Primii europeni care nu mai pot afla sexul copilului inainte de nastere

60517978

Acum o saptamana Comitetul pentru Egalitatea sanselor, din cadrul Consiliului Europei, cerea sa li se interzica medicilor comunicarea sexului pruncului nenascut. Unele spitale nu au mai asteptat sa intre in vigoare rezolutia si au aplicat-o.

Este vorba despre cateva centre medicale din Marea Britanie, care au inceput sa refuze tot mai multe paciente atunci cand au primit cererea de-a li se preciza sexul copilului.

Unele spitale se apara spunand ba nu au timp sa stabileasca sexul fatului, ba ca daca se intampla sa faca o greseala pacienta ii poate da in judecata.

In realitate insa, cadrele medicale nu stiu tot timpul apartenenta culturala sau religioasa a femeilor si se tem ca nu cumva acestea sa recurga la avort daca afla ca nu vor aduce pe lume un baietel.

“Sunt sigur ca spitalele au decis acest lucru pentru a reduce numarul de avorturi. Este o situatie grava, iar reprezentantii unitatilor sanitare trebuie sa fie foarte atenti. Din punct de vedere etic parintii au voie sa afle sexul copilului inainte de nastere”, a declarat mediul Shahab Qureshi, reprezentant al Muslim Doctors and Dentists Association.

In ceea ce priveste propunerea Consiliului Europei, aceasta este o reactie vizavi de practica avorturilor selective care afecteaza fetusii de sex feminin, avorturi care sunt din ce in ce mai numeroase in tari ca Suedia si Norvegia. Nu mai vorbim despre China si India.

In prezent, in multe tari civililizate, ca de exemplu Marea Britanie, Suedia si Norvegia, numarul nou-nascutilor de sex feminin il depaseste pe al celor de sex masculin.

Raportul de forte este de 102 baieti la 130 de fete. Drept urmare, de teama ca tocmai urmasa lor nu o sa isi gaseasca pereche multi parinti iau decizii radicale.

Rezolutia comitetului Consiliul European se adreseaza unui numar de 47 de state si va ajunge in octombrie in fata adunarii generale parlamentare.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
60517964
Ce inseamna pentru Vest revenirea lui Putin la Kremlin. Romania,in mijlocul celui mai incins subiect

Decizia lui Putin de a reveni la Kremlin anul viitor aduce Vestul in fata unui scenariu incomod: inca 12 ani in care Rusia se va "retrage din democratie".

60266121
Barcelona a spus adio traditiei sangeroase. Sase tauri omorati in ultima corida. IMAGINI SOCANTE

Barcelona si-a luat adio, duminica seara, de la luptele cu tauri, dar n-a fost usor.

60280835
“Ajutor, mami! Ard in Iad!” O grupare sadica terorizeaza pe Facebook parintii unor copii morti

Cum ar fi sa pierzi pe cineva drag si, la cateva zile dupa moartea lui, cineva sa posteze pe Internet mesaje si poze in care sa-si bata joc de el si de sfarsitul sau tragic? Nu este un scenariu de film. Din pacate este un fenomen real, denumit "trolling."

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.