Papa Francisc, internat la un spital din Roma. Suveranul Pontif, afectat de problemele de sănătate în ultimii ani

62519771
Getty

Papa Francisc, internat la spitalul Gemelli din Roma pentru analize şi tratament după ce s-a îmbolnăvit de bronşită, ar putea rămâne spitalizat până la cinci zile, au declarat surse apropiate anturajului său, transmite agenţia ANSA.  

Papa Francisc a fost spitalizat vineri dimineaţă pentru efectuarea unor analize şi pentru continuarea tratamentului împotriva bronşitei de care suferă, a anunţat Vaticanul într-o declaraţie citată de Reuters.

„În această dimineaţă, la finalul audienţelor sale, papa Francisc a fost internat la Policlinico Agostino Gemelli pentru unele teste de diagnostic necesare şi pentru continuarea, într-un mediu spitalicesc, a tratamentului pentru bronşită”, de care suferă în continuare, se arată în comunicat.

Suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, care este papă din 2013, a suferit de mai multe ori de gripă şi de probleme de sănătate conexe în ultimii doi ani.

Papa Francisc, internat din cauza problemelor respiratorii

La începutul acestei luni, papa Francisc le-a spus pelerinilor, la o audienţă săptămânală, că suferă de o "răceală puternică", pe care Vaticanul a descris-o ulterior drept bronşită.

În pofida problemelor de sănătate, papa şi-a menţinut programul zilnic de audienţe, având întrevederi la reşedinţa de la Vatican unde locuieşte.

Vineri, înainte de a merge la spital, el a avut o întrevedere oficială cu prim-ministrul slovac Robert Fico

De asemenea, papa Francisc a avut vineri dimineaţă întrevederi cu cardinalul Luis Tagle, un înalt oficial al Vaticanului, cu un grup filantropic catolic din Puerto Rico şi cu Mark Thompson, preşedinte şi CEO al postului de ştiri CNN.

O persoană care a participat la una dintre aceste întrevederi şi care a dorit să rămână anonimă a declarat că papa a avut dificultăţi de vorbire în timpul discuţiilor, notează Reuters.

Papa a suferit recent două căzături, la reşedinţa sa de la Vatican, lovindu-se la nivelul obrazului, în decembrie, şi rănindu-se la un braţ, în ianuarie.

Spitalul Gemelli din Roma, cel mai mare din oraş, are un salon special pentru tratarea papilor.

Papa Francisc a fost internat timp de nouă zile la spitalul din Roma, în iunie 2023, când a fost operat pentru o hernie abdominală.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62519757
Trump vrea ca Rusia să revină în G7: Poate a fost o greșeală să o dăm afară. Cred că și lui Putin i-ar plăcea să se întoarcă

În scurt timp încep discuțiile la summitul pe probleme de securitate globală, de la Munchen. Printre participanți se numără vicepreședintele american JD Vance, secretarul general al NATO, Mark Rutte, și șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

62519728
SUA cer din nou Europei să plătească mai mult pentru propria securitate: „Unchiul Sam nu se va transforma în Unchiul Fraier”

La o zi după ce a transmis membrilor europeni ai NATO că de acum înainte sunt pe cont propriu, secretarul american al Apărării și-a nuanțat declarațiile.

62519720
Ce vrea, de fapt, Trump, prin Pax Americana pentru Ucraina. Urmează China Interviu

Pacea impusă de un duo americano-rus va fi de scurtă durată, iar Ucraina va rămâne un focar periculos pentru stabilitatea Europei; mai mult, o astfel de situație instabilă ar slăbi un concurent comercial, ceea ce pentru Trump contează cel mai mult.

Recomandări
Luca niculescu agerpres
Încep audierile miniștrilor guvernului PSD-Luca Niculescu. Votul pentru învestire va avea loc mâine

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Shutterstock oameni pe strada bucuresti centrul vechi
La ce visează românii. Siguranța financiară a familiei și renovarea locuinței, pe primele locuri. De ce amână planurile

Bani, o casă bună, propria afacere sau mai mult timp pentru familie. Sunt planuri pe care mulți dintre noi le au, dar pe care le amână cu anii.  

000 d3nb77j
Val de violențe în Europa după proteste. Magazine jefuite, incendieri și confruntări cu poliția în Franța, Italia și Belgia

Într-un discurs în fața națiunii, Emmanuel Macron a promis că autoritățile nu vor arăta indulgență față de violențele care zguduie Franța.