Palmă diplomatică data de NATO lui Putin: aliaţii sunt de acord ca Ucraina să devină membră

62341149
Getty

Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, joi, că Moscova nu poate împiedica Ucraina să devină membră a alianței militare, informează Reuters, citată de News.ro. 

"Toţi aliaţii sunt de acord că Moscova nu are drept de veto în ceea ce priveşte extinderea NATO", a declarat Stoltenberg reporterilor, în timp ce miniştrii de Externe ai NATO s-au reunit la Oslo, încercând să risipească orice semn de discordie înaintea summitului decisiv de la mijlocul lunii iulie, de la Vilnius.

"Ne mişcăm, aliaţii sunt de acord ca Ucraina să devină membru", a adăugat Stoltenberg.

NATO a convenit în 2008, la summitul de la Bucureşti, că Ucraina va adera în cele din urmă la alianţă, dar liderii s-au oprit până în prezent să ia măsuri concrete în acest sens, cum ar fi oferirea unui plan de acţiune pentru aderare Kievului, care ar stabili un calendar pentru apropierea Ucrainei de pactul militar.

La summitul de la Vilnius, liderii NATO vor să trimită Ucrainei un mesaj puternic de sprijin. Dar, cu doar şase săptămâni înainte de final, se intensifică presiunea pentru ca aliaţii să găsească un teren comun cu privire la ce anume să ofere Ucrainei. În timp ce Kievul şi cei mai apropiaţi aliaţi ai săi din Europa de Est solicită măsuri concrete pentru a aduce Ucraina mai aproape de aderare, guvernele occidentale, cum ar fi Statele Unite şi Germania, se feresc de orice mişcare care ar putea duce alianţa mai aproape de un război cu Rusia.

"Ucraina trebuie să primească o cale clară"

Ministrul lituanian de Externe Gabrielius Landsbergis, a subliniat că Ucraina s-a confruntat deja cu două invazii în timp ce aşteaptă un răspuns din partea NATO de 14 ani. "Este timpul să ne aşezăm efectiv la masă şi să găsim un răspuns foarte concret cu privire la modul în care Ucraina se va apropia de NATO şi când va deveni membră a alianţei", a declarat el.

Apelul său a fost reluat de omologul său estonian, care a îndemnat aliaţii să ofere Kievului o cale clară de intrare în NATO şi să îi ofere garanţii puternice de securitate după război, pentru a nu lăsa "zone gri" pe care Rusia să le exploateze. "Ucraina trebuie să primească o cale clară şi să i se indice următorii paşi cu privire la modul în care să intre în NATO", a declarat ministrul estonian de externe Margus Tsahkna.

Stoltenberg a cerut, de asemenea, un cadru de garanţii de securitate pentru Kiev, menit să împiedice Rusia să întreprindă din nou acţiuni militare împotriva ţării.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62353299
A murit Sergio Calderón, cunoscut pentru rolurile din „Pirații din Caraibe” şi „Men in Black”. Avea 77 de ani | FOTO
Actorul Sergio Calderón, cunoscut pentru rolurile din „Pirații din Caraibe” şi „Men in Black”, a murit la vârsta de 77 de ani.  
62342321
Un medic i-a prescris unui copil cu simptome de gripă înghețată de ciocolată și jocuri video. Ce a pățit după
Înghețată de ciocolată și „Free Fire”, un joc de acțiune disponibil pe telefoanele mobile, au fost prescrise de un medic brazilian pentru un copil cu simptome asemănătoare gripei, împreună cu o listă de medicamente, precum amoxicilină și dipirină.  
62353268
Rușii spun că serviciile secrete americane spionează telefoanele Apple. Cine ar fi cei vizați
Principalul serviciu secret al Rusiei susține că Agenția Națională de Securitate a Statelor Unite folosește un program malware pentru a spiona telefoanele Apple ale unor diplomați, inlcusiv din țări NATO.