Prima reacție a premierului Ungariei după declarația lui Iohannis privind Ardealul: "Vom ridica mănuşa aruncată"

62117744
Getty

Premierul ungar Viktor Orban a făcut apel la răbdare în legătură cu declaraţia lui Klaus Iohannis pe tema proiectului de lege privind autonomia ţinutului secuiesc, informează portalul Hirado.hu, care citează agenţia de presă MTI.

În emisiunea "Bună dimineaţa, Ungaria!" a postului naţional de radio Kossuth, Orban a fost întrebat printre altele şi despre poziţia sa cu privire la declaraţiile şefului statului român, Klaus Iohannis, care a acuzat reprezentanţii PSD, în opoziţie, că "vor să vândă Ardealul ungurilor".

Viktor Orban a declarat că îl cunoaşte pe preşedintele României drept un om demn de respect, care îşi susţine principiile, prin urmare Ungaria respectă România şi pe preşedintele ei. Tocmai din acest motiv, Orban a apreciat că observă cu nedumerire cele ce se întâmplă, pentru că asemenea fraze "nu am auzit venind din România nici măcar în cele mai tulburi perioade antidemocratice", scrie Agerpres.

"Eu aştept să se clarifice situaţia, să înţelegem ce s-a întâmplat. Bineînţeles, dacă vom fi nevoiţi, vom ridica mănuşa aruncată, dar deocamdată nu recomand să ne aplecăm după ea", a apreciat premierul ungar, notând că nu se ştie dacă e vorba de provocare, de un "accident" sau de primele mişcări ale unei noi strategii naţionale româneşti.

Orban a făcut apel la calm în aşteptarea unei clarificări a situaţiei şi a recomandat ca Ungaria să încerce mai degrabă să menţină relaţiile de bună vecinătate, să-i respecte pe români, aşteptând totodată aceeaşi atitudine faţă de maghiarii care trăiesc în România, faţă de maghiarii din Ungaria şi statul ungar.

Iohannis: Marele PSD se luptă în Parlament să dea Ardealul ungurilor

 

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat în termeni duri, miercuri, proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc. Șeful statului a susţinut că PSD a ajutat UDMR să treacă acest act normativ în Camera Deputaţilor.

"Jo napot kivanok, PSD. Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD. Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României. În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorităţi ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, marele PSD se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor. Jo napot, Ciolacu. Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri?", a spus Iohannis, miercuri, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

El a atras atenţia românilor că aceasta înseamnă o "majoritate toxică pesedistă".

"De aceea, dragii mei, se înţelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale naţiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României şi împotriva românilor. Este inadmisibil aşa ceva şi până când sunt eu preşedintele României o astfel de lege nu va exista", a conchis Iohannis.

Senatul a respins proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc

 

Miercuri, Senatul a respins cu majoritate de voturi legea privind autonomia Ținutului Secuiesc, adoptată anterior tacit de Camera Deputaților.

Cei mai mulți senatoril au anunţat în cursul dezbaterilor că votează pentru respingerea proiectului, cu excepţia UDMR, care a fost pentru adoptarea acestui proiect.

Senatorii au votat telefonic în favoarea raportului de respingere întocmit de Comisia de administraţie - 126 de voturi "pentru" şi 9 împotrivă.

Propunerea legislativă a trecut iniţial de Camera Deputaţilor, prin adoptare tacită, în forma depusă de iniţiatori - deputaţii UDMR Kulcsar-Terza Jozsef-Gyorgy şi Biro Zsolt-Istvan.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62110958
Motivul pentru care Putin l-ar putea demite pe premierul Rusiei, după ce a anunțat că are Covid-19

Premierul rus Mihail Mişustin a anunțat că a fost diagnosticat cu noul coronavirus, iar surse guvernamentale, citate de site-ul meduza.io, susțin că aceasta și-ar putea pierde funcția.

62122924
Liniile aeriene care obligă pasagerii să poarte măşti în timpul zborului

American Airlines, Delta Air Lines şi United Airlines au transmis joi că, în curând, vor impune o nouă măsură de siguranţă - vor cere tuturor pasagerilor să îşi acopere feţele în timpul zborurilor, scrie Reuters.

62115097
Președintele Braziliei acuză OMS că împinge copii la homosexualitate şi masturbare

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro acuză Orgaizaţia Mondială a Sănătăţii de faptul că ”împinge” copiii la homosexualitate şi la mastrubare, relatează AFP.

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.