Papa Francisc își continuă vizita istorică în Irak, cu o slujbă într-o biserică devastată de ISIS

×
Publicitate

Papa Francisc își continuă vizita istorică în Irak. Sfântul Părinte va oficia slujba de duminică într-o biserică devastată de ISIS, în orașul Mosul.

Sâmbătă, papa a fost primit de marele ayatolah Ali Sistani, cea mai înaltă autoritate religioasă pentru milioane de musulmani șiiți.

Suveranul Pontif și-a încheiat ziua într-o catedrală din Baghdad, unde a oficiat Liturghia.

Papa Francisc a oficiat prima slujbă în Irak, în catedrala Caldeană din Bagdad, în fața câtorva sute de oameni dornici să îl vadă și să îl asculte pe suveranul pontif. Printre ei s-a numărat și președintele irakian, alături de soție. Divină Liturghie a fost oficiată și în arabă, după tradiția bisericii catolice orientale.

Papa le-a reamintit credincioșilor de rit caldeean din Irak unul dintre principiile esențiale ale credinței catolice: că cei care sunt persecutați sunt binecuvântați.

Suveranul pontif a fost întâmpinat cu emoție de credincioși, și s-a oprit să îi salute, în ciuda riscurilor uriașe pentru siguranța sa.

Papa argentinian, în vârstă de 84 de ani, a întins mâna islamului șiit, vizitându-l pe marele ayatolah Ali Sistani - clericul de 90 de ani, care nu apare niciodată în public.

Papa a sosit într-o limuzină blindată la reședința modestă a ayatolahului din orașul sfânt Najah, la 20 de kilometri sud de Bagdad. Au vorbit, în spatele ușilor închise, despre pace și oprirea violențelor - o reflectare a temelor voiajului papal de patru zile în Irak: pace, reconciliere și dialog între religii.

Întrevederea, care a durat cam o oră, a fost prima de acest fel între doi lideri spirituali de asemenea rang în lumea creștină, respectiv musulmană. De aceea este considerată istorică și cu un uriaș simbolism.

De la Najaf, papa a călătorit spre Ur, anticul sit arheologic, locul unde se crede că s-a născut Avraam, patriarhul celor trei religii monoteiste - islamul, creştinismul şi iudaismul. Într-o rugăciune ecumenică, papa a pledat pentru "respectarea libertăţii de conştiinţă şi libertăţii religioase".

Duminică, papa Francisc va merge în Mosul, al doilea oraș ca mărime din Irak, distrus aproape în totalitate în urmă cu patru ani, în timpul ciocnirilor dintre forțele guvernamentale și gruparea teroristă ISIS. Suveranul pontif va oficia slujbă într-o biserică devastată, în fața a câteva sute de credincioși creștini.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62177880
Proteste față de restricții în capitalele din Europa. Mii de oameni au ieșit în stradă la Viena

Mii de persoane au manifestat din nou sâmbătă în centrul Vienei pentru a protesta împotriva restricţiilor introduse pentru combaterea epidemiei de COVID-19, relatează AFP.

62177846
Austria testează eficienţa vaccinului Pfizer împotriva variantei sud-africane de Covid-19

Autorităţile din Austria oferă vaccin anti Covid gratis şi fără să țină cont de grupele prioritare fiecărui locuitor de peste 16 ani dintr-un district, care se confruntă cu un val de infectări.

62177836
Video. Un curier ghinionist a distrus un frigider în timp ce încerca să îl livreze

Un curier a distrus săptămâna trecută frigiderul unei familii din Ohio, SUA, în timp ce încerca să îl livreze, scrie DailyMail.

Recomandări
Luca niculescu
După aproape șase luni de criză politică, România are un nou guvern. Promisiunea făcută de noul premier, Luca Niculescu

Guvernul lui Luca Niculescu a primit, marți, votul de încredere al Parlamentului, după ce a reușit să adune mai mult de minimul de 233 de voturi necesare. Astfel, România are, din nou, un Executiv „plin”, după ce s-au înregistrat 280 de voturi ”pentru”.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Luca niculescu
Luca Niculescu, după ce a primit votul Parlamentului: „Ne punem imediat pe treabă. România nu mai poate aştepta”

Guvernul Luca Niculescu a primit, marţi, votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi ”pentru” şi 58 de voturi ”împotrivă”.