Putin a luat decizia: Va semna un acord „istoric” cu un stat din Europa

62496550
IMAGO

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său belarus, Aleksandr Lukaşenko, vor semna vineri un pact de securitate istoric care reflectă schimbările geopolitice globale, a anunţat marţi agenţia rusă de ştiri RIA, preluată de Reuters.

Acordul se va număra printre o serie de documente pe care cei doi lideri urmează să le semneze la Minsk, capitala Belarusului, cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a Uniunii Statale, o uniune şi o alianţă fără frontiere între cele două foste republici sovietice vecine.

„Acoperim subiecte de securitate statală, publică, economică, vorbind despre asigurarea stabilităţii în dezvoltarea economiilor noastre”, a declarat Igor Nazaruk, ministrul adjunct de externe belarus, citat de agenţia rusă. „Acesta este conceput pentru a lua în considerare condiţiile externe schimbate, când lumea trece la o ordine mondială policentrică”, a adăugat el, precizând că este vorba despre un acord „istoric”, potrivit News.ro.

Agenţia rusă nu a dat alte detalii despre pact.

În calitate de preşedinte, Lukaşenko a condus autoritar Belarusul în ultimele trei decenii şi a fost un aliat loial al lui Putin, permiţând ca teritoriul său să fie folosit ca rampă de lansare pentru invazia rusă la scară largă în Ucraina, în 2022. Invazia a fost urmată de o activitate militară intensă şi de exerciţii comune ale forţelor aeriene ale Rusiei şi Belarusului, ceea ce a reaprins temerile că Minskul s-ar putea pregăti pentru un rol mai activ în conflict. În plus, Rusia a depozitat în Belarus arme nucleare strategice, o premieră după Războiul Rece.

Lukaşenko, în vârstă de 70 de ani, considerat „ultimul dictator din Europa”, urmează să aibă alegeri prezidenţiale în ianuarie.

El a declarat că va ordona trupelor sale să lupte alături de Rusia doar dacă o altă ţară ar lansa un atac asupra Belarusului.

Putin prezintă conflictul din Ucraina ca parte a unei bătălii existenţiale cu un Occident decadent şi în declin, despre care spune că a umilit Rusia după căderea Zidului Berlinului în 1989 prin invadarea a ceea ce el consideră a fi sfera de influenţă a Moscovei.

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
62502664
Kremlinul, mesaj categoric după o nouă noapte de proteste violente în Georgia. Referire directă la Ucraina

În Georgia, a fost a cincea noapte de manifestații violente, după suspendarea negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană.

62280868
Delir despre România într-o postare atribuită ideologului lui Putin: „Va fi o parte a Rusiei!”. Reacția MAE

România va fi parte a Rusiei, a apărut scris luni seară, pe un cont de pe platforma X atribuit lui Aleksandr Dughin, ideologul preşedintelui rus Vladimir Putin. Acesta a făcut o previziune și despre Republica Moldova.

62502638
Donald Trump, avertisment pentru Hamas dacă nu eliberează ostaticii israelieni: "Preţul de plătit va fi teribil"

Preşedintele ales al SUA Donald Trump a avertizat luni că "preţul de plătit va fi teribil" pentru grupurile palestiniene din Fâşia Gaza dacă ostaticii nu vor fi eliberaţi înainte ca el să preia mandatul la 20 ianuarie, relatează AFP.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.