Papa Francisc acordă pentru prima dată dreptul de vot femeilor în cadrul reuniunii episcopilor

62336500
AFP

Femeilor li se va permite să voteze, alături de bărbați, propunerile de la viitoarele reuniuni ale episcopilor de la Vatican.  

Papa Francisc a decis să le acorde femeilor dreptul de vot la viitoarele reuniuni ale episcopilor, o schimbare fără precedent care reflectă speranțele de a le oferi femeilor mai multe responsabilități decizionale.

Francisc a aprobat modificări ale normelor care guvernează Sinodul Episcopilor, un organism al Vaticanului care reunește episcopii din întreaga lume pentru întâlniri periodice. Decizia vine după decenii de cereri din partea femeilor privind dreptul de vot, scrie The Guardian. 

Vaticanul a publicat miercuri modificările pe care le-a aprobat. Acestea subliniază viziunea privind asumarea de către credincioșii laici a unui rol mai mare în afacerile bisericești care au fost mult timp lăsate în seama clericilor, episcopilor și cardinalilor.

La finalul acestor reuniuni episcopii votează propuneri specifice și le prezintă papei, care elaborează apoi un document ținând cont de opiniile lor. Până acum, singurele persoane care puteau vota erau bărbații.

Însă, conform noilor schimbări, cinci surori religioase se vor alătura celor cinci preoți ca reprezentanți cu drept de vot în cadrul reuniunilor.

În plus, Francisc a decis să numească 70 de membri ai sinodului care nu sunt episcopi și a cerut ca jumătate dintre ei să fie femei. Și acestea vor avea drept de vot.

De asemenea, se dorește ca printre acești 70 de membri să fie incluși și tineri, care vor fi propuși papei de către blocurile regionale, Francisc urmând să ia decizia finală.

„Este o schimbare importantă, nu este o revoluție", a declarat cardinalul Jean-Claude Hollerich, unul dintre principalii organizatori ai sinodului.

Următoarea întâlnire, programată pentru perioada 4-29 octombrie, se concentrează tocmai pe a face Biserica să reflecte mai bine și să răspundă mai bine laicilor, un proces cunoscut sub numele de "sinodalitate" pe care Francisc îl susține de ani de zile.

Cardinalul Mario Grech, care se ocupă de sinod, a subliniat că, odată cu aceste schimbări, aproximativ 21% dintre reprezentanții reuniți la întâlnirea din octombrie sunt persoane care nu sunt episcopi, jumătate din acest grup fiind reprezentat de femei. 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62343015
Vladimir Putin a invadat Ucraina din răzbunare. Decizia de rutină a lui Zelenski care a schimbat pentru totdeauna fața lumii

O decizie de rutină a lui Volodimir Zelenski privind sancționarea unui prieten apropiat al lui Vladimir Putin l-a făcut pe liderul de la Kremlin să decidă invadarea Ucrainei pur și simplu din răzbunare, susțin surse ucrainene și rusești.

 

62343014
Evgheni Prigojin anunţă încetarea temporară a focului în Bahmut. Decizia are legătură cu SUA

Şeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a anunțat, joi, că suspendă tirurile de artilerie în Bahmut pentru a permite forţelor ucrainene de pe cealaltă parte a liniei frontului să le arate oraşul unor jurnalişti americani care sunt în vizită.

62035901
Cum a aflat un bărbat că are șapte frați de care nu știa nimic și un alt tată. „A fost un cadou de Crăciun”

Un bărbat a povestit „rollercoaster-ul emoțional” pe care l-a trăit atunci când a descoperit că a fost conceput cu ajutorul unui donator de spermă, după ce membrii familiei sale au primit de Crăciun teste ADN.

 

Recomandări
Gettyimages 1040871896
Ce mașini ar putea fi interzise în centrul Bucureștiului, de anul viitor. Poluarea din oraș ne scurtează viața cu cinci ani

Poluarea le scurtează viața locuitorilor Capitalei cu 4-5 ani, potrivit unui studiu oficial care stă la baza noii strategii prin care Primăria Capitalei vrea să interzică, treptat, mașinile poluante în centrul orașului.

Vlcsnap 2026 10 16 07h50m04s941
Trump a blocat pe ascuns accesul Ucrainei la sateliții care ghidează dronele pentru a proteja Rusia. „Vor muri mai mulți”

Donald Trump a lansat un nou val de critici la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
Luca Niculescu și PSD, despre moștenirea guvernului Ilie Bolojan: Deficitul a scăzut, dar economia a încetinit

Deficitul bugetar a scăzut, dar datoria publică și dobânzile au crescut, în timp ce economia a încetinit, consumul s-a redus, iar inflația a rămas ridicată, arată programul de guvernare Luca Niculescu-PSD.