Preşedinta Taiwanului îşi donează salariul pe o lună pentru ajutorarea Turciei. „Inima mea este alături de prietenii noştri”

62323066
Getty

Preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, şi vicepreşedintele Lai Ching-te îşi vor dona fiecare salariul pe o lună în sprijinul eforturilor de ajutorare a Turciei, grav afectată de puternicele cutremure produse la începutul săptămânii.

Preşedinta Tsai Ing-wen şi vicepreşedintele Lai Ching-te, cel din urmă fiind aşteptat să candideze la alegerile prezidenţiale de anul viitor, ''speră să contribuie la sprijinirea Turciei în reconstrucţia ţării cât de rapid posibil'', a precizat Preşedinţia taiwaneză într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Turcia, asemenea majorităţii statelor, nu întreţine relaţii diplomatice cu Taiwanul, teritoriu revendicat de China, însă cele două menţin ambasade de facto în capitalele lor, iar între Istanbul şi Taipei există curse aeriene directe.

Tsai Ing-wen a mers joi la ambasada de facto a Turciei în Taipei, unde a semnat în cartea de condoleanţe şi a scris mesajul: ''Inima mea este alături de prietenii noştri turci. Taiwan este alături de Turcia!'', potrivit biroului de presă prezidenţial.

Anul trecut, preşedinta şi vicepreşedintele Taiwanului şi-au donat de asemenea salariul pe o lună pentru a veni în sprijinul eforturilor de ajutor umanitar destinat Ucrainei, devastată de război. Tsai Ing-wen are un salariu lunar de circa 400.000 de dolari taiwanezi, echivalentul a 13.300 de dolari americani.

Bilanţul morţilor în urma cutremurului şi a replicilor seismice care au lovit Turcia şi Siria la începutul acestei săptămâni a depăşit joi 15.000 pe fundalul furiei şi frustrării declanşate de sosirea prea lentă a echipelor de intervenţie.

Taiwan, un teritoriu care se confruntă de asemenea cu seisme frecvente, a anunţat deja un ajutor în caz de dezastru în valoare de 2 milioane de dolari şi a trimis două echipe de salvatori în Turcia pentru a sprijini eforturile de căutare a supravieţuitorilor.

Preşedinta Tsai a stat de vorbă miercuri, printr-un apel video, cu o parte din echipa Taiwanului aflată la locul dezastrului.

''Doresc să le mulţumesc tuturor pentru că nu s-au temut de dificultăţi şi au depus toate eforturile astfel încât Taiwanul şi Turcia să se poată ajuta reciproc'', a scris preşedinta taiwaneză pe pagina sa de Facebook.

Turcia s-a alăturat eforturilor internaţionale şi a trimis echipe de salvatori în Taiwan în 1999 în urma unui seism major, care a ucis peste 2.000 de persone.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
”Bine aţi venit acasă, bine aţi venit în UE”, îl primeşte Michel pe Zelenski la summitul UE de la Bruxelles

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit joi la Bruxelles, pentru a participa la un summit european, relatează AFP.

Româncă aflată în Turcia: ”Nu avem gaz, nu avem căldură. Dormim în maşină şi mâncăm la spital”

O româncă aflată în Turcia, Mirela Gultekin, a povestit, joi, că încă sunt scoşi oameni de sub dărămături, precizând că în Gaziantep, oraşul în care locuieşte, au fost scoşi trei oameni vii de sub dărâmături, în cursul zilei de joi, scrie News.ro. 

Secretarul general al NATO: Moscova pregătește o nouă ofensivă. Trebuie să furnizăm Ucrainei armele de care are nevoie

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că nu există niciun semn că Rusia se pregătește pentru pace, scrie The Guardian.

Recomandări
De ce l-a desemnat Nicușor Dan premier pe Siegfried Mureșan. Președintele are și o nemulțumire: „Mi-aș fi dorit asta”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, despre desemnarea ca premier a lui Siegfried Mureşan, că a ales persoana care are cele mai multe voturi în spate, la acest moment, el precizând că i-ar fi plăcut să aleagă o persoană care are deja o majoritate.

Explicația Casei de Pensii privind cele 2,2 milioane de pensii care ar fi fost calculate greșit. „Fiecare va fi analizată”

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a reacționat vineri la valul de informații apărute în spațiul public, potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate eronat.  

Fitch avertizează România că riscă retrogradarea în „junk” dacă mai continuă criza politică. „Ridică multe întrebări”

România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria "junk" (nerecomandat pentru investiţii - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka,