Avocaţii lui Arsene au făcut plângere la CEDO că i se încalcă dreptul la viață și că a fost supus la tratamente inumane

62330520

Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat, referitor la cazul aducerii lui Ionel Arsene în ţara noastră, că avocaţii acestuia au sesizat CEDO, pe motiv că în România i-ar fi fost încălcat dreptul la viaţă şi ar fi supus la tratamente inumane.  

„Magistratul de legătură cu Italia de la Ministerului Justitiei mi-a adus la cunoştinţă că avocaţii condamnatului fugar Ionel Arsene au sesizat CEDO pe motiv că în România i s-ar încălca dreptul la viaţă şi ar fi supus la tratamente inumane/degradante (art. 2, 3 şi 4 din CEDO). Ministerul Justiţiei şi ANP au depus la dosarul în care deja s-a dispus de instanţa italiană returnarea condamnatului fugar documente în care evidenţiem condiţiile la standardele europene din penitenciar”, a precizat Alina Gorghiu, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiţiei.

În acelaşi timp, condamnatul fugar Ionel Arsene şi echipa sa de avocaţi au formulat o cerere de suspendare a predării şi dispunerea unei expertize medicale prin care să se constate labilitatea psihică, mai indică sursa citată.

Instanţa din Italia va decide, joi, şi cu privire la această solicitare.

„Menţionez că statul român continuă procedurile pentru predarea condamnatului fugar Ionel Arsene şi pentru a pune în aplicare hotărârea definitivă a instanţei din Italia”, a completat Gorghiu.

Ionel Arsene, în vârstă de 51 de ani, fost deputat PSD şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ este acuzat de trafic de influenţă în legătură cu două fapte comise în 2013 şi 2015. Potrivit DNA, el ar fi cerut mită de peste 3 milioane de lei de la un om de afaceri, scrie Corriere della Calabria.

Avocaţii lui Ionel Arsene au susţinut, marţi, că acesta nu poate fi extrădat deoarece „prezintă o stare clinică ce îndeplineşte cele cinci criterii de diagnostic pentru Tulburare Depresivă Majoră de natură severă cu caracteristici melancolice”.

Avocaţii Alfredo Gaito şi Mario Antinucci susţin că Arsene, fiind rezident în Italia de mai bine de cinci ani, nu poate fi extrădat.

Potrivit acestora, citaţi de Corriere della Calabria, Arsene suferă de patologii grave, inclusiv de natură neuropsihiatrică, iar acest lucru a fost constatat şi documentat de consultanţii apărării, dr. Nicolò Falchi Delitala - neuropsihiatru la Spitalul Sfântul Ioan din Roma, dr. Roberta Russo - psiholog criminalist din Roma specializat în observarea ştiinţifică şi tratamentul în circuitele penitenciare, dr. Gian Francesco Mureddu - cardiolog specialist la Spitalul Sfântul Ioan din Roma. „Cu toate acestea”, subliniază avocaţii, efectuarea unei expertize „este ignorată de Curtea de Apel din Bari, deşi erau îndeplinite cerinţele legale”.

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ Ionel Arsene a fost condamnat în 10 martie la şase ani şi opt luni de închisoare cu executare, în dosarul în care era judecat pentru trafic de influenţă. În 27 martie, a fost dat în urmărire, iar pe 13 octombrie, ministra Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat că la Curtea de Apel din Bari a fost decisă predarea sa autorităţilor din România, hotărârea nefiind definitivă.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62363198
Surse: Soacra primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, prinsă în flagrant când dădea 50.000 euro unei judecătoare

Surse judiciare au precizat pentru Știrile Pro TV că soacra primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, ar fi fost prinsă în flagrant, miercuri după amiază, la Cluj, în timp ce intermedia o mită pentru o judecătoare.  

62400418
Judecătoarea din Suceava care se droga şi lua mită rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile. Decizia este definitivă

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis, marţi, ca judecătoarea din Suceava, Ana Maria Chirilă, acuzată de mai multe infracţiuni, să rămână în arest preventiv pentru încă 30 de zile, iar decizia este definitivă.

62393932
Italia a decis extrădarea lui Ionel Arsene. Gorghiu: „Ministerul Justiţiei tratează toţi fugarii la fel”

Curtea de Casaţie din Italia a decis predarea fostului preşedinte al CJ Neamţ Ionel Arsene, condamnat la 6 ani şi opt luni de închisoare, autorităţilor din România, iar hotărârea este definitivă, a anunţat ministrul Justiţiei Alina Gorghiu.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.