Pată uriaşă de ţiţei în Marea Chinei, după naufragiul unui petrolier

61935065
Agerpres

Poluare de proporţii în Asia, după ce un petrolier iranian a ars o săptămână, apoi a explodat.

Naufragiul unui petrolier iranian în Marea Chinei de Est a generat patru pete de hidrocarburi cu o suprafaţă totală de aceeaşi mărime ca Parisul, au anunţat autorităţile de la Beijing, care se pregătesc să coboare roboţi pe epavă, relatează AFP.

Petrolierul Sanchi, care transporta 136.000 de tone de condensaţi, hidrocarburi uşoare, s-a scufundat duminică după ce a ars timp de o săptămână după o coliziune cu un cargou la circa 300 km est de Shanghai.

Administraţia naţională a oceanelor a anunţat miercuri seară că supraveghează cele patru pete care măsoară în total aproape 101 kmp, respectiv o suprafaţă echivalentă cu cea a capitalei franceze.

Organismul guvernamental depune eforturi "de a ţine sub control avansul mareei negre şi de a evalua impactul său ecologic asupra mediului marin", a precizat acesta într-un comunicat.

Marţi, Administraţia oceanelor a vorbit despre o maree neagră de o mărime de 69 kmp, căreia i se adaugă o poluare "sporadică" repartizată pe 40 kmp.

Sanchi se află în prezent la 115 metri adâncime, a anunţat miercuri Ministerul Transporturilor, adăugând că "roboţi submarini vor fi desfăşuraţi pentru a explora epava".

Numai trei trupuri au fost recuperate din cei 32 de membri ai echipajului, 30 iranieni şi doi cetăţeni din Bangladesh, care se aflau la bordul navei. În prezent nu mai există nicio speranţă de a găsi supravieţuitori şi operaţiunile de căutare au fost întrerupte.

Nave chineze au încercat să cureţe scurgerile de hidrocarburi, marţi fiind desfăşurate pentru astfel de operaţiuni 13 vase.

Pe lângă încărcătura sa, Sanchi, care naviga sub pavilion panamez, putea transporta circa 1.000 de tone de motorină pentru maşinile de la bord.

Spre deosebire de ţiţei, condensaţii, odată ajunşi în mare, nu formează o pată la suprafaţă, ci mai degrabă un nor toxic care pluteşte în apropiere de aceasta. În acest context, Beijingul se vrea liniştitor în privinţa consecinţelor ecologice ale naufragiului, argumentând că mareea neagră este relativ îndepărtată de coaste

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Trump a dat premiile pentru ştiri false: CNN, New York Times şi un laureat Nobel

Preşedintele american continuă războiul cu presa, care l-a comparat inclusiv cu "Ceauşescu".

Tradiție controversată în Spania. Zeci de cai și călăreți sunt trecuți prin foc

Într-un sat din Spania, zeci de cai şi călăreţi trec prin foc o dată pe an. Se întâmplă în ajunul zilei Sfântului Anton, protectorul animalelor, iar localnicii cred că, aşa, caii vor fi apăraţi tot timpul anului.

Din cauza gerului, 12 polonezi au murit. În SUA au fost închise unele autostrăzi

Dacă de Crăciun i-au simţit lipsa, polonezii au acum parte de zăpadă - şi de problemele aferente: trafic greoi şi accidente rutiere.

Recomandări
Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Două noi centrale, la Constanța și Arad, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. Când vor începe să funcționeze

Premierul interimar Ilie Bolojan anunță că două proiecte importante de modernizare a sistemelor de termoficare, finanțate prin PNRR, au fost racordate la Sistemul Energetic Național. 

Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.