Polonia, condamnată de CEDO după ce o tânără a fost împiedicată să avorteze în pofida existenţei de anomalii fetale

62193220
Getty

CEDO a condamnat, joi, Polonia pentru „încălcarea dreptului la respectarea vieţii private”, după ce o tânără a fost împiedicată să acceadă la un avort în baza „existenţei de anomalii fetale”.  

Tânăra era însărcinată cu un fetus purtător al trisomiei 21. Ea decisese să facă avort, conform unei legi poloneze din 1993 ce autorizează avortul în caz de anomalie fetală, atunci când sarcina pune în pericol viaţa mamei sau este rezultatul unui viol sau incest.

În 2020, Curtea Constituţională poloneză a decis însă că avortul în baza anomaliei fetale este incompatibil cu Constituţia. Decizia a intrat în vigoare pe 27 ianuarie 2021.

Tânăra femeie urma să avorteze a doua zi, pe 28 ianuarie 2021, într-un spital din Varşovia. Programarea ei a fost anulată de spital şi ea a fost nevoită în final să plece în străinătate pentru a avorta.

În decizia sa, CEDO subliniază că procedura de alegere a judecătorilor Curţii Constituţionale a Poloniei „a fost marcată de grave nereguli” şi că această jurisdicţie nu era prin urmare „un organ compatibil cu cerinţele de preeminenţă a dreptului”.

De asemenea, întreruperea de sarcină a femeii fiind decisă şi demarată înainte ca decizia Curţii Constituţionale să intre în vigoare, anularea ei „a privat-o pe solicitantă de garanţii adecvate împotriva arbitrariului”, subliniază CEDO.

Cu o majoritate de cinci voturi contra două, magistraţii europeni au condamnat prin urmare Polonia pentru încălcarea „dreptului la respectarea vieţii private”, garantat de articolul 8 din Convenţia Europeană pentru apărarea a Drepturilor Omului. Judecătorii ungar şi polonez au emis o opinie divergentă.

Polonia va trebui să plătească 15.000 de euro tinerei femei, ca „prejudicii morale” şi 1.004 euro ca „prejudicii materiale”.

Cu sediul la Strasbourg, CEDO este un tribunal însărcinat să se pronunţe asupra încălcărilor Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului în cele 46 de ţări care au ratificat acest text.

Aceste ţări, printre care se numără toate statele membre ale UE, sunt reunite în cadrul unei instituţii internaţionale, Consiliul Europei, care îşi are de asemenea sediul la Strasbourg.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62410436
Isabelle Adjani, condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare şi la o amendă de 250.000 de euro pentru fraudă fiscală

Tribunalul penal din Paris a condamnat-o, joi, pe actriţa Isabelle Adjani la o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare şi la o amendă de 250.000 de euro, la două luni după un proces pentru fraudă fiscală desfăşurat în absenţa sa.  

62386199
Alertă în Parlamentul European de la Strasbourg. S-a emis alertă de contaminare a sticlelor cu apă

Membrii Parlamentului European de la Strasbourg au fost avertizaţi joi să nu bea apă din sticlele distribuite în interiorul hemiciclului, după ce câteva persoane s-au îmbolnăvit din cauza unei presupuse contaminări, relatează Politico.eu.

62410417
Cum arată valizele și poșetele de lux făcute din piese reciclate de la avioane

O colecție limitată de genți și accesorii create din materiale reciclate, provenind de la avioane Airbus A380 și Boeing 777, va fi lansată în curând de compania aeriană Emirates.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.