Papa Francisc, încă în convalescenţă, a vizitat Bazilica Sfântul Petru. Cum arată Suveranul Pontif după spitalizare. FOTO

62534543
AFP

Papa Francisc, aflat încă în convalescenţă după o gravă pneumonie, a efectuat joi o scurtă vizită la Bazilica Sfântul Petru, a doua zi după audienţa privată pe care le-a acordat-o la Vatican regelui Charles al III-lea şi reginei Camilla.

Suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, s-a deplasat într-un scaun cu rotile în bazilică pentru a inspecta lucrările de renovare şi pentru a se reculege în faţa mormântului papei Pius al X-lea, a dezvăluit o sursă de la Vatican pentru agenţia de presă ANSA.

Papa Francisc a felicitat două tinere restauratoare şi s-a informat în legătură cu activitatea din bazilică în timpul acestui An Jubiliar al Bisericii Catolice, care atrage la Roma milioane de pelerini, iar apoi s-a întors în apartamentele sale din Casa Marta, situată la mică distanţă, potrivit aceleiaşi surse.

Papa Francisc i-a primit pe regele Charles şi regina Camilla la Vatican

Miercuri, el i-a primit într-o audienţă privată pe regele Charles al III-lea şi pe regina Camilla, în contextul în care vizita programată iniţial pentru marţi a fost anulată la sfârşitul lunii martie din cauza stării de sănătate încă fragile a suveranului pontif. Vaticanul a publicat joi o fotografie realizată în timpul acestei întrevederi.

„Papa Francisc s-a întâlnit într-un cadru privat cu Majestăţile Lor Regele Charles şi Regina Camilla, în această după-amiază (miercuri - n.red.). În timpul întâlnirii, papa le-a transmis Majestăţilor Lor cele mai bune urări cu ocazia aniversării nunţii lor şi i-a urat totodată însănătoşire grabnică" regelui Charles al III-lea, care suferă de cancer, a anunţat Vaticanul într-un comunicat, miercuri seară.

"Majestăţile Lor au fost încântate că papa s-a simţit suficient de bine pentru a le primi în vizită şi pentru că el a putut să le transmită personal cele mai bune urări", a declarat un purtător de cuvânt de la Palatul Buckingham.

Regele Charles al III-lea, liderul suprem al Bisericii Anglicane, urmează de peste un an un tratament împotriva unui cancer a cărui natură nu fost dezvăluită.

După ce a resimţit "efecte secundare" ale tratamentului, monarhul britanic, în vârstă de 76 de ani, a fost spitalizat pentru scurt timp pe 27 martie şi a fost nevoit apoi să se odihnească mai multe zile, înainte să îşi reia angajamentele oficiale pe 1 aprilie.

Papa Francisc a fost internat la un spital din Roma

Papa Francisc a petrecut mai mult de cinci săptâmâni în Spitalul Gemelli din Roma din cauza unei duble pneumonii. Aflat în convalescenţă de la revenirea sa la Vatican pe 23 martie, suveranul pontif este încă slăbit de pe urma acestei boli care i-a ameninţat viaţa şi care i-a redus drastic activităţile.

Liderul de la Vatican ar trebui să respecte o perioadă de odihnă de două luni, dar a avut deja duminică o apariţie publică surpriză în faţa Bazilicii Sfântul Petru, în timpul căreia le-a mulţumit credincioşilor cu o voce încă fragilă, dar mai puţin slăbită decât cea pe care o avea atunci când a fost externat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62534312
Trump a câștigat 415 milioane de dolari după ce le-a cerut americanilor să cumpere acțiuni. Mesaj semnat cu numele firmei

Afaceristul Donald Trump a câștigat 415 de milioane de dolari după ce le-a dat americanilor un ”pont” să cumpere acțiuni, chiar înainte de a anunța, în calitate de președinte al SUA, suspendarea tarifelor pe care tot el le-a impus anterior.

62534529
OpenAI îl dă în judecată pe Elon Musk. „Acţiunile sunt doar tactici de rea-credinţă”

Dezvoltatorul ChatGPT a deschis un proces împotriva celui mai bogat om din lume, pentru a-l opri pe acesta din a obstrucţiona schimbarea structurii companiei.

 

62532165
Un pensionar a fost condamnat la închisoare după ce a ameninţat-o cu moartea pe judecătoarea care a condamnat-o pe Le Pen

Tribunalul Corecţional de la Bobigny l-a condamnat miercuri, cu uşile închise, la opt luni de închisoare cu suspendare pe un bărbat de 76 de ani, după ce a ameninţat-o cu moartea pe judecătoarea care a condamnat-o pe Marine Le Pen.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.