Ursula von der Leyen îi cere lui Xi Jinping să nu mai ajute Rusia în războiul împotriva Ucrainei. Mizele acestei vizite

×
Codul embed a fost copiat

Uniunea Europeană mizează pe China pentru ca aceasta să-şi folosească influenţa pe lângă Rusia astfel încât să convingă Moscova să nu mai continue războiul în Ucraina.

Uniunea Europeană cere Chinei să tempereze ameninţările nucleare ruseşti venite în contextul acestui război, a declarat luni preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la finalul unui întrevederi tripartite la Paris cu preşedintele chinez Xi Jinping şi cu cel francez Emmanuel Macron, relatează AFP şi Reuters.

"Contăm pe China pentru a-şi folosi întreaga influenţă pe lângă Rusia pentru oprirea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei", a indicat şefa executivului comunitar într-o declaraţie acordată presei.

"Preşedintele Xi a jucat un rol important în dezescaladarea ameninţărilor nucleare iresponsabile ale Rusiei şi sunt încrezătoare că va continua" să joace acest rol, a adăugat Ursula von der Leyen.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat luni că a ordonat efectuarea în viitorul apropiat a unor exerciţii militare pentru utilizarea de arme nucleare tactice, exerciţii în care vor fi implicate cu precădere trupele poziţionate în proximitatea Ucrainei şi care sunt o reacţie a Rusiei în urma declaraţiilor unor lideri occidentali, printre care şi preşedintele francez Emmanuel Macron, privind o posibilă trimitere de soldaţi ai NATO în Ucraina.

Citește și
Ursula von der Leyen
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi

Ursula von der Leyen i-a cerut de asemenea lui Xi Jinping să facă "mai multe eforturi pentru a limita livrarea către Rusia de echipamente cu dublă întrebuinţare (civilă şi militară), care se regăsesc pe câmpul de luptă" în Ucraina.

Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat lunea trecută că, deşi China nu furnizează Rusiei arme şi muniţii, oferă în schimb industriei militare ruse "un sprijin incalculabil" prin vânzarea unor produse de micro-electronică, maşini-unelte şi optică.

Xi Jinping se află în regiune pentru prima dată în cinci ani, într-un moment de tensiuni comerciale tot mai mari, în care UE investighează mai multe industrii chineze, între care exporturile de vehicule electrice, iar Beijingul investighează importurile de coniac din Franţa.

Xi Jinping susţine că UE şi China trebuie să-şi consolideze „coordonarea strategică” şi „să rămână partenere”

Preşedintele chinez Xi Jinping a pledat luni, la Paris, ca ţara sa şi Uniunea Europeană să-şi consolideze "coordonarea strategică" şi să rămână "partenere", în pofida diferendurilor multiple, de la comerţ la Ucraina, relatează AFP.

Şeful de stat chinez a făcut aceste declaraţii la începutul unei întâlniri trilaterale la Palatul Elysée cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

"În calitate de puteri mondiale importante, China şi UE trebuie să rămână partenere, să continue dialogul şi cooperarea, să aprofundeze comunicarea strategică, să întărească încrederea reciprocă strategică, să-şi consolideze consensul strategic şi să treacă la o coordonare strategică", le-a spus Xi Jinping interlocutorilor săi.

El a pledat ca acest lucru să se producă de "o manieră care să promoveze dezvoltarea sănătoasă a relaţiilor China-UE şi să aducă în permanenţă noi contribuţii la pace şi dezvoltare în lume", a adăugat el.

UE consideră oficial China un stat partener, dar şi un concurent şi un rival sistemic, notează AFP.

Relaţiile între Beijing şi Bruxelles s-au tensionat şi mai mult odată cu declanşarea, în 2023, de către Uniunea Europeană, a unei anchete asupra subvenţiilor chineze pentru maşinile electrice.

În plus, China a fost criticată de occidentali şi în speciali de europeni pentru poziţia în dosarul ucrainean. Chiar dacă face apel la respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor, inclusiv a Ucrainei, ea nu a condamnat niciodată public Rusia.

Chiar dacă aceste diferende rămân, Beijingul percepe în general Bruxellesul drept un partener mai stabil şi mai previzibil decât SUA, care şi-au înmulţit în ultimii ani restricţiile comerciale şi declaraţiile ostile faţă de China.

"Sperăm că relaţiile sino-franceze şi sino-euopene se vor întări reciproc şi se vor dezvolta împreună", le-a transmis Xi Jinping lui Emmanuel Macron şi Ursulei von der Leyen.

Emmanul Macron pledează în dialogul cu Xi Jinping pentru ''reguli echitabile pentru toţi'' în schimburile comerciale

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat luni, în faţa omologului său chinez Xi Jinping, la începutul vizitei sale de stat în Franţa, pentru "reguli echitabile pentru toţi" în schimburile comerciale între Europa şi China, relatează AFP.

"Viitorul continentului nostru va depinde foarte clar şi de capacitatea noastră de a dezvolta de o manieră echilibrată relaţiile cu China", a spus el la Palatul Elysée în deschiderea unei reuniuni în trei în prezenţa preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Macron a adăugat că "coordonarea" cu Beijingul asupra "crizelor majore" în Ucraina şi în Orientul Mijlociu este "absolut decisivă".

"China şi Uniunea Europeană au un interes împărtăşit pentru pace şi securitate", a subliniat Ursula von der Leyen, reafirmându-şi "hotărârea de a pune capăt războiului de agresiune rusă împotriva Ucrainei şi a de ajunge la o pace durabilă şi justă".

"Avem interesul de a demonstra că colaborarea noastră îşi produce efectele", a mai spus preşedinta Comisiei, evocând "provocarea (...) relaţiei economice substanţiale" între Bruxelles şi Beijing.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Ce înseamnă că Iohannis e în cărți pentru șefia Comisiei Europene
Ce înseamnă că Iohannis e în cărți pentru șefia Comisiei Europene

Noi spunem oamenilor înainte de alegeri ce vom face cu votul lor după alegeri și spunem oamenilor că dacă vom câștiga alegerile, o vom propune pe Ursula von der Leyen președinte pentru un al doilea mandat.

Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că Rusia îşi concentrează atacurile sale hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi, informează AFP.

Ursula von der Leyen adoptă un ton tranşant faţă de practicile comerciale ale Chinei
Ursula von der Leyen adoptă un ton tranşant faţă de practicile comerciale ale Chinei

Ursula von der Leyen a declarat marţi că Europa trebuie să discute dur cu China cu privire la practicile sale comerciale percepute ca neloiale.

Recomandări
Ciolacu n-ar mai vrea o dată premier, iar partidele fug de responsabilitatea Finanțelor. Ce s-a negociat: ”Am mâncat cozonac”
Ciolacu n-ar mai vrea o dată premier, iar partidele fug de responsabilitatea Finanțelor. Ce s-a negociat: ”Am mâncat cozonac”

După nenumărate tensiuni, PSD, PNL și UDMR ar putea ajunge curând la un acord în coaliție. Sâmbătă au purtat noi negocieri la Parlament, pentru a definitiva lista cu ministere.  

Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul
Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul

Aleșii din actuala legislatură au depus sâmbătă jurământul. Lucrurile s-au complicat puțin în Senat, unde parlamentarii UDMR au fost nevoiți să se întoarcă la pupitru pentru că le-a lipsit un pasaj important din text.

INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”
INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”

Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. După săptămâni în care vocea ei a răsunat în toate etapele show-ului, telespectatorii au decis ca trofeul și premiul în valoare de 100.000 de euro să ajungă la concurenta din echipa lui Tudor Chirilă..