Orașul „fără reguli” din Europa. Oamenilor le este frică să iasă afară ca să nu fie omorâți. „Nu aș ieși niciodată noaptea”

62481430

În încercarea de a scăpa de Afganistanul distrus de război, un adolescent a ajuns să urască orașul unde a vrut să o ia de la capăt. Acum patru ani, Zabihollah Jaji a ajuns în Marea Britanie cu așteptări la un trai mai bun.

 

El a fost încântat de oportunitatea de a începe o viață nouă alături de familia sa, până când destinul i-a adus în Coventry, un oraș din West Midlands, despre care mărturisește: „Îl urăsc!”.

Studentul de 18 ani, care lucrează la supermarketul tatălui său, a spus: „Suntem recunoscători pentru un nou început, dar ne simțim triști că este în Coventry. E prea multă criminalitate, multe bande amenințătoare și lupte peste tot. Regatul Unit este mai sigur decât Afganistanul, desigur, dar locul unde trăim și muncim pare foarte nesigur uneori. E înfricoșător. Îmi place Marea Britanie, dar nu îmi place Coventry. Îl urăsc!", a povestit tânărul pentru Daily Mail.

În octombrie anul acesta, imagini tulburătoare difuzate de CCTV au surprins o bandă înarmată cu cuțite urmărind un adolescent în Coventry.

Zona notorie Hillfields, unde membrii unei bande au fost recent închiși pentru uciderea brutală a unui tânăr de 21 de ani, este locul unde Jaji are casa.

„Suntem norocoși că avem o casă frumoasă și un magazin mare în care să lucrăm, dar criminalitatea distruge totul, iar situația s-a înrăutățit de când ne-am mutat aici acum patru ani. E multă violență."

Locul doi în Europa la criminalitate

Mulți solicitanți de azil, familii în dificultate și rezidenți vulnerabili trăiesc în comunitatea situată la mică distanță de centrul orașului. Aceasta găzduiește, de asemenea, un centru de reabilitare pentru persoanele dependente de droguri și alcool.

Potrivit unor date publicate anul trecut, orașul Coventry s-a clasat pe locul doi în Europa în privința ratei criminalității, depășind capitala mafiei italiene, Napoli, relatează „The Sun”.

Recent, au fost făcute publice imagini cu opt tineri înarmați cu cuțite care urmăreau un băiat de 19 ani în centrul orașului. În octombrie anul trecut, acești infractori violenți și-au atacat victima, lăsându-l cu mai multe răni după ce l-au înjunghiat.

Totuși, motivul din spatele atacului „sălbatic” este necunoscut, relatează CoventryLive. Din fericire, băiatul a scăpat cu viață din acest incident violent, iar cei opt agresori au fost condamnați la peste 75 de ani de închisoare, în total, la Warwick Crown Court.

„Poliția nu mai era necesară”

Anton Noble, care a reușit să scape de violența bandelor, a spus că „Coventry era un oraș mai unit când eram eu tânăr, chiar dacă era vorba de lucruri bune sau rele. Mulți oameni erau împreună, iar comunitatea avea grijă unii de alții. Există o mulțime de infracțiuni în Coventry, dar multe dintre acestea nu erau raportate. Mulți membri ai bandelor acționau ca poliția. Așa că membrii bandelor erau cei care rezolvau problemele, astfel încât poliția nu mai era necesară. Lucrurile s-au schimbat acum. Bandele au divizat comunitățile și i-au făcut pe oameni să fie atât de speriați încât nu mai pot vorbi când ceva merge prost."

Noble, în vârstă de 33 de ani, a mai adăugat: „Coventry a ajuns acum într-un punct în care tinerii au o povară imensă pe umeri din cauza a ceea ce le-a pus pe umeri generația mai veche, și trebuie să o ducă la capăt. Ei comit infracțiuni serioase, ajung să moară, să meargă la închisoare pe viață sau să aibă o cădere psihică gravă la începutul anilor 20."

„Rata ridicată a criminalității în Coventry a devenit o parte normală a societății – oamenii spun doar „e doar Coventry, sunt doar copii”. Dar nu e normal. Oamenii se conformează acestei realități de parcă ar fi normală. Nu aș ieși niciodată noaptea, ziua e deja destuld e rău”.

Noble, care acum conduce organizația caritabilă „Guiding Young Minds” (GYM) pentru copii, a adăugat: „E mult mai rău acum. Nu mai există morală. Nu mai există respect, valori sau reguli de vârstă sau cine poate fi vizat. Dacă o bandă are probleme acum, se duc la casa mamei copilului și sparg geamurile, o ard sau dau cu mașina în ea."

„Pe vremea noastră, nu aduceai niciodată problemele la casa mamei tale, nu-ți loveai mama sau o înjunghiai. Nu făceam asta niciodată, existau limite și reguli pe stradă. Era un cod moral, valori – acești copii au preluat valorile greșite."

„Acești copii se comportă haotic, fără emoții, făcând doar ceea ce fac. Totul pornește de la ceea ce văd și aud pe rețelele sociale."

„O ignori”

Jaji a spus că singura modalitate de a combate criminalitatea este să încerci să o ignori.

Adolescentul, care plănuiește să studieze pentru examenele la Engleză și Matematică (GCSE) la un colegiu din apropiere, a spus: „Încerc să uit lucrurile groaznice care se întâmplă în jurul meu, dar nu este ușor.”

A fost martor la violență pe străzi, dar, din fericire, nu a devenit victimă.

„Locul e plin de oameni drogați și de bande – nu ai ști că operează aici decât dacă trăiești sau lucrezi aici. Sunt foarte amenințători”.

Un purtător de cuvânt al poliției din West Midlands a declarat: „În ceea ce privește criminalitatea din zonă, a fost lansată o nouă unitate pentru a ajuta la reducerea numărului de infracțiuni din Coventry, ceea ce include lucrul cu școlile și părinții pentru a oferi sprijin și îndrumare tinerilor.”

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Scandal monstru într-un hotel din Germania, din cauza zgomotului prea mare. Un bărbat de 33 de ani a fost înjunghiat

Un bărbat a fost înjunghiat într-un hotel din vestul Germaniei într-un scandal izbucnit din cauza zgomotului prea mare, informează DPA.

Dezvăluirea terifiantă a mamei elevului care a comis atacul armat de la școala din SUA. „Le-am spus că e o urgență extremă”

Ancheta în cazul atacului comis de un elev de 14 ani la un liceu din statul american Georgia a luat o întorsătură drastică. Mama atacatorului susține că a avertizat conducerea școlii despre un posibil atac.  

Accident rutier înfiorător. Cel puţin 13 persoane au murit arse după ce un autobuz cu călători şi un camion s-au ciocnit

Cel puţin 13 persoane au murit "arse" în ciocnirea dintre autobuz cu călători şi un camion cisternă în Coasta de Fildeş, unde accidentele mortale sunt frecvente, în pofida înăspririi recente a regulilor de siguranţă rutieră, scrie AFP.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.