Peste un sfert dintre bolnavii de Covid-19 au avut simptome şi după şase luni de la vindecare

62164540
Getty

COVID-19 este o boală ce poate genera simptome de lungă durată, potrivit unui studiu realizat de cercetători elveţieni care arată că peste un sfert dintre bolnavii adulţi care s-au vindecat au prezentat simptome chiar şi după şase luni.

La acest studiu, publicat de revista Plos One şi realizat de Universitatea din Zurich, au participat 431 de persoane care au avut COVID-19 între februarie şi august 2020. Dintre bolnavii cu COVID-19 persistent, 55% au semnalat ca simptome oboseala, 25% dificultăţi de respiraţie şi 26% probleme de depresie, conform EFE.

Echipa condusă de Milo Puhan, de la Universitatea din Zurich, a constat că 26% dintre cei care s-au îmbolnăvit nu s-au recuperat complet în cele şase sau opt luni de la diagnostic, în timp ce 40% au făcut cel puţin o vizită la medic după ce depăşiseră stadiul acut al bolii.

Participanţii au completat un formular privind starea lor de sănătatea după o medie de 7,2 luni de la diagnostic. Dintre aceştia, 89% prezentau simptome la momentul punerii diagnosticului, iar 19% au fost spitalizaţi la declanşarea bolii.

Datele arată şi că un procent mai mare de femei şi de pacienţi iniţial spitalizaţi au declarat că nu s-au recuperat întru totul, comparativ cu bărbaţii şi cei care au depăşit boala fără să fie nevoie să fie internaţi.

Dacă la început răspunsul sistemelor medicale de sănătate publică faţă de SARS-CoV-2 s-a axat pe combaterea perioadei acute a bolii, autorii amintesc că tot mai multe probe arată că infecţia poate avea şi consecinţe pe termen lung pentru sănătatea fizică şi mentală.

Prin urmare, ei consideră că aceste rezultate arată necesitatea de a planifica la timp resursele şi de a adapta serviciile sanitare la nevoile persoanelor care au suferit de COVID-19 de lungă durată.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62201739
Studiu privind descendenții în viață ai lui Leonardo da Vinci. Ce s-a descoperit
Paisprezece oameni din Italia pot susţine că sunt descendenţi ai lui Leonardo da Vinci, potrivit unui studiu asupra arborelui genealogic al geniului Renaşterii, informează NBC.
62201723
Povestea lui Laurent Simons, copilul geniu de 11 ani din Belgia care vrea să obţină nemurirea
Laurent Simons are doar 11 ani, dar are deja o diplomă în inginerie electronică şi a absolvit Universitatea de Fizică, aspirând să obţină doctorate şi alte diplome în Chimie şi Medicină.
62201534
Bilanţul violenţelor şi jafurilor care au loc în Africa de Sud a crescut la 72 de morţi
Violențele continuă de câteva zile în Africa de Sud și sunt cel puțin 72 de morți - după întemnițarea fostului președinte Jaocob Zuma.