Proprietarii barului din Crans-Montana, pentru prima dată în fața procurorilor. Mai multe state au deschis anchete

62603206
IMAGO

Proprietarii barului din staţiunea elveţiană Crans-Montana, unde un incendiu în noaptea de Anul Nou a ucis zeci de persoane, au fost audiaţi vineri în cadrul anchetei penale deschise împotriva lor pentru posibile delicte comise din culpă.

Tragedia s-a soldat cu 40 de morţi şi 116 răniţi, majoritatea cu arsuri grave, iar jumătate dintre cei decedaţi au vârste cuprinse între 14 şi 17 ani.

Proprietarii sunt audiați pentru prima dată

Interogatoriul de vineri a fost primul la care a fost supus cuplul de proprietari francezi, Jacques şi Jessica Moretti, după ce Parchetul din cantonul elveţian Valais a deschis un dosar penal împotriva lor pe 3 ianuarie. Ei au venit la audiere însoţiţi de trei avocaţi. Anterior au mai fost audiaţi doar ca „persoane solicitate să furnizeze informaţii".

La intrarea în sediul Parchetului au fost aşteptaţi de zeci de jurnalişti, mulţi veniţi Franţa şi Italia, ce se numără printre ţările care au cetăţeni victime ale incendiului, dar nu au făcut nicio declaraţie, la fel şi avocaţii lor.

Jacques Moretti, care a fost condamnat într-un dosar de proxenetism în 2008, şi soţia sa sunt cercetaţi pentru „omor din culpă, vătămare corporală din culpă şi incendiere din culpă", fără a fi plasaţi în arest preventiv şi nici măcar în arest la domiciliu, ceea ce a stârnit nemulţumiri. Cuplul a promis însă că va coopera deplin în anchetă.

Proprietarii barului, care funcţiona de aproape zece ani, au fost interogaţi despre la situaţia lor personală, mai ales asupra bunurilor imobiliare, urmând ca la o dată ulterioară să fie citaţi pentru a fi interogaţi cu privire la faptele şi cauzele care ar fi putut conduce la această tragedie. La finalul investigaţiei, Parchetul din Valais urmează să decidă dacă va clasa cazul sau dacă va formula formal acuzaţii.

Cauzele incendiului sunt atent investigate

Conform datelor preliminare ale anchetei, tragedia a fost provocată de artificiile montate pe dopurile sticlelor de şampanie. Aprinse şi ridicate de tineri către tavanul barului, acestea au intrat în contact cu spuma fonoizolantă din plafonul încăperii şi astfel s-a declanşat incendiul ce a cuprins rapid tot barul.

Ancheta are în vedere investigarea conformităţii lucrărilor efectuate de patronii barului în anul 2015, inclusiv în ceea ce priveşte materialele utilizate, în special acea spumă fonoizolantă care s-a aprins foarte rapid, dar şi respectarea normelor ce privesc ieşirile de urgenţă, prevenirea incendiilor şi mijloacelor de stingere a acestora.

Administraţia locală din Crans-Montana a recunoscut că nici o inspecţie privind respectarea normelor de siguranţă la incendii nu a mai fost efectuată în acel bar din anul 2019.

Parchetul italian a deschis de asemenea o anchetă în acest caz, fiind examinate acuzaţii precum omor din culpă şi neglijenţă, după ce şi alte state care au cetăţeni printre victimele tragediei au deschis astfel de anchete, precum Franţa şi Belgia.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Schimbare de paradigmă. Europa are „dreptul de a spune nu” lui Donald Trump. Argumentele șefului diplomației franceze

Europa are „dreptul de a spune nu” Statelor Unite atunci când Washingtonul promovează inițiative considerate inacceptabile, a declarat vineri ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, într-un discurs susținut în fața ambasadorilor Franței.

Unul dintre proprietarii barului din Crans-Montana unde a avut loc tragedia de Anul Nou a fost arestat preventiv

Jacques Moretti, coproprietarul barului elveţian Le Constellation, a fost plasat vineri în arest preventiv, au declarat surse pentru Le Figaro și pentru ziarul local 24 Heures.

Donald Trump, dispus să aleagă între NATO și Groenlanda: „Nu vreau să fac rău oamenilor”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat joi că „ar putea fi o alegere” pentru Washington dacă ar trebui să aleagă între controlul Groenlandei și menținerea alianței NATO, pe fondul unei noi încercări de a achiziționa insula din Cercul Polar Arctic.

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.