Putin a mers pentru prima oară în spital, la militarii ruşi răniţi în Ucraina. GALERIE FOTO

62261913
Profimedia

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a vizitat miercuri - pentru prima oară - militari ruşi răniţi în Ucraina, la trei luni după ce a lansat invazia vecinului său.  

Vezi live text cu ultimele știri referitoare la războiului din Ucraina, ziua 91

Potrivit unor imagini difuzate de televiziunea rusă, Vladimir Putin, care purta un halat alb, a stat de vorbă cu mai mulţi militari, pe care i-a întrebat din ce oraşe sunt şi care este situaţia lor familială, conform AFP.

 

Militarii stăteau în piciare lângă pat, iar rănile nu se vedeau.

Preşedintele rus i-a spus unui militar, care purta o pijama cu dungi albastre şi albe, că fiul acestuia, în vârstă de nouă ani, ”va fi mândru de tatăl” său.

Ministrul Apărării Serghei Şoigu a fost prezent la această vizită.

Rusia comunică foarte puţin cu privire la bilanţul uman al Războiului din Ucraina.

Ultimele date au fost publicate la 25 martie, iar la acea vreme armata rusă recunoştea că au fost ucişi în Ucraina 1351 de militari, iar alţi 3.825 au fost răniţi.

Cum a explicat Kremlinul vizita lui Putin

Un purtărtor de cuvânt al Kremlinului anunţa înaintea acestei vizite, în contextul în care ofensiva din Ucraina intră în a patra lună, că nu semnalează ”o nouă etapă”.

”Programul îi permite, pur şi simplu, să se ducă personal”, a declarat Dmitri Peskov.

Rusia afirmă că ofensiva sa împotriva Ucrainei, lansată la 24 februarie, vizează să apere populaţiile rusofone de un ”genocid” şi să ”denazifice” această fostă republică sovietică.

Autorităţile ruse dau asigurări că această ”operaţune militară specială” decuirge aa cum a fost prevăzută, în pofida faptului că, în faţa unei aprige rezistenţe ucranene, Moscova a renunţat la sfârşitul lui martie să ia cu asat Kievul şi şi-a concentrat operaţiunile către est.

În pofida unor confruntări armate feroce, de trei luni, armata rusă avansează doar cu greu - ceea ce prevesteşte un război de uzură.

Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu şi secretarul puternicului Consiliu de Securitate al Rusiei au sugerat marţi că Mosova va lupta mult timp în Ucraina pentru a-şi atinge obiectivele invaziei.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62226502
Avertismentul premierului slovac: Dacă Rusia învinge Ucraina, Slovacia este următoarea

Dacă Rusia învinge Ucraina, „Slovacia este următoarea”, consideră premierul slovac Eduard Heger.

62261878
Forțele ruse încearcă să-și extindă controlul asupra regiunii Luhansk. „Avansează din toate direcțiile, simultan”

Forțele ruse încearcă să-și extindă controlul asupra regiunii Luhansk, din Donbas. ''Avansează din toate direcțiile, simultan'', o spune chiar guvernatorul regiunii.

62261875
Joe Biden, după tragedia din Texas: ”Nicăieri nu sunt asemenea atacuri armate. Este timpul să acționăm”

Şoc şi consternare în America după cel mai sângeros masacru cu arme de foc petrecut în ultimul deceniu. Un adolescent de 18 ani a ucis 19 copii de şcoală primară şi două profesoare.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.