Papa Francisc lansează un apel la prezervarea patrimoniului religios din Nagorno-Karabah

62389311
Getty

Papa Francisc a lansat duminică un apel la prezervarea patrimoniului religios din Nagorno-Karabah, în special mânăstirile, după ofensiva azeră din septembrie care a condus la exodul populaţiei armene din regiune.

 

În contextul acestui exod masiv al armenilor din enclavă şi al disoluţiei anunţate a Republicii autoproclamate Nagorno-Karabah, patrimoniul cultural al acestui teritoriu din Caucaz, considerat drept ancestral de către armeni, se află în pericol, transmite AFP.

„Dincolo de situaţia umanitară a persoanelor strămutate, care este gravă, aş dori să fac un apel pentru protecţia mănăstirilor şi lăcaşurilor de cult din regiune", a declarat Francisc după tradiţionala sa rugăciune Angelus din bazilica Sfântul Petru din Vatican.

„Sper ca ele să poată fi respectate, atât de autorităţi, cât şi de toţi locuitorii, şi protejate ca parte a culturii locale, într-o expresie a credinţei şi în numele unei fraternităţi care ne permite să trăim împreună cu toate deosebirile dintre noi". a adăugat suveranul pontif.

Mai multe sute de biserici, mânăstiri şi pietre tombale datând din secolele XI - XIX se află în Nagorno-Karabah, o enclavă muntoasă care este parte a Azerbaidjanului de la sfârşitul Imperiului Rus, dar care şi-a proclamat unilateral independenţa în 1991, după prăbuşirea URSS.

Odată cu exodul recent şi cu plecarea în special a preoţilor şi călugărilor din mănăstirea Dadivank, despre care se spune că a fost întemeiată în primele zile ale creştinismului de Sfântul Dadi, discipol al apostolului Iuda Tadeu (nu Iscarioteanul), incertitudinile planează asupra acestui patrimoniu inestimabil.

Potrivit „Caucasus Heritage Watch", un proiect care utilizează imagini din satelit pentru a documenta moştenirea armeană locală, 108 mănăstiri, biserici şi cimitire armene medievale şi moderne au fost complet distruse între 1997 şi 2011 în regiunea azeră Nakhichevan, lângă graniţa cu Iranul.

De cealaltă parte, autorităţile armene denunţă profanarea sau degradarea moscheilor şi site-urilor musulmane din zonele aflate sub controlul armean.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62125072
„Ceea ce spunem este doar o cărămidă în plus în cunoaştere”. Ce au descoperit oamenii de știință despre tabloul „Mona Lisa"

„Mona Lisa", una dintre cele mai faimoase şi mai studiate picturi din lume, are încă secrete de spus.

62331925
Efectele pe care le va avea conflictul din Orientul Mijlociu pe piețele mondiale. „Prețul petrolului va continua să crească”

Economiştii şi analiştii prognozează noi efecte de undă ce vor fi resimţite la nivel global în urma conflictului din Orientul Mijlociu şi aşteaptă să vadă dacă situaţia se va extinde şi în alte ţări.

62394374
Mesajul tulburător primit de un bărbat din Israel de la soția lui, care este dată dispărută de o săptămână

Familia unei femei în vârstă de 32 de ani trece prin momente cumplite de o săptămână, după ce tânăra mămică a dispărut de la asaltul teroriștilor Hamas, scrie BBC.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.