Pedepse dure pentru elevii care vor introduce materiale din plastic în această școală

61958732
iStock

Elevii dintr-o școală din Marea Britanie ar putea fi pedepsiți dur de conducerea unității de învățământ în cazul în care introduc sticle din plastic în sălile de curs.

Colegiul Brighton, o școală privată din East Sussex, le va interzice elevilor, dar și profesorilor, să intre cu sticle din plastic, paie din plastic sau cești din materiale non-biodegradabile în unitate.

Richard Cairns, directorul Colegiului Brighton, a transmis că elevii vor primi pedepse dure dacă vor introduce în școală materiale plastice de unică folosință, printre care curățarea supravegheată a plajelor, scrie The Independent. 

Această decizie vine după valul de îngrijorări cauzate de pericolul pe care îl reprezintă materialele din plastic pentru mediul înconjurător.

Directorul școlii va anunța oficial această decizie, joi, într-o conferință, iar măsura va intra în vigoare din toamnă.

”Vom trata materialele din plastic în același mod în care timp de 10 ani am interzis țăgările”, a transmis directorul.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61958727
Orașul fantomă vizitat anual de milioane de turiști. FOTO
Un cutremur devastator a lovit provincia chineză Sichuan în urmă cu 10 ani. În unele locuri timpul pare că a stat în loc. Aproximativ 87.000 de oameni au murit și milioane și-au pierdut casele.
61958720
Care este numele de familie al lui Kim Jong Un? Gafa comisă de secretarul de stat american
Gafă comisă de secretarul de stat american Mike Pompeo care a ajuns miercuri la Phenian, pentru a pregăti întâlnirea preşedintelui SUA, Donald Trump, cu liderul nord-coreean Kim Jong Un.
61958695
Coreea de Nord a eliberat trei deținuți americani. Decizia, luată înainte de întâlnirea dintre cei doi lideri
Trei deținuți americani au fost eliberați de Coreea de Nord înainte de întâlnirea dintre Donald Trump și Kim Jong-un. Anunțul a fost făcut de liderul de la Casa Albă, pe Twitter.