Polonia ar putea înregistra săptămâna viitoare 20.000 de cazuri zilnic. Avertismentul autorităților

62153699
Getty

Polonia se poate aştepta la 15.000-20.000 de cazuri confirmate de coronavirus zilnic la începutul săptămânii viitoare.

Practic, ar putea fi o dublare a numărului de infectări din prezent, dacă ritmul actual de creştere a contaminărilor continuă, a avertizat luni ministrul sănătăţii, relatează dpa.

"De aceea fac apel la voi toţi să trataţi foarte serios toate restricţiile pe care le-am introdus în ultimele două săptămâni", a spus ministrul sănătăţii, Adam Niedzielski.

Printre aceste restricţii se află obligaţia de a purta mască în public, limitarea numărului persoanelor care folosesc transportul public, precum şi închiderea restaurantelor la ora 21.00, transmite Agerpres.

În lumina creşterii aşteptate a numărului de cazuri, Polonia vrea să mărească numărul paturilor disponibile creând spitale temporare, atrăgând instituţii medicale private în tratarea COVID-19 şi reducând birocraţia pentru medicii străini care vor să lucreze în Polonia.

Personalul medical care gestionează punctele de testare pentru automobilişti va fi înlocuit cu soldaţi pentru a aloca mai bine resursele, a precizat ministrul.

Unul dintre spitalele temporare plănuite va fi înfiinţat în spaţiul de conferinţe al stadionului naţional din Varşovia, a anunţat luni mai devreme şeful cancelariei premierului, Michal Dworczyk.

"Vrem ca primele 500 de paturi să fie disponibile pentru pacienţi înainte de sfârşitul săptămânii", a declarat Dworczyk pentru postul de radio Zet, adăugând că spitalul va avea în jur de 50 de paturi de terapie intensivă.

Planuri pentru înfiinţarea de spitale temporare COVID-19 sunt pregătite pentru toate cele 16 capitale regionale, potrivit lui Niedzielski.

Creşterea numărului de cazuri a dus la apariţia mai multor situaţii de intrare în carantină în rândul politicienilor. Luni, prim-vicepremierul şi liderul de facto al ţării, Jaroslaw Kaczynski, a intrat în autoizolare după ce a fost în contact cu o persoană diagnosticată cu COVID-19.

Ministrul Apărării a intrat în carantină luni, în timp ce premierul Mateusz Morawiecki şi unul dintre adjuncţii săi au încheiat această perioadă de izolare duminică.

Polonia a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de cazuri de COVID-19 în ultimele săptămâni, cu peste 9.600 de cazuri înregistrate sâmbătă şi 8.500 duminică. Până în prezent, ţara a înregistrat peste 183.000 de cazuri de COVID-19 şi un bilanţ de peste 3.600 de morţi.

Preocupările sunt tot mai mari în privinţa capacităţii sistemului de sănătate de a face faţă unui număr tot mai mare de pacienţi COVID-19 care au nevoie de spitalizare şi îngrijiri la terapie intensivă. De asemenea, probleme de personal au fost anunţate de mai multe spitale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62153787
Rusia începe vaccinarea în masă. Rezidenții din Moscova vor fi injectați cu Sputnik V

Capitala Rusiei, Moscova, care a înregistrat cea mai mai mare rată de infectare cu noul coronavirus din ţară, va începe vaccinarea în masă a rezidenţilor săi împotriva maladiei COVID-19 în următoarele două luni, a anunţat luni primarul Serghei Sobianin.

62153752
Posibil tratament împotrivia Covid-19, dezvoltat de o elevă de 14 ani. Cum oprește infectarea

În timp ce oamenii de știință din toată lumea se chinuie să găsească antidotul pentru Covid-19, o elevă de numai 14 ani din Statele Unite a dezvoltat un potențial tratament împotriva bolii, scrie CNN.

62153751
Mărturii șocante ale unor foști deținuți din Coreea de Nord. "Ești tratat mai rău decât un animal"

Sistemul judiciar din Coreea de Nord practică pe scară largă tortura, umilirea şi obţinerea de mărturisiri prin constrângere şi îi tratează pe deţinuţi "mai rău ca pe animale", a transmis luni Human Rights Watch (HRW) într-un raport.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.