Phil Campbell a murit la 64 de ani. Chitaristul formației Motörhead s-a stins din viață în urma unei ”operații complexe”

Phil campbell
Getty

Chitaristul trupei Motörhead, Phil Campbell, a decedat la vârsta de 64 de ani, a anunțat sâmbătă familia sa.

Într-un comunicat de presă emoționant, potrivit Daily Mail, familia i-a adus un omagiu regretatului rocker galez, care a murit după „o luptă lungă și curajoasă la terapie intensivă, în urma unei operații complexe și majore”.

După desființarea formației Motörhead în 2015, în urma decesului solistului Lemmy, pe numele său real Ian Fraser Kilmister, cântărețul și cei trei fii ai săi au înființat propria trupă, Phil Campbell and the Bastard Sons.

Grupul a publicat pe Facebook un mesaj în care se anunță: ”Cu mare tristețe anunțăm trecerea în neființă a iubitului nostru tată, Philip Anthony Campbell, care a murit liniștit noaptea trecută, după o luptă lungă și curajoasă la terapie intensivă, în urma unei operații majore complexe.

Phil a fost un soț devotat, un tată minunat și un bunic mândru și iubitor, cunoscut afectuos sub numele de „Bampi”. A fost profund iubit de toți cei care l-au cunoscut și ne va lipsi enorm. Moștenirea sa, muzica și amintirile pe care le-a creat alături de atât de mulți oameni vor dăinui pentru totdeauna. Vă rugăm să respectați intimitatea familiei noastre în acest moment incredibil de dificil”.


Cine a fost Phil Campbell

Campbell s-a născut pe 7 mai 1961 în orașul Pontypridd, lângă Cardiff, în Țara Galilor. A început să cânte la chitară de la o vârstă foarte fragedă și l-a cunoscut pe Lemmy Kilmister când avea 12 ani.

„M-am dus la... Cardiff să văd trupa Hawkwind, cu Lemmy la chitară”, a spus Campbell într-un interviu citat de Loudwire. „I-am cerut un autograf în seara aceea. Îl mai am și acum pe afiș.”

Aproximativ șase ani mai târziu, în 1979, Campbell a înființat trupa Persian Risk, iar cinci ani mai târziu a dat o probă pentru Motorhead, după ce chitaristul Brian Robertson a părăsit trupa. Campbell a fost angajat împreună cu Michael „Wurzel” Burston.

Primul său album complet cu Motorhead a fost Orgasmatron, din 1986, iar el a cântat cu trupa pe toate albumele lansate până la Bad Magic, din 2015.

Într-un interviu acordat Rockpit, Campbell a vorbit deschis despre primul său album cu Motorhead.

„Mi s-a părut că piesele erau destul de bune, dar, să fiu sincer, eu și Lem nu am fost niciodată cu adevărat mulțumiți de producție la final”, a spus el despre Orgasmatron.

„Producția era puțin ciudată pentru acea perioadă, nu cred că a funcționat prea bine. Mi-ar plăcea să-l remixez, de fapt, să-l pun pe fiul meu să-l remixeze. Poate că într-o zi vom reuși să facem asta? Dar multor oameni le place albumul, așa că cine sunt eu să spun altceva. Am muncit din greu la el, asta știu.”

În 2005, Motorhead a câștigat primul premiu Grammy pentru Cea mai bună interpretare metal cu coverul piesei „Whiplash” a formației Metallica.

Au fost nominalizați pentru prima dată la un premiu Grammy în 1992 pentru albumul 1916 și apoi în 2000 pentru un alt cover Metallica, de data aceasta „Enter Sandman”; în 2015, piesa lor „Heartbreaker” a fost, de asemenea, nominalizată la un premiu Grammy.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
619021684 1464102845072718 8114311756547240767 n
O deputată POT cere ”interzicerea imediată” a unui concert rock din București. Motivul: ”Protecția minților tinere”

Deputata POT de Timiș Codruța Maria Corcheș cere ”interzicerea imediată” a concertului organizat pe 28 februarie și 1 martie de trupa românească de heavy metal Trooper. Aleasa de 29 de ani invocă ”protecția minților tinere” și a valorilor creștine. 

Gettyimages 1493527048
Brad Arnold, solistul trupei rock 3 Doors Down, a murit la 47 de ani, după lupta cu cancerul: „Muzica lui va dăinui”

Brad Arnold, solistul trupei rock 3 Doors Down, nominalizată la premiile Grammy, a murit, la câteva luni după ce a anunţat că a fost diagnosticat cu cancer renal în stadiul 4. Avea 47 de ani.

62606951
”We Are The Underground” 2026, festivalul trupelor românești de rock/metal din '90-2000: ”Cea mai mare ediție de până acum”

Unul dintre cele mai așteptate evenimente din muzica rock/metal autohtonă, ”We Are The Underground”, singurul festival dedicat formațiilor de metal din anii '90, are loc în perioada 23-24 ianuarie 2026, în Club Quantic din București.  

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.