Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein, acuzat că a împușcat unul dintre cei mai mari urși din Europa

62191057

Prinţul Emanuel de Liechtenstein, acuzat că a ucis unul dintre cei mai mari urși din Europa, a fost contactat de jurnaliștii elvețieni de la Blick, însă a refuzat să vorbească despre partida de vânătoare din Covasna.

Întrebat cum a obținut permisul pentru a împușca ursul, prințul a spus doar că: „Personal, nu vreau să mă implic în niciun fel în discuție”.

Cu bani poți cumpăra orice - iar cu suficienți bani poți cumpăra chiar și cel mai mare urs brun din Europa. Se numea Arthur și probabil că acum este atârnat în salonul prințului Emanuel de Liechtenstein, scrie Blick.

Jurnaliștii elvețieni compară escapada prințului de Liechtenstein în România cu vânătorile de elefanți din Botswana.

„La fel s-a întâmplat cu regele spaniol Juan Carlos, care a vânat în mod repetat elefanți în Botswana - în special în calitate de președinte onorific al WWF (World Wildlife Fund) în Spania, ceea ce i-a adus monarhului un val mondial de indignare în 2012”, mai scrie Blick.

Anchete după uciderea ursului Arthur

 

Sunt două anchete în cazul ursului Arthur, unul dintre cei mai mari din Europa, împușcat de Prințul Emanuel de Liechtenstein în Covasna. Iar principala suspiciune este o infracțiune de braconaj.

Corpul de Control al Gărzii Naționale de Mediu și Agenția Națională pentru Protecția Mediului vor să afle dacă cineva a greșit atunci când s-a dat aprobarea pentru uciderea unui urs.

Ministrul Mediului a declarat miercuri că ursul ar fi trebuit împușcat de vânătorii din zonă, nu de altcineva.

"În România în momentul de faţă legislaţia permite doar cotele de intervenţie şi cotele de prevenţie. Cotele actuale sunt doar de intervenţie, cele de prevenţie încă n-au fost emise, deşi legislaţia prevede de anul trecut din luna mai. Ceea ce s-a întâmplat în judeţul Covasna face obiectul unei anchete, s-au demarat două anchete paralele, o anchetă este derulată de Garda Naţională de Mediu, respectiv a doua anchetă de Garda Forestieră", a declarat ministrul Tanczos Barna.

Reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu verifică în teren dacă ursul ucis este cel reclamat de localnici că le făcea probleme.

Sunt comparate amprentele lăsate pe lângă gospodarii cu cele ale ursului împușcat, sunt verificate documentele care au permis vânătoarea și se iau noi declarații.

”Vorbim de o mafie”

 

Ursul Arthur - susțin activiștii de la Agent Green - era cel mai mare urs din Carpați. Îl monitorizau de mai mulți ani, iar acum ar fi singurul care lipsește din pădure.

Gabi Păun: "Vorbim de o mafie, de o structură de crimă organizată care a facilitat o partidă de braconaj. A venit prințul cu banii, a plătit și a plecat cu cel mai mare urs din România. Nu cred că acest urs a costat mai puțin de 20.000 de euro".

Autoritățile implicate în anchetă cred că un asemenea exemplar dominant ca ursul Arthur nu ar coborî în localitate. Fapt - de altfel - confirmat și de președintele asociației de vânătoare din Ojdula, care a organizat acțiunea de vânătoare.

Ursul Arhur a fost cotat cu un punctaj de 592,90, din maximul de 600. Cu alte cuvinte, este un urs valoros, de aur - în limbajul vânătorilor. 7.000 de euro a plătit în acte Prințul Emanuel de Liechtenstein și a plecat cu trofeul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Alegeri locale în Regatul Unit. Independenţa Scoţiei, miza centrală a alegerilor

Britanicii votează joi la alegeri locale cu valoare de test pentru Boris Johnson şi unitatea Regatului Unit, separatiştii sperând la o victorie răsunătoare în Scoţia pentru a deschide calea unui nou referendum de autodeterminare, comentează AFP.

Presa internaţională relatează cazul ursului Arthur ucis în România de prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein

Presa internaţională a relatat, miercuri, cazul ursului Arthur, ucis în România de prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein, animal despre care scrie că era “regele urşilor”, relatează News.ro. 

Cântărețul Nick Kamen, celebru pentru piesa „I Promised Myself”, a murit

Britanicul Nick Kamen, fost model și cântăreț, celebru pentru piesa, "I Promised Myself", a murit, marți noaptea, la vârsta de 59 de ani, după o boală îndelungată, informează EFE, citată de Agerpres.

Recomandări
Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.

Acciza la motorină, redusă temporar cu 25% până pe 15 septembrie. Anunțul Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.