Ursula von der Leyen adoptă un ton tranşant faţă de practicile comerciale ale Chinei

62399587
Getty

Ursula von der Leyen a declarat marţi că Europa trebuie să discute dur cu China cu privire la practicile sale comerciale percepute ca neloiale.

Vorbind înainte de călătoria cancelarului german Olaf Scholz la Beijing, care va avea loc în cursul acestei săptămâni, Von der Leyen a spus că firmele europene ar trebui să aibă acelaşi acces pe piaţă în China ca şi firmele chineze în Europa, potrivit Reuters.

De asemenea, ea l-a îndemnat pe liderul german să ia o poziţie dură faţă de autorităţile chineze în ceea ce priveşte supracapacitatea şi practicile competitive neloiale.

Aceasta vine după ce Yellen a spus luni, pentru CNBC, că nu va exclude nicio măsură din SUA, inclusiv potenţiale tarife, împotriva Chinei, pe fondul îngrijorării că Beijingul inundă în mod intenţionat pieţele internaţionale cu produse ieftine de energie verde.

„Nu aş exclude nimic în acest moment. Trebuie să păstrăm totul pe masă. Vrem să lucrăm cu chinezii pentru a vedea dacă putem găsi o soluţie”, a spus Yellen într-un interviu cu Sara Eisen de la CNBC.

Supracapacitatea chineză a devenit un punct major de tensiune diplomatică. SUA şi aliaţii săi contestând că producţia în exces şi mărfurile subvenţionate din China subminează afacerile autohtone.

China, la rândul său, neagă afirmaţiile, ministrul chinez al Comerţului Wang Wentao afirmând duminică că creşterea industriei tehnologiei ecologice a Chinei, care include vehicule electrice, panouri solare şi baterii litiu-ion este rezultatul ”inovaţiilor constante”.

Până acum, Uniunea Europeană a rezistat implementării unor măsuri punitive, având în vedere legăturile sale comerciale puternice cu a doua mare economie din lume.

Berlinul, în special, a fost reticent să aplice tarife asupra industriei de vehicule electrice din Beijing, de teama unor represalii asupra propriei sale industrii auto importante , o cale cheie pentru exporturile germane către China.

Vorbind luni, înaintea călătoriei sale de trei zile în China, Scholz a spus că este sceptic cu privire la necesitatea unor astfel de tarife, a declarat un purtător de cuvânt, potrivit Reuters.

Asta în ciuda unei anchete mai ample în desfăşurare a UE privind ”dumpingul” vehiculelor electrice chinezeşti subvenţionate în Europa.

Scholz urmează să sosească duminică în China, pentru o vizită care va include o întâlnire cu preşedintele chinez Xi Jinping şi premierul Li Qiang.

Lui i se vor alătura trei miniştri şi câţiva directori din mediul de afaceri, potrivit presei. Vizita este a doua a lui Scholz în China de când a devenit cancelar şi prima din noiembrie 2022.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
Citește și...
Secretarul general adjunct al ONU: Umanitatea şi-a pierdut busola morală în ceea ce priveşte Gaza

Umanitatea şi comunitatea internaţională şi-au pierdut "busola morală" în ceea ce priveşte Gaza, a declarat marţi secretarul general adjunct al ONU, Amina Mohammed, potrivit AFP.

 

Președintele Aleksandar Vucic cere reintroducerea pedepsei cu moartea în Serbia

Uciderea brutală a unui copil de doi ani, Danka Ilic, a generat unde de șoc în toată Serbia, determinându-l pe președintele Aleksandar Vucic să pledeze pentru reintroducerea pedepsei cu moartea pentru cele mai odioase crime.

Așteptați-vă ca Rusia să facă „tot ce este posibil” pentru a-și reafirma influența în Bulgaria, avertizează premierul

Prim-ministrul în exercițiu al Bulgariei, Nikolai Denkov, și-a petrecut mandatul încercând să-i îndepărteze pe ruși și nu are nicio îndoială că Moscova își va dubla eforturile pentru a-și recupera influența acum că administrația sa s-a prăbușit.

Recomandări
Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.

Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Prima mare problemă raportată de Rusia în a doua zi a alegerilor parlamentare. Putin a găsit rapid vinovatul, dar fără dovezi

Autorităţile ruse au raportat sâmbătă mai multe atacuri informatice asupra sistemelor de vot şi liniilor de comunicaţii din ţară, în cea de-a doua zi a alegerilor parlamentare care se desfăşoară între 18 şi 20 septembrie, transmite Reuters.