„No Kings”: Milioane de oameni au protestat în SUA împotriva lui Trump. Replica jignitoare a președintelui | GALERIE FOTO

×
Publicitate

Aproape şapte milioane de protestatari s-au adunat, sâmbătă, la demonstraţii „No Kings”, în semn de opoziţie faţă de ceea ce au descris drept agenda „autoritară” a preşedintelui Donald Trump, au anunţat organizatorii.

Manifestațiile au adunat milioane de oameni sub sloganul „No Kings” - „Fără Regi”. Este o aluzie la Donald Trump, dar și la un discurs susținut de George Washington - primul președinte american, în urmă cu 250 de ani.

Protestele au început sâmbătă la prima oră a dimineții. În Washington, zeci de mii de oameni s-au adunat în fața Capitoliului, fluturând steaguri americane și pancarte cu mesaje îndreptate împotriva lui Donald Trump. Dar atmosfera a fost una de festival.

Evenimente similare s-au desfășurat în New York, Los Angeles, Chicago, Austin și Seattle, dar și în mii de alte orașe mai mici. Demonstrațiile au loc pe fondul blocării prelungite a guvernului federal, aflat într-un impas între Casa Albă și Congres.​

Străzile şi intrările în metrou erau aglomerate de protestatari care purtau pancarte cu sloganuri precum „Democraţie, nu monarhie” şi „Constituţia nu este opţională”.

Înaintea demonstraţiilor, aliaţii lui Trump i-au acuzat pe protestatari că ar avea legături cu mişcarea de extremă stânga Antifa şi au condamnat ceea ce au numit „mitingul urii împotriva Americii”.

Organizatorii şi protestatarii prezenţi sâmbătă au declarat că evenimentele s-au desfăşurat paşnic.

„Fără regi”

Brian Reymann, protestatar: „Am fost la numeroase mitinguri în cei 25 de ani de când locuiesc aici, mereu am purtat pancarte sau afișe, adesea amuzante. Dar toată săptămâna am auzit conducerea republicană numindu-mă terorist. Este dezgustător. Suntem în America”.

Nicole Sowers, protestatar: „O să fiu sinceră, mi-a fost frică să vin azi. Motivul pentru care sunt aici este că mi-e mai frică de ceea ce s-ar întâmpla dacă n-aș fi venit."

Protestatarii au denunțat politicile administrației Trump privind imigrația, dar și reducerea finanțării universităților și „militarizarea” aparatului de stat.

Bill Nye, cercetător: „Ei trebuie să oprească abuzurile acestui președinte capricios și ale cercului său de lingușitori. Fără tronuri. Fără coroane, fără regi”.

John Cusack, actor: „Este tulburător să vezi o formă de autoritarism fascist, să vezi acel gen de „costumare” cu care s-au jucat conservatorii atât de mult timp, transformându-se acum, treptat, în ceva real. Este... previzibil, dar profund întristător”.

Departamentul de Poliţie din New York a declarat că peste 100.000 de persoane s-au adunat pentru a protesta paşnic în toate cele cinci cartiere ale oraşului şi că nu s-au făcut arestări legate de protest.

În Times Square, un poliţist care se afla în apropiere a estimat că peste 20.000 de persoane mărşăluiau pe 7th Avenue.

În Washington, DC, unde Garda Naţională a fost mobilizată din august la cererea lui Trump, nu s-au văzut trupe la protest, deşi poliţia locală era prezentă.
​
Manifestații anti-Trump au avut loc și în Paris și Madrid. Sute de oameni s-au adunat în centrele orașelor și au protestat față de autoritarismul tot mai accentuat pe care îl promovează liderul american acasă, dar și pe plan internațional.

Reacția jignitoare a lui Trump

 Președintele Donald Trump a avut o reacție jignitoare după protestele din SUA. El a postat un videoclip generat de inteligența artificială în care apare pilotând un avion cu inscripția „King Trump” și aruncând cu materii fecale în protestatari.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62584134
Pakistanul și Afganistanul au ajuns la pace după negocierile de la Doha. Tensiunile rămân ridicate la frontieră

Pakistanul şi Afganistanul au convenit, duminică, asupra unui „armistiţiu imediat” după negocierile de sâmbătă din Qatar, în încercarea de a restabili calmul durabil la graniţa lor, după o confruntare care a provocat zeci de morţi, a anunţat Doha.

62576832
Netanyahu a anunțat că va candida pentru un nou mandat de prim-ministru. Liderul dreptei israeliene este sigur de victorie

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat, sâmbătă seară, că va candida pentru un nou mandat la următoarele alegeri.

62584132
Punctul de trecere Rafah rămâne blocat „până la noi ordine”: Israelul cere Hamas cadavrele ostaticilor rămase în Gaza

Punctul de trecere a frontierei Rafah între Gaza şi Egipt rămâne închis "până la noi ordine", a anunţat sâmbătă biroul prim-ministrului israelian.

Recomandări
T cotroceni cabinet niculescu inquam photos octav ganea 2
Guvernul Luca Niculescu a depus jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan

Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marţi seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Nicuşor Dan.

Vlcsnap 2026 10 20 19h19m04s998
Măsuri de siguranță în școli după atacul din Bistrița. Unele unități propun verificarea legitimațiilor și brățări electronice

Îngrijorați de atacul violent comis de un elev într-o școală din Bistrița, numeroși directori au luat măsuri în unitățile pe care le conduc.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.