Proteste și arestări în masă în Belarus, după renunţarea la statutul de ţară fără arme nucleare

62245003
Getty

Aproximativ 800 de persoane au fost arestate la protestele izbucnite în urma referendumului pentru adoptarea unei noi constituţii prin care Belarusul renunţă la statutul său non-nuclear, informează Reuters, citată de News.ro.

Referendumul a declanşat cele mai mari proteste din ultimele luni. Mii de oameni au ieşit în stradă, deşi preşedintele Aleksandr Lukaşenko a impus o represiune radicală împotriva disidenţei în urma protestelor de la alegerile prezidenţiale din 2020

Referendumul pentru modificarea constituţiei, pentru care 65% dintre cetăţeni au votat fvorabil, conform datelor oficiale, ar putea aduce arme nucleare pe teritoriul ţării pentru prima dată de când Belarus a renunţat la ele după destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991.

"În ciuda numeroaselor apeluri de la canalele distructive Telegram de destabilizare a situaţiei, care au fost răspândite de cetăţeni în afara ţării, protestele în masă nu au avut loc. Poliţiştii s-au concentrat pe răspunsul prompt şi suprimarea provocărilor", a anunţat Ministerul de Interne.

Noua constituţie conferă, de asemenea, puteri unei adunări create de Lukaşenko din care fac parte susţinători loiali de partid, oficiali şi activişti pro-guvernamentali, şi oferă preşedintelui imunitate de urmărire penală pe viaţă, dacă acesta iese din funcţie.

Lukaşenko a declarat, duminică, fiind prezent la o secţie de votare, că ar putea cere Rusiei să returneze armele nucleare Belarusului.

"Dacă (Occidentul) transferaţi arme nucleare în Polonia sau Lituania, la graniţele noastre, atunci voi apela la Putin pentru a returna armele nucleare pe care le-am dat fără nicio condiţie", a spus Lukaşenko.

Rivalul lui Lukaşenko la alegerile din 2020, liderul opoziţiei aflat în exil, Svetlana Tihanovskaia, le-a cerut cetăţenilor să folosească prilejul referendumului pentru a protesta faţă de războiul din Ucraina, pe care Rusia îl numeşte o "operaţiune specială" de dezarmare a Kievului.

Zeci de oameni au fost înfăţişaţi, duminică, la secţiile de votare din Minsk şi alte oraşe din Belarus în videoclipuri şi fotografii postate pe reţelele sociale. De asemenea, în unele videoclipuri, mulţimea se aude scandând "Nu războiului".

Occidentul a precizat deja că nu va recunoaşte rezultatele referendumului.

Articol recomandat de sport.ro
Verdict în cazul portarului care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel: „Pedeapsa maximă!“
Verdict în cazul portarului care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel: „Pedeapsa maximă!“
Citește și...
62244998
Un fost campion mondial la box s-a alăturat unui batalion de apărare al Ucrainei
Fost campion mondial la box, Vasil Lomaşenko a anunţat, duminică, pe Facebook, că va participa la luptele cu armata rusă, care a lansat o ofensivă militară în Ucraina, alăturându-se unui batalion de apărare de lângă Odesa, informează L'Equipe.
62244996
VIDEO Luptătorii ucraineni ung gloanțe cu untură de porc pentru atacatorii musulmani: Nu veți ajunge în Rai din țara noastră
Luptători din Garda Națională ucraineană au uns cu grăsime de porc gloanțele pe care le vor folosi împotriva invadatorilor musulmani ceceni angrenați de Kremlin în atacul său din Ucraina.  
62244993
Americanii scot de pe rafturi vodca rusească și opresc toate achizițiile de stat din Rusia
Guvernatorii mai multor state americane au ordonat magazinelor de băuturi administrate de guvern să nu mai vândă vodcă rusească, în semn de solidaritate cu poporul ucrainean, după invazia Rusiei în țara vecină.