Putin, inaintea summitului G7: "UE nu mai poate juca la o singura poarta". Anuntul Germaniei despre prelungirea sanctiunilor
Rusia nu vede probleme insolubile in relatiile sale cu UE si pledeaza pentru un dialog intr-o gama larga de subiecte, dar nu observa deocamdata disponibilitate in aceasta privinta de cealalta parte.
Mesajul a fost transmis de presedintele rus Vladimir Putin intr-un editorial publicat joi in ziarul elen Kathimerini, inaintea vizitei sale, vineri, in Grecia, relateaza agentia de presa TASS.
'Rusia porneste de la necesitatea construirii unui dialog autentic si pe picior de egalitate cu Uniunea Europeana cu privire la o gama larga de probleme, de la liberalizarea vizelor pana la formarea unei aliante energetice. Cu toate acestea, nu vede deocamdata disponibilitate din partea partenerilor europeni de a merge pe o cale reciproc avantajoasa si de viitor', sustine seful statului rus.
Alegeri 2024
10:11
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A început votul în diaspora. Câți români au votat până acum. Harta secțiilor de votare
10:04
De ce relațiile României cu Ucraina și Rep. Moldova s-ar putea înrăutăți după alegeri. Semnalul de alarmă tras de Politico
07:17
Ghidul alegătorilor români din diaspora. 950 de secţii organizate în străinătate sau prin corespondenţă
06:56
Alegeri prezidențiale 2024. A început votul în diaspora. Țara în care a fost deschisă prima secție
Moscova considera ca 'nu exista probleme de nerezolvat in relatiile ei cu UE', scrie Putin. 'Pentru a reveni pe calea parteneriatului multilateral este necesar sa fie abandonata logica paguboasa a 'jocului la o singura poarta' si sa se tina cont cu adevarat de punctele de vedere si interesele fiecarei parti', adauga liderul rus.
Declinul in relatiile dintre Rusia si Uniunea Europeana, mentioneaza el, reprezinta un impediment pentru aprofundarea cooperarii ruso-elene. Aceasta are un 'impact negativ asupra dinamicii schimburilor comerciale bilaterale care, in comparatie cu indicatorii de anul trecut, s-au diminuat cu o treime, pana la 2,75 miliarde de dolari, a argumentat Vladimir Putin.
In articolul sau, Putin face apel la crearea unei zone de cooperare economica si umanitara, de la Atlantic la Pacific. 'in prezent, Rusia si Uniunea Europeana au ajuns la o rascruce, cand este necesar sa fie dat un raspuns la intrebarea cum vedem viitorul relatiilor noastre, in ce directie dorim sa mergem?', se intreaba retoric presedintele rus. 'Sunt convins ca in urma evenimentelor din Ucraina trebuie trase concluziile necesare si de trecut la construirea unei zone extinse economice si de cooperare umanitara de la Atlantic la Pacific, in baza unei arhitecturi de securitate egala si indivizibila', pledeaza liderul rus.
In acest context, Putin evoca proiectul de conducta South Stream si interesul Moscovei pentru realizarea acestuia. Diversificarea transportului de gaze va creste securitatea energetica a Europei, sustine seful statului rus.
Presedintele Rusiei va efectua o vizita de doua zile in Grecia (27-28 mai) pentru discutii in special cu omologul sau grec Prokopis Pavlopoulos si premierul Alexis Tsipras in probleme legate de cooperarea economica si energetica. Aceasta este prima vizita a lui Vladimir Putin intr-o tara din Uniunea Europeana in ultimele sase luni. 'O atentie deosebita va fi acordata cooperarii culturale si umanitare (...) in contextul celebrarii in 2016 a unui mileniu de prezenta (monastica) rusa pe Muntele sfant Athos', mentioneaza un comunicat al Kremlinului, citat de AFP.
Relatiile dintre Rusia si UE s-au deteriorat ca urmare a rolului Moscovei in criza ucraineana. UE a impus in vara anului 2014 sanctiuni economice severe Rusiei care ajung la scadenta la sfarsitul lunii iulie. Decizia daca acestea vor fi prelungite sau cel putin partial suspendate urmeaza sa fie luata la sfarsitul lunii iunie, cu ocazia summitului european.
Excluderea Rusiei din G8 a fost o greseala, afirma un diplomat german de rang inalt
Excluderea Rusiei din G8, in 2014, a fost o greseala, apreciaza ambasadorul german Wolfgang Ischinger, care adauga ca este de neconceput, acum, ca presedintele Vladimir Putin sa fie invitat la loc in clubul tarilor puternic industrializate, relateaza DPA, citata de News.ro.
Rusia a fost exclusa din cadrul acestui grup la cateva luni dupa ce a anexat Peninsula ucraineana Crimeea. Moscova este acuzata totodata ca-i sustine cu armament si oameni pe rebelii prorusi din estul Ucrainei, lucru pe care l-a negat in mai multe randuri.
"Grupul Celor sapte (G7) nu este in masura sa rezolve marile crize internationale singur", a declarat Ischinger miercuri. "Nici criza din Ucraina (si) nici conflictul din Siria nu pot fi solutionate fara Rusia", a adaugat el.
A-l invita pe Putin inapoi in cadrul Grupului, acum, ar reprezenta "recunoasterea unei grave infrangeri", a apreciat Ischinger, presedintele influentei Conferinte pe teme de Securitate de la Munchen, o reuniune anuala la care participa lideri si diplomati din intreaga lume.
Insa usa trebuie "sa ramana deschisa pe teremn lung" unei reveniri a Rusiei in cadrul Grupului, a indemnat el.
Liderii Canadei, Frantei, Germaniei, Japoniei, Marii Britanii si Statelor Unite participa joi si vineri, la Ise-Shima, in Japonia, la reuniunea anuala a G7.
Putin urmeaza sa efectueze o vizita Grecia - o tara membra a NATO si a Uniunii Europene (UE) - in timpul acestui summit.
"Mult timp nu am vrut sa acceptam ca ideea unei convergente intre Occident si Rusia lui Putin a devenit o iluzie", a declarat Ischinger referindu-se la summitul G7.
El a notat insa ca valorile comune sunt cele care i-au permis sa atinga formate mai largi, ca G8 sau G20.
Pe de alta parte, G7 este desemnat drept grupul celor mai mari economiii din lume, desi lucrurile nu mai stau asa.
El a fost grupul celor mai mari economii din lume atunci cand s-a format, in 1975, ca G6. La vremea respectiva, din el faceau parte Statele Unite si Japonia plus Germania, Marea Britanie, Franta si Italia. Canada a aderat un an mai tarziu.
Insa puterea economica s-a schimbat semnificativ de atunci.
In prezent, cinci dintre membrii G7 se afla printre primele sapte economii din lume. Statele Unite ocupa primul loc, Japonia locul trei, Germana locul patru, Marea Britanie locul cinci, iar Franta locul sase.
China detine cea de a doua cea mai mare economie din lume, iar India pe cea de a saptea. Italia se claseaza pe pozitia a opta, Brazilia pe a noua, iar Canada pe a zecea.
Germania: Prelungirea sanctiunilor UE impotriva Rusiei va fi 'mai dificila', din cauza unei "rezistente crescute"
Germania considera ca prelungirea sanctiunilor Uniunii Europene aplicate Rusiei va fi 'mai dificila' in acest an, din cauza unei 'rezistente crescute' a unor state membre, a declarat seful diplomatiei de la Berlin, Frank-Walter Steinmeier, inaintea unui scurt turneu pe care il intreprinde joi si vineri in tarile baltice, in contextul in care statele est-europene membre ale NATO cer intarirea prezentei militare a Aliantei in regiune, transmite AFP.
'Suntem constienti de faptul ca rezistenta in Uniunea Europeana fata de prelungirea sanctiunilor impotriva Rusiei a crescut', a declarat Frank-Walter Steinmeier, intr-un interviu publicat joi de agentia baltica BNS.
'Va fi mai dificil decat anul trecut sa gasim o pozitie comuna in aceasta chestiune', a admis seful diplomatiei germane.
Sanctiunile europene, care afecteaza sectoarele bancar, de aparare si energetic, expira in luna iulie. Prelungirea lor necesita un vot unanim din partea statelor UE, dosarul urmand sa faca obiectul discutiilor in luna iunie.
Potrivit lui Steinmeier, Berlinul 'va lucra din greu pentru a garanta ca Europa prezinta un front unit', dar o eventuala ridicare a sanctiunilor este 'indisolubil legata' de respectarea acordurilor de la Minsk, vizand restabilirea pacii in Ucraina.
Ministrul german nu a numit statele la care a facut referire, insa Italia si Ungaria sunt cele mai sceptice fata de prelungirea sanctiunilor, in timp ce Polonia si satele baltice insista pentru mentinerea presiunii asupra Moscovei.
Sefa diplomatiei europene, Federica Mogherini, a declarat saptamana trecuta ca se asteapta la o prelungire a sanctiunilor.
In opinia lui Steinmeier, Occidentul nu poate ignora 'incalcarea dreptului international' de catre Rusia, insa NATO trebuie sa caute dialogul cu Moscova. 'Avem nevoie de un dialog cu Rusia pentru a reconstrui increderea pierduta si a reduce riscul sa fim antrenati, prin inadvertenta, intr-o spirala deschisa', a subliniat el.
Ministrul german a mai indicat ca, la summitul de la Varsovia din iulie, NATO va lua in discutie desfasurari suplimentare, el insistand ca 'avem nevoie de Rusia pentru a infrunta principalele focare de tensiuni internationale, atat in Siria, cat si in eforturile noastre pentru a stabiliza Libia'.