa internațională a alocat spații largi cazului din Olanda, unde cinci frați și tatăl lor au fost salvați de polițiști din pivnița unei ferme izolate, unde ar fi stat nouă ani, după ce unul dintre frați, în vârstă de 25 de ani, s-a dus într-un bar și ar fi cerut ajutor după ce a băut cinci beri.

Jan Zon van Dorsten și cei patru frați ai săi, alături de tatăl lor bolnav, ar fi stat 9 ani în pivnița casei unui bărbat de 58 de ani, pe care poliția l-a arestat acuzându-l că i-ar fi reţinut pe cei 5 împotriva voinţei lor şi de faptul că le-a adus atingere sănătăţii.

Însă, misterul privind acest caz se adâncește, după ce presa olandeză a descoperit că, de fapt, tânărul Jan Zon van Dorsten avea numeroase conturi pe rețelele sociale, inclusiv Instagram, Twitter și Facebook, pe care a început să le folosească în iunie, după o pauză de câțiva ani.

Potrivit news.com.au, începând de pe data de 9 iunie, tânărul a postat frecvent mesaje și fotografii pe rețelele sociale. Jan s-a fotografiat în grădină sau lucrând la un calculator.

“Știi că acea muncă te inspiră și totul decurge bine când nu-ți vine să renunți la noaptea, duminica”, este unul dintre mesajele postate de olandez pe 18 August 18, alături de un selfie.

Imaginile postate pe conturile sociale găsiți în galeria foto

Alte postări includ link-uri către discursul emoționant al activistei pentru mediu Greta Thunberg, de la ONU, sau o fotografie a protestului "Fridays For Future" de la Sydney.

Cea mai recentă fotografie, cu două crengi de copac în bătaia soarelui, fusese postată sâmbătă.

Potrivit contului de Facebook, Jan s-a mutat în 2005, în Meppel, un oraș situat la 6 km de Ruinerwold. Apoi, s-a relocat în Ruinerwold in 2010, în perioada în care susține că familia i-a fost închisă în pivniță.

Pe 6 iunie, tânărul a postat un mesaj în care anunța că are un nou job la Creconat, o companie locală deținută de Josef B, bărbatul de 58 de ani care locuia la ferma unde a fost găsită familia.

Cei cinci frați și-au pierdut mama în 2004, în timp ce tatăl lor a suferit un atac cerebral.

Potrivit sursei citate, autoritățile olandeze nu au formulat vreo acuzare la adresa acestuia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62085386
Scandal în SUA. Oficiali români s-au prezentat la Casa Albă fără să stabilească o întâlnire

O fostă consilieră la Casa Albă și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că ambasadorul american la UE poate reprezenta un risc la adresa securității naționale a SUA. 

62085365
Urmările invaziei turcești în Siria. Kurzii au oprit operațiunile împotriva ISIS

Liderul Forţelor Democratice Siriene (FDS), dominate de luptători kurzi, a anunţat miercuri seara „îngheţarea” operaţiunilor împotriva grupării jihadiste Stat Islamic.

62085364
Cum ne va afecta un Brexit "fără acord". Aproape 400.000 de români trăiesc acum în Regat

Efectele unui Brexit fără acord ar putea fi foarte grave pentru Marea Britanie, dar acestea vor fi resimțite puternic și de statele membre ale Uniunii Europene, printre care și România.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.