Polonia expulzează 63 de străini, majoritatea ucraineni, care au expus simboluri naţionaliste anti-poloneze la un concert

62446174
Shutterstock

Premierul polonez Donald Tusk a anunţat marţi iniţierea procedurilor pentru expulzarea a 57 de ucraineni şi 6 belaruşi în urma unor incidente petrecute în timpul unui concert al rapperului belarus Max Korj pe Stadionul Naţional din Varşovia.  

În timpul concertului au avut loc tulburări şi au fost expuse steaguri naţionaliste ucrainene, relatează agenţia EFE.

Vorbind la o conferinţă de presă la Varşovia, premierul Tusk a spus că evenimentele din timpul concertului desfăşurat pe 9 august, care „au şocat opinia publică", au impus adoptarea acestei măsuri, întrucât „tulburările, agresiunile şi provocările" necesită o "reacţie rapidă".

El a subliniat de asemenea necesitatea „prevenirii proliferării sentimentelor anti-ucrainene” şi a îndemnat autorităţile de la Kiev să nu tolereze în Ucraina "gesturile anti-poloneze inutile".

Premierul polonez a susţinut în acest context că Rusia „face tot posibilul pentru a provoca o confruntare între Kiev şi Varşovia", pe măsură ce se întrevede o încheiere negociată a războiului din Ucraina, şi a descris "gesturile anti-poloneze ale ucrainenilor şi incitarea la sentimente anti-ucrainene în Polonia" drept un "scenariu dorit de (preşedintele rus Vladimir) Putin".

Concertul lui Max Korj, popular în rândul numeroasei comunităţi de imigranţi şi refugiaţi belaruşi şi ucraineni din Polonia, a coincis cu marcarea a cinci ani de la protestele împotriva preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko şi a atras un public care a cumpărat în numai cinci zile toate cele 60.000 de bilete disponibile.

Dar, în timpul concertului au avut loc o serie incidente, inclusiv încălcarea zonelor de securitate, iar după o intervenţie a poliţiei care a dus la 109 arestări au fost descoperite numeroase persoane care deţineau droguri, cuţite şi materiale pirotehnice, precum şi bilete contrafăcute.

Controversa s-a intensificat

Controversa s-a intensificat din cauza expunerii steagurilor roşii şi negre ale Armatei Insurgente Ucrainene (UPA), un grup naţionalist asociat cu masacrele comise în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în regiunea Volînia, unde au murit aproximativ 100.000 de civili polonezi. Polonia consideră acele masacre drept un act de genocid şi resentimentele istorice provoacă în continuare dispute diplomatice între Varşovia şi Kiev.

Fostul ambasador al Poloniei în SUA, Marek Magierowski, şi-a exprimat "indignarea" faţă de afişarea "insultatoare" a acestor steaguri de către "sute de ucraineni aflaţi la vârsta recrutării" în armată.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62566646
Bărbatul ”supărat” pe vaccinul COVID a tras peste 180 de focuri în atacul asupra sediului CDC din Atlanta
Bărbatul care a atacat vineri sediul CDC din Atlanta a tras peste 180 de focuri și a spart aproximativ 150 de ferestre. Gloanțele au străpuns geamurile „rezistente la explozii”, răspândind cioburi în mai multe încăperi.  
62446850
Madonna îi cere Papei Leon să viziteze Gaza „înainte să fie prea târziu”
Madonna l-a îndemnat pe Papa Leon să viziteze Gaza într-o misiune umanitară pentru a ajuta copiii palestinieni care mor de foame, spunând că „nu mai este timp”, a relatat CNN.
62565938
Iranul susţine că a arestat 21.000 de „suspecţi” în timpul războiului de 12 zile cu Israelul
Poliţia iraniană a arestat în jur de 21.000 de „suspecţi” în timpul războiului de 12 zile cu Israelul din iunie, a declarat marţi un purtător de cuvânt al forţelor de ordine, potrivit presei de stat de la Teheran, relatează Reuters.