Persoanele sub 60 de ani din Germania vaccinate cu AstraZeneca vor primi la rapel un alt ser

62180518
Profimedia

Germanii cu vârste sub 60 de ani imunizaţi anti-Covid cu o doză de ser dezvoltat de Oxford şi AstraZeneca vor primi a doua doză dintr-un alt vaccin, au decis autorităţile sanitare marţi, potrivit The Guardian.

 

Germania a anunţat pe 30 martie că nu va mai oferi vaccinul AstraZeneca în două doze oamenilor cu vârste sub 60 de ani, din cauza riscului apariţiei de tromboze, transmite News.ro.

Agenţia de presă DPA a anunţat că miniştrii au căzut de acord ca persoanele din grupe de vârste mai mici care au primit o primă doză de AstraZeneca înainte de anunţul făcut la finalul lui martie să primească pentru a doua doză fie serul Pfizer/BioNTech fie cel dezvoltat de Moderna.

„Soluţia care a fost găsită va oferi un bun nivel de protecţie”, a spus ministrul bavarez al Sănătăţii, Klaus Holetschek.

Noua politică este în conformitate cu recomandările făcute săptămâna trecută de comisia de vaccinare din Germania, care a mai recomandat ca a doua doză să fie administrată la 12 săptămâni de la prima doză AstraZeneca.

Germania este una dintre ţările care au restricţionat utilizarea serului AstraZeneca la persoane în vârstă, după ce au apărut rare cazuri de tromboză la un număr mic de persoane mai tinere care au primit vaccinul.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a spus săptămâna trecută că neobişnuitele cheaguri de sânge ar trebui listate ca efecte secundare foarte rare ale vaccinului AstraZeneca şi a subliniat că, per ansamblu, beneficiile oferite de ser depăşesc riscurile.

În total, până pe 4 aprilie, au fost raportate 222 de cazuri de tromboze atipice din 34 de milioane de doze AstraZeneca administrate în Spaţiul Economic European (UE, Islanda, Norvegia, Liechtenstein) şi Marea Britanie, potrivit EMA. Până pe 22 martie, au fost înregistrate 18 decese asociate acestei cauze.

Cele mai multe cazuri au apărut la femei cu vârste sub 60 de ani, la două săptămâni de la vaccinare.

Potrivit Ministerului german al Sănătăţii, aproximativ 2,2 milioane de persoane cu vârste sub 60 de ani au primit o doză de vaccin AstraZeneca în ultimele săptămâni.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a transmis că nu poate recomanda combinarea vaccinurilor, din cauza insuficientelor date care să arate efectele acesteia.

Universitatea Oxford derulează în prezent un studiu pentru a determina dacă vaccinurile anti-Covid pot fi combinate în siguranţă.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62184685
Vulcanul de pe Insula Saint Vincent a erupt din nou. Populația se confruntă cu o criză de alimente și apă

Vulcanul La Soufriere a erupt din nou marți, după o noapte relativ calmă, pe insula Saint Vincent din Marea Caraibelor.

62184684
Fostul secretar american al Apărării susține că SUA ar trebui să desfăşoare mai multe trupe în România şi Bulgaria

Fostul secretar american al Apărării Mark Esper este de părere că Statele Unite ar trebui să desfăşoare mai multe trupe în zona Mării Negre.

62184679
Reședința regelului Henric al VIII-lea al Angliei, transformată într-o uriașă grădină cu flori

Reședința lui Henric al VIII-lea, legendarul rege al Angliei, s-a transformat într-o uriașă grădină cu flori.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.