Rapperul P. Diddy rămâne în închisoare după ce a fost acuzat de trafic sexual. Avocatul lui: „Nu a mers cum am vrut noi"

62455561
Shutterstock

Rapperul şi producătorul de hip-hop Sean „Diddy” Combs rămâne în închisoare după inculparea şi încarcerarea sa marţi, la New York, pentru trafic sexual, a decis miercuri justiţia federală americană.

 

Procuratura federală din Manhattan l-a acuzat pe Sean Combs că şi-a folosit "imperiul" pentru a sprijini o schemă violentă de trafic sexual.

"Nu a mers cum am vrut noi", a deplâns în faţa presei avocatul său, Marc Agnifilo, după audierea apelului, promiţând să continue să ceară eliberarea pe cauţiune a lui Combs şi organizarea unui proces penal "cât mai curând posibil".

Arestat luni seară în Manhattan, Sean Combs, în vârstă de 54 de ani, a fost ţinta a numeroase plângeri de agresiune sexuală timp de mai multe luni şi a pledat marţi „nevinovat” la acuzaţiile de trafic în scopul exploatării sexuale şi extorcare.

Judecătoarea Robyn Tarnofsky a dispus reţinerea, invocând temerile că astfel de "infracţiuni care au loc în spatele uşilor închise" se vor repeta.

Un artist cu multiple porecle şi pălării în lumea muzicii şi a afacerilor, P.Diddy este descris de presupusele sale victime drept un prădător sexual violent, care folosea alcoolul şi drogurile pentru a obţine supunerea lor.

"Timp de decenii", Sean Combs, alias "Puff Daddy", "a abuzat, ameninţat şi constrâns femei şi alte persoane din jurul său pentru a-şi satisface dorinţele sexuale, a-şi proteja reputaţia şi a-şi ascunde acţiunile", potrivit actului de acuzare.

Casele de lux ale rapperului din Miami şi Los Angeles au fost percheziţionate în martie, ca parte a unei ample operaţiuni care a dus la o anchetă federală şi un caz penal.

Sub poreclele Puff Daddy, P. Diddy sau Diddy, el s-a impus ca o figură importantă în hip hop-ul de pe coasta de est, atât la microfon, cât şi în producţie. De-a lungul deceniilor, a acumulat o avere impresionantă şi datorită activităţilor sale în industria alcoolului.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62483677
Casa Albă avertizează împotriva oricărei escaladări după exploziile unor pagere în Liban
Un purtător de cuvânt al Casei Albe a avertizat miercuri împotriva oricărei "escaladări" după seriile de explozii ale unor pagere în Liban, scrie AFP.
62416828
Reţeaua X a revenit surprinzător în Brazilia. Musk: "Orice magie suficient de avansată nu se distinge de tehnologie"
O operaţiune tehnică a permis miercuri reţelei de socializare X să revină în Brazilia, evitând blocarea impusă de justiţie, un nou episod în lupta dintre Elon Musk şi autorităţile braziliene.
62301091
Documente ale campaniei lui Trump au fost trimise echipei lui Joe Biden de hackeri iranieni
Hackeri iranieni au trimis echipei de campanie a lui Joe Biden, care între timp s-a retras din cursa pentru Casa Albă, documente "furate" de la echipa candidatului republican la preşedinţie Donald Trump, au anunţat miercuri autorităţile americane.