Poliția din Hong Kong a tras cu gloanțe de cauciuc în protestatari. VIDEO

×
Publicitate

Poliţia din Hong Kong a tras cu gloanţe de cauciuc şi a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii din jurul clădirilor guvernamentale, relatează BBC.

Protestatarii au blocat mai multe străzi din jurul clădirilor guvernamentale, au aruncat cu pietre şi au lansat proiectile către poliţie.

Oamenii protestează faţă de o nouă lege care ar permite extrădarea infractorilor în China, printre alte ţări. Guvernul susţine în continuare proiectul de lege care este aşteptat să fie aprobat în votul final de pe 20 iunie

Însă Consiliul Legislativ a amânat a doua dezbatere, care era programată iniţial pentru miercuri.

Consiliul a informat printr-un comunicat că dezbaterea a fost amânată şi nu este clar când va avea loc. Până în acest moment, 22 de persoane au fost rănite în ciocnirile cu forţele de ordine însă nimeni nu suferă de răni grave.

Protestele au fost în mare parte paşnice iniţial, mii de persoane ieşind pe străzi şi încercând să blocheze accesul în clădirile guvernamentale înainte de dezbatere.

Însă miercuri demonstraţiile au devenit violente, poliţia folosind gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc iar protestatarii au încercat să pătrundă în clădirile guvernamentale.

Poliţia a format o baricadă folosindu-se de scuturi şi au desfăşurat un banner pe care scria: „Avertisment – gaze lacrimogene” pentru a ţine protestatarii la distanţă.

Protestatarii nu au fost convinşi şi au aruncat în poliţişti cu tot ce au prins, inclusiv indicatoare de trafic.

China şi-a exprimat „susţinerea fermă” pentru legea privind extrădarea. Însă Geng Shuang, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe a descris informaţiile conform cărora forţele de securitate din China ar putea fi trimise în Hong Kong ca fiind „ştiri false”.

Shuang a declarat că astfel de informaţii „sunt zvonuri create pentru a panica oamenii”.

Conform Reuters, mai multe ambulanţe se îndreptau spre zona protestelor. Comisarul poliţiei, Stephen Lo Wai-chung, a descris ciocnirile ca fiind „o revoltă” care se poate pedepsi cu 10 ani de închisoare, conform South China Morning Post. El a declarat că poliţia „nu a avut de ales” şi a trebuit să folosească arme pentru a opri protestatarii.

„Condamnăm astfel de comportament iresponsabil. Nu trebuie să rănim oameni nevinovaţi pentru a ne exprima opiniile”, a afirmat el.

Însă un tânăr protestatar a declarat pentru AFP că ei nu vor pleca „până când nu anulează legea”.

Proiectul de lege va permite cereri de extrădare de la autorităţile din China, Taiwan şi Macau pentru suspecţii acuzaţi de infracţiuni precum crima sau violul. Cererile vor fi apoi analizate individual, de la caz la caz.

Criticii proiectului de lege fac referire la folosirea de tortură, reţinerile arbitrare şi depoziţiile forţate, toate elemente ale sistemului judiciar chinez la care ar putea fi expuşi cei care se adăpostesc în Hong Kong.

Oficialii din Hong Kong au argumentat că tribunalele din Hong Kong vor avea decizia finală pentru a permite extrădarea şi că suspecţii acuzaţi de infracţiuni politice sau religioase nu vor fi extrădaţi.

Guvernul a încercat să liniştească populaţia oferind mai multe concesii, printre care şi promisiunea că va trimite în China doar pe cei care au comis infracţiuni care cer o pedeapsă cu închisoarea de cel puţin şapte ani.

Totuşi, acestea au fost cele mai mari proteste care au avut loc în Hong Kong, de când regiunea a fost cedată de Marea Britanie Chinei în 1997.

Poliţia a informat că investighează ameninţările cu moartea pe care le-a primit liderul Hong Kong-ului, Carrie Lam, din cauza proiectului de lege.

În baza Acordului din 1984 între Londra şi Beijing prin care a avut loc retrocedarea în 1997, Hong Kongul se bucură - în mod teoretic până în 2047 - de o semiautonomie şi libertăţi care nu există în China.

Însă fosta colonie este, de aproximativ zece ani, teatrul unei puternice agitaţii politice, din cauza unei îngrijorări pe care o provoacă un amestec tot mai mare al Beijingului în afacerile sale interne şi unui sentiment că acordul de retrocedare nu mai este respectat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
Ce spun vecinii despre românca ucisă într-un orăşel din Valencia. Sunetele auzite de oameni

O crimă oribilă şochează opinia publică din Spania! O româncă de 36 de ani, însărcinată în 6 luni, a fost găsită decapitată în casa în care stătea cu chirie, într-un orăşel din provincia Valencia.

Momentul în care un bancomat eliberează sute de bancnote. ”E o geantă mare lângă”. VIDEO

Un bancomat pentru Bitcoin a început să elibereze mai multe bancnote de 20 de lire, în fața călătorilor uimiți aflați într-o stație din Londra.

Ducele și ducesa de Cambridge au tuns oi la o stână: ”Oaia nu e prea mulțumită”

Te-ai aștepta ca ducele și ducesa de Cambridge să fie mai deprinși cu argintăria fină, dar s-au descurcat și cu o foarfecă de tuns oile, la stână.

Recomandări
Datoria publică a României, în creștere constantă. Suntem la 61,4% din PIB. Instrumentele de finanțare a deficitului bugetar

În luna mai 2026, datoria publică a României a depășit pragul de 1.194 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă 61,4% din produsul intern brut, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Angajații din sănătate, consultați în privința noii legi a salarizării. Ilie Bolojan dă asigurări că veniturile nu vor scădea

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) a anunțat că a început o consultare națională în rândul angajaților din sănătate privind impactul ultimei forme a proiectului legii salarizării, cea din 20 august 2026.

Cod galben de caniculă în Capitală și 12 județe sudul țării. Temperaturile ajung la 37 de grade. HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic, noapte tropicală pentru 12 județe și municipiul București, valabilă până luni la ora 10:00.