Soldații ruși dezertează și fug în Europa. Primul stat din UE care a început să le dea vize

soldati rusi
Profimedia

Şase soldaţi ruşi care au fugit de războiul din Ucraina au primit vize temporare de şedere în Franţa. Activiştii pentru drepturile omului spun că este primul caz major în care un grup de dezertori este admis într-o ţară UE.  

Bărbaţii au ajuns la Paris în ultimele luni, cu zboruri separate, după ce iniţial au fugit din Rusia în Kazahstan în 2022 şi 2023, relatează The Guardian.

„Când am aterizat în Franţa, a fost prima dată când am putut respira pe deplin. Am simţit un sentiment de calm şi libertate, ce era mai rău era în spatele meu”, a povestit pentru The Guardian Aleksandr, fost soldat rus sub contract care a fost trimis în Ucraina şi a dezertat în vara anului 2023.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, zeci de mii de soldaţi ruşi au dezertat sau au refuzat ordinele de a lupta, susţin activiştii pentru drepturile omului şi grupurile care ajută soldaţii să fugă.

Însă Occidentul s-a găsit mult timp în dificultate de a lua o decizie, dacă să accepte sau nu soldaţii ruşi care au dezertat, dacă să-i considere eroi sau să se teamă de potenţiale riscuri de securitate sau de faptul că ar putea fi criminali de război. Deşi UE şi statele sale membre au discutat public despre oferirea de azil dezertorilor ruşi, nu s-a ajuns la nicio decizie şi s-a dovedit dificil pentru dezertori să obţină azil.

Citește și
Volodimir Zelenski
Zelenski acuză Coreea de Nord că furnizează soldaţi armatei ruse. ISW: Mii de soldaţi nord-coreeni au ajuns în Rusia

„Este pentru prima dată când o ţară din UE primeşte un grup de dezertori care nu aveau niciun document de călătorie sau paşaport”, a declarat Ivan Chuviliaev, purtător de cuvânt al Go By The Forest, un grup care ajută soldaţii ruşi să dezerteze şi care a lucrat la cazul celor şase soldaţi.

Prigoana lui Putin

Neputând călători în Europa şi confruntându-se cu perspectiva unei încarcerări pe termen lung acasă, majoritatea dezertorilor au fugit în ţări care se învecinează cu Rusia, precum Armenia şi Kazahstan, unde puteau intra fără paşaport, dar aici rămân blocaţi, fără posibilitatea de a călători mai departe. Iar Moscova depune eforturi considerabile pentru a le da de urmă. A existat un număr tot mai mare de incidente în care dezertori ascunşi în ţări post-sovietice aflate la îndemâna Kremlinului au fost răpiţi sau deportaţi înapoi în Rusia. Situaţia lor precară a determinat apeluri tot mai puternice din partea activiştilor anti-război pentru a le oferi soldaţilor un adăpost sigur, permiţându-le să se refugieze în Occident.

„În Kazahstan, nu te poţi simţi niciodată în siguranţă; trebuie doar să ţii capul plecat”, a declarat Aleksandr, care a povestit cum a trăit fără cartelă SIM sau cont bancar pentru a evita să fie urmărit de Rusia. Din Kazahstan, Aleksandr a început să administreze un canal anonim pe YouTube, îndemnând alţi soldaţi să dezerteze.

Susţinătorii anti-război precum Chuviliaev cred acum că disponibilitatea Franţei de a admite dezertori ar putea crea un precedent şi ar putea trimite un semnal puternic altor ţări occidentale, accelerând potenţial procesul, informează News.ro.

„Decizia Franţei este rezultatul unei ample colaborări între autorităţile franceze şi un grup de organizaţii pentru drepturile omului”, a declarat Chuviliaev, a cărui organizaţie a ajutat peste 2.000 de soldaţi să fugă în străinătate. „Sperăm că acest lucru marchează începutul şi mai multor dezertori să fie lăsaţi să intre în Europa”, a adăugat el.

Chuviliaev a mai spus că fiecare dintre dezertori a fost verificat meticulos timp de luni de zile pentru „poziţia lor puternică şi consecventă împotriva războiului” înainte de a fi lăsat să intre în Franţa. „Înţelegem că există temeri în Occident că unii ar putea să nu fie cine spun că sunt”, a recunoscut el.

Printre cei cărora li s-au acordat vize temporare se numără bărbaţi care au luptat în războiul împotriva Ucrainei, precum şi recruţi şi ofiţeri care au reuşit să evite să fie trimişi pe linia frontului.

Chuviliaev crede că sosirea lor în Franţa ar putea servi drept stimulent pentru alţi ruşi să dezerteze din armată. „Pentru cineva care are în vedere dezertarea, este esenţial să îşi imagineze un viitor într-o ţară liberă, mai degrabă decât să se confrunte cu închisoarea sau cu o existenţă precară într-o ţară de la graniţa cu Rusia, trăind cu teama constantă de deportare”, a pledat el.

„Găuri și puțuri”

Kremlinul şi-a intensificat recent eforturile de reprimare a dezertării, vânând şi încarcerând soldaţi în ţară şi în străinătate, în încercarea de a-şi satisface nevoia constantă de forţe în Ucraina. Pentru a descuraja dezertarea, Putin a semnat o serie de legi care înăspresc pedepsele, inclusiv pedepse cu închisoarea de până la 15 ani şi confiscarea bunurilor soldaţilor care fug.

De asemenea, au existat numeroase articole în presă şi relatări personale despre aşa-numitele „găuri şi puţuri”, subsoluri în care ofiţerii şi soldaţii obişnuiţi sunt ţinuţi timp de mai multe zile împotriva voinţei lor pentru că au refuzat să lupte.Site independent de ştiri Mediazone a raportat că autorităţile au iniţiat cel puţin 7.400 de cazuri în justiţie în ultimii doi ani împotriva soldaţilor ruşi acuzaţi că şi-au abandonat unităţile fără permisie. Este probabil ca cifrele reale să fie mai mari, având în vedere încercările sistematice ale Kremlinului de a ascunde informaţii despre armată.

Rusia a urmărit, de asemenea, dezertorii ascunşi în străinătate, făcând presiuni asupra ţărilor de pe orbita sa geopolitică să îi predea pe dezertorii ruşi. În decembrie 2022, Kazahstanul a deportat un ofiţer de informaţii rus, Mihail Jilin, care dezertase. În martie 2023, un tribunal rus l-a condamnat pe Jilin la şase ani şi jumătate de închisoare.

Unii dezertori au avut parte de consecinţe şi mai grave. În februarie, Maksim Kuzminov, un pilot rus care dezertase în Ucraina, a fost împuşcat în faţa apartamentului său din oraşul balnear Alicante din Spania, unde locuia, într-o operaţiune atribuită pe scară largă serviciilor de informaţii ruse.

Conştient de cât de departe este dispusă să meargă Rusia pentru a pedepsi dezertorii, Aleksandr şi-a exprimat speranţa de a ajuta mai mulţi foşti soldaţi să se mute în Vest. „Ştiu prin ce trec acei oameni. Nu-i putem dezamăgi”, pledează el.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026
GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026
Citește și...
Țara care trimite mii de soldați pentru a lupta alături de ruși pe frontul din Kursk. Cine își arată marea prietenie cu Putin
Țara care trimite mii de soldați pentru a lupta alături de ruși pe frontul din Kursk. Cine își arată marea prietenie cu Putin

Rusia intenţionează să încorporeze într-una dintre brigăzile sale de asalt circa 3.000 de soldaţi nord-coreeni care ar putea fi desfăşuraţi în provincia rusă de graniţă Kursk unde armata Kievului a ocupat o porţiune de teritoriu, afirmă ucrainenii.

Zelenski acuză Coreea de Nord că furnizează soldaţi armatei ruse. ISW: Mii de soldaţi nord-coreeni au ajuns în Rusia
Zelenski acuză Coreea de Nord că furnizează soldaţi armatei ruse. ISW: Mii de soldaţi nord-coreeni au ajuns în Rusia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică că Phenianul a trimis soldaţi, precum şi arme, pentru a sprijini Rusia în războiul său împotriva Ucrainei, relatează AFP şi dpa.

Netanyahu cere retragerea trupelor ONU din Liban în timp ce luptele cu Hezbollah se intensifică
Netanyahu cere retragerea trupelor ONU din Liban în timp ce luptele cu Hezbollah se intensifică

Cel puțin 4 soldați și-au pierdut viața duminică seară și peste 67 de persoane au fost rănite, într-un atac cu drone asupra unui oraș din centrul Israelului.

Recomandări
Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra Ucrainei, chiar înaintea negocierilor de pace dintre Kiev și Washington
Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra Ucrainei, chiar înaintea negocierilor de pace dintre Kiev și Washington

Rusia a lansat un atac masiv cu drone și rachete asupra Ucrainei în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, în timp ce Kievul se pregătește să discute cu SUA despre încheierea unui acord de pace.

MAI: 21 de sesizări în campania pentru alegerile locale parțiale. Amendă de 4.500 lei pentru distrugerea unui afiș
MAI: 21 de sesizări în campania pentru alegerile locale parțiale. Amendă de 4.500 lei pentru distrugerea unui afiș

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au anunțat că, în timpul campaniei pentru alegerile locale parțiale, au fost înregistrate 21 de sesizări privind posibile fapte nelegale, dintre care 13 au fost confirmate, iar șase sunt încă investigate.

Criza apei i-a costat pe locuitorii din Prahova și Dâmbovița 120.000 euro pe zi. Restaurante și afaceri, forțate să caute apă
Criza apei i-a costat pe locuitorii din Prahova și Dâmbovița 120.000 euro pe zi. Restaurante și afaceri, forțate să caute apă

Criza apei din Prahova și Dâmbovița se îndreaptă spre o posibilă soluționare. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că vineri seară alimentarea cu apă va fi reluată treptat, dar a avertizat că apa nu va fi deocamdată potabilă.